URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

"Tunul" Leonardo: Falimentul Leonardo se dovedeşte a fi un tun de zile mari dat statului şi creditorilor

'Tunul' Leonardo: Falimentul Leonardo se dovedeşte a fi un tun de zile mari dat statului şi creditorilor S-A RUPT LANŢUL... Fondat în 1994 de orădeanul Florin Panea (foto stânga), lider al pieţei de încălţăminte până în 2013, lanţul de magazine Leonardo e controlat tot de milionarul orădean, dar afacerea e deţinută în scripte de o companie cu un acţionar majoritar italian şi de o firmă din... Hong Kong
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La patru ani şi jumătate după ce şi-a cerut insolvenţa şi i-au fost şterse datorii de peste 300 milioane lei, compania orădeană Leonardo, deţinătoarea celui mai mare lanţ de magazine de încălţăminte din ţară, a intrat în faliment. Brandul continuă însă să dăinuie pe piaţă fiindcă fondatorul, milionarul Florin Panea, l-a salvat transferând activitatea pe companii nou-înfiinţate.

BIHOREANUL a consultat dosarul stufos al falimentului Leonardo, aflat în dezbaterea Tribunalului Bihor, şi a descoperit că, sub pretextul lipsei de lichidităţi pentru achiziţia de marfă, Panea a încercat şi o altă "trânteală": transferul tuturor activelor pe o altă companie, la o treime din valoarea lor, ceea ce ar fi lăsat majoritatea creditorilor fără nicio leţcaie...

Papuci spre faliment...

Dispariţia Leonardo a fost anunţată de BIHOREANUL în luna martie, când creditorii şi administratorul judiciar i-au cerut falimentul la Tribunal. Firma se afla în reorganizare din 2010, după ce administratorul Florin Panea a cerut intrarea în insolvenţă. Avea o datorie totală de 412,8 milioane lei, din care 122 milioane lei către bugetul de stat, reprezentând impozite, taxe şi TVA neplătite de peste trei ani.

Firma s-a dovedit o răsfăţată: prin programul de redresare, 80% din datorii (332,1 milioane lei) i-au fost şterse cu totul, şi nu doar către bănci şi furnizori, ci şi către buget. De pildă, din cele 122 milioane lei datorate statului, în planul de restructurare a fost inclusă doar suma de 41 milioane lei. Pe lângă redimensionarea datoriilor, Leonardo a obţinut şi eşalonarea pe trei ani a plăţii celor rămase, mai puţin a creditelor bancare, pentru a căror achitare a obţinut o păsuire de şapte ani.

Mega-dosar, mega-manevră...

Cum s-a ajuns ca o societate să acumuleze datorii de asemenea valoare şi vechime, în condiţiile în care alte firme sunt executate silit pentru câteva sute de lei, nu mai ştie azi nimeni şi nu se mai vorbeşte nici în cele 54 volume ale dosarului de insolvenţă deschis la Tribunal.

Documentele descriu, însă, în detaliu modul în care în 2010 societatea a scăpat de datoria de peste 300 milioane lei, printr-o mişcare orchestrată de Casa de Insolvenţă Transilvania (CIT), propusă ca administrator judiciar tocmai de patronul Florin Panea. CIT a împărţit creditorii în 5 categorii: cu datorii garantate (ipoteci şi sechestre aplicate pe bunurile Leonardo), salariaţii, datorii bugetare, partenerii de afaceri cu datorii pentru care nu existau garanţii (creanţe chirografare) şi o categorie specială de "celelalte", pe care administratorul judiciar îi considera importanţi pentru buna desfăşurare a activităţii.

În aceasta din urmă nu au fost incluşi însă doar furnizorii constanţi de mărfuri şi de utilităţi, ci şi aproape 200 firme care în realitate nu aveau nicio legătură cu activitatea curentă a Leonardo, unele fiind "fantome", fără angajaţi, cu sedii ori administratori inexistenţi. Cu votul acestora, la care s-a adăugat cel al băncilor şi al salariaţilor convinşi că îşi vor putea păstra locul de muncă, planul de restructurare întocmit de administratorul judiciar a fost adoptat, lăsând cu ochii în soare cea mai mare parte a furnizorilor, dar şi statul, care a pierdut dintr-un foc peste 80 milioane lei.

Faliment anunţat

Fabuloasa manevră a trecut total neobservată, Parchetul Bihor, DIICOT Oradea şi DNA Oradea neîncepând nicio anchetă care să stabilească dacă Panea ori lichidatorul judiciar al Leonardo au comis sau nu fraude, în interiorul aparentei legalităţi. "Este responsabilitatea administratorului judiciar modul în care întocmeşte listele de creditori pe categorii de creanţe. Au existat contestaţii, dar au fost respinse de judecătorul sindic pentru că procedura s-a realizat în limita legii", a explicat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Tribunalului, judecătorul Cristian Monenci, care susţine că demersurile din perioada de insolvenţă au fost verificate de magistraţi din punct de vedere al legalităţii.

Ce a urmat, se ştie. Leonardo şi-a continuat activitatea conform programului, dar nu şi-a revenit. În 2014, potrivit unei analize întocmite de administratorii judiciari, firma avea "o cifră de afaceri insuficientă pentru susţinerea costurilor operaţionale" şi a continuat să meargă prost. Ajutată şi de patronul firmei care, discret, a mutat activitatea pe alte două societăţi comerciale.

Una este Leonardo Calzature e Pelletterie, controlată de o entitate înregistrată în Hong Kong, Keen Wealth Limited (cu 95% din acţiuni), celelalte 5% aparţinând firmei falimentare Leonardo, şi avându-i ca administratori pe doi români (Florin Panea şi Radu Anton) plus un cetăţean libanez (Lakkis Naji). O altă societate este Leonardo Shoes Market, controlată de o firmă italiană, Calzaturificio Aldopar (cu 95% din acţiuni) şi Leonardo Trading (cu 5%), cea din urmă fiind o agenţie imobiliară deţinută tot de Panea. 

Să vindem

În paralel cu transferul punctelor de lucru Leonardo (adică a contractelor de chirie ale magazinelor) pe noile societăţi, Panea a încercat să-şi salveze şi o parte din active, cele care nu erau gajate la bănci. Pentru a-şi asigura cadrul legal, planul de restructurare a fost modificat pe 16 iunie 2014, incluzând posibilitatea vânzării de bunuri şi active "către una ori mai multe persoane fizice sau juridice constituite anterior sau ulterior confirmării planului, respectiv lichidarea unora sau a tuturor bunurilor din patrimoniul societăţii".

Motivul avea să iasă la iveală după două luni, când reprezentanţii Leonardo Calzature e Pelletterie veneau în faţa creditorilor Leonardo cu o scrisoare de intenţie în care se ofereau, chipurile, să achiziţioneze, pe 36,7 milioane lei, terenurile, imobilele, maşinile şi părţile sociale ale Leonardo din firma Aquachiara, respectiv întregul stoc de marfă al Leonardo şi "alte active negajate ce se vor specifica în momentul transferului". Noul Leonardo nu urma să plătească, însă, niciun ban, ci să preia de fapt, în contrapartidă, creditele vechiului Leonardo de la patru bănci, care totalizau suma respectivă.

În ciuda corespondenţei insistente, în care managerii Leonardo cereau aprobarea vânzărilor "pentru a putea asigura stocul de marfă pentru iarnă", creditorii au declinat oferta. Ar fi fost prea de tot: preţul era la mai  puţin de jumătate din valoarea de piaţă a bunurilor, iar de îndestulat s-ar fi îndestulat doar băncile (în caz că noul Leonardo chiar ar fi returnat creditele), furnizorii de mărfuri şi statul rămânând fără vreo şansă de a-şi recupera din datorii.

Închidem tot

Cert e că, fără magazine şi fără bani din care să-şi plătească datoriile, Leonardo a intrat rapid în incapacitate de plată. "Termenul de realizare a planului de reorganizare a expirat. Societatea este într-un blocaj financiar", nota administratorul judiciar în cererea cu care, în martie 2015, "de comun acord cu creditorii şi debitorul", stabilea că situaţia este ireversibilă şi solicita declararea falimentului.

Bilanţul? Din datoriile iniţiale de 412 milioane lei, reduse drastic, firma a achitat, în final, doar 45 milioane lei, iar la cele aproximativ 40 milioane lei rămase de plătit s-au adăugat, între timp, alte 138 milioane lei (din care 55 milioane lei către bugetul de stat). În total, 178 milioane lei, sumă pe care lichidatorii vor trebui s-o recupereze prin vânzarea bunurilor companiei. Desigur, insuficiente.

Scăpat de creditori şi datorii, Florin Panea îşi continuă afacerile, evitând orice discuţie despre trecut. "Vă rog să vă adresaţi departamentului de presă al Casei Transilvania. Ei au fost administratori judiciari, iar acum sunt lichidatorii societăţii", a spus milionarul contactat de BIHOREANUL, fără alte comentarii. Ce planuri de viitor are, iar nu a vrut să spună. Bucuros că a scăpat, doar n-o să-şi dezvăluie secretele succesului...


ÎN ANCHETĂ
Cercetaţi pentru fraudă

Dacă la Oradea au scăpat de orice problemă penală, reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania sunt cercetaţi de DIICOT Cluj pentru constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani, ancheta vizând, printre altele, şi insolvenţa Leonardo. Potrivit unor surse judiciare citate de Gazeta de Cluj şi Bursa, asociaţii CIT s-au folosit de societate "în scopul obţinerii de beneficii materiale prin folosirea şi traficarea bunurilor aparţinând societăţii comerciale aflate în procedura de insolvenţă sau faliment, care erau administrate de societate, iar ulterior în vederea ascunderii provenienţei bunurilor". Concret, asociaţii CIT s-ar fi folosit de firme "căpuşă" prin care "scurgeau" banii din firmele aflate în insolvenţă. Valoarea prejudiciului calculat de DIICOT este de 1,1 milioane euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON