URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Octombrie 2016, 12:25

Trei studenţi de la Facultatea de Medicină și Farmacie, bolnavi de TBC. Profesorii şi colegii lor au fost testaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei studenţi străini ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea s-au îmbolnăvit de tuberculoză şi au determinat o anchetă epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

"Toţi sunt studenţi care au venit din străinătate, dar deocamdată nu putem oferi niciun detaliu în plus, pentru că este o anchetă în derulare", a declarat şefa DSP Bihor, Daniela Rahotă, joi, pentru BIHOREANUL.

Se pare că unul dintre cei trei studenţi era bolnav de TBC încă din precedentul an universitar şi a urmat un tratament în străinătate. Acum, el este vindecat şi s-a reîntors la cursuri, în timp ce ceilalţi doi colegi sunt sub tratament şi nu participă la cursuri ori seminarii.

"Toţi colegii lor de an şi profesorii au fost testaţi, inclusiv eu", a spus Rahotă, care este şi cadru didactic al FMF Oradea.

Deocamdată, rezultatele nu au indicat ca vreo altă persoană să se fi îmbolnăvit. "Se fac investigaţii, dar nu există un pericol pentru ceilalţi studenţi sau pentru cadrele didactice. Sub nicio formă nu este un caz de carantină", a mai spus șefa DSP.

Pe de altă parte, studenţii de la FMF povestesc că, fără să le dea detalii, profesorii le-au recomandat tuturor să îşi facă radiografii pulmonare, pentru a se asigura că nu s-au îmbolnăvit. Tinerii acuză, însă, tocmai lipsa de comunicare din partea conducerii facultăţii, care nu le-a spus concret dacă sunt sau nu în pericol ori ce măsuri ar trebui să ia.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii, Adela Mucea, a declarat BIHOREANULUI că prorectorul Ligia Burtă participă chiar joi la o şedinţă la DSP Bihor pe tema anchetei epidemiologice, urmând ca mai multe detalii să fie transmise după această întâlnire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON