URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iunie 2011, 15:00

Traian Bodea cere ca Bolojan să-l demită pe directorul RAPAS şi pe şefii Ştrandului Ioşia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Traian Bodea, preşedintele filialei judeţene a PC, a declarat miercuri că tragedia care s-a întâmplat sâmbătă în Ştrandul Ioşia, când Elisabeth Haidău, o fetiţă în vârstă de şapte ani, a murit înecată după ce a fost absorbită de o conductă de evacuare a afectat mulţi bihoreni şi că se aştepta ca Primăria Oradea să reacţioneze imediat.

"Mă aşteptam ca primarul Ilie Bolojan să fie aşa cum îl ştiu, o persoană care reacţionează şi nu se comportă maleabil când trebuie să ia o măsură. Solicit Primăriei să demită conducerea RAPAS şi a Ştrandului Ioşia. Cred că directorul RAPAS (Liviu Andrica n.r) trebuia să-şi dea demisia a doua zi şi să-şi ceară scuze public pentru ce s-a întâmplat", a spus Traian Bodea într-o conferinţă de presă.

Bodea a dezvăluit că este consătean şi verişor îndepărtat cu Ioan Haidău, tatăl micuţei. "Am fost coleg de şcoală cu el, suntem consăteni şi verişori. Părinţii fetiţei sunt profesorii copiilor mei. Am fost la înmormântare şi a fost groaznic. Mă aşteptam că Primăria să aibă o reacţie mai vehementă şi într-un interval de 24 sau 48 de ore cineva să răspundă de tragedie. Nici măcar pe site-ul Primăriei unde se face propagandă cu realizări nu a fost postat măcar un mesaj de condoleanţe pentru familie", a mai spus Bodea.

Preşedintele PC Bihor s-a arătat dezamăgit şi de atitudinea RAPAS care a deschis a doua zi după tragedie bazinul respectiv. "Felicit în schimb Protecţia Consumatorilor care a închis ştrandul din câte ştiu eu pe şase luni", a adăugat acesta. De fapt, OPC a închis ştrandul cu un termen de "până la şase luni", în timp ce RAPAS a anunţat că acesta se va redeschide sâmbătă, 11 iunie.

Traian Bodea a condamnat şi condiţiile în care bazinul funcţiona. "Am înţeles că la Ştrandul Ioşia s-au făcut chiar înainte lucrări de reabilitare. Sunt curios cum a fost făcută recepţia lor. De ce nu a văzut nimeni că grilajul nu era pus şi de ce au dat drumul la apă fără supraveghere la ora 16", s-a mai întrebat preşedintele PC Bihor. Acesta a adăugat că dacă accidentul s-ar fi întâmplat la o firmă privată "în 24 de ore sau 48 cineva ar fi fost arestat".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
@diana
rautacioasa poate ca sunt, dar dezinformata nu. si cine a spus ca bolojan nu a facut nimic in mandatul sau? vb de atitudinea lor, a edililor, dupa acest tragic eveniment si nu de realizarile lor profesionale. ai facut un talmes-balmes. pana una-alta, daca te semnai "adriana" intelegeam dc te deranjeaza ca i-am luat apararea lui bodea..... acest bodea, pe care tu nu-l suporti, a fost la inmormantare, fiind verisor ca tatal micutei. l-am vazut si i-am vazut durerea. nici pe bolojan nici pe ceilalti din conducerea orasului/ judetului nu i-am vazut. si nici nu cred ca era vreunul neam cu micuta elisabeth. spune-mi tu atunci pe care "politician" l-a durut mai tare aceasta tragedie? eu zic totusi ca pe bodea....
Postat 10 Iunie 2011, 11:44 de loriana
pentru loriana
Scumpa mea esti total dezinformata si chiar rautacioasa daca nu vrei sa vezi ca IN MANDATUL LUI BOLOJAN SE FAC MAI MULTE DECAT IN ULTIMII DOUAZECI DE ANI apoi A FOST DORINTA FAMILIEI SA NU PRIMEASCA CONDOLEANTELE RAPAS SAU A ADMINISTRATIEI LOCALE,ceea ce ttrebuie respectat Iar SUSPENDAREA DIN FUNCTII A CELOR TREI ANGAJATI S-A FACUT DE A DOUA ZI DACA N-AI STI,SI NU LA APARITIA ACESTUI ARTICOL iNCA O DATA RUSINE LUI BODEA CA S-A TREZIT SA FACA TAM TAM ELECTORAL DIN ACEASTA TRAGEDIE. SINCERE CONDOLEANTE FAMILEI INDOLIATE
Postat 10 Iunie 2011, 08:12 de diana
@adriana
ce ai cu Bodea draga? macar el a aratat ca-i pasa. auzi tu: " edili/ directori profund afectati" . daca n-ar fi de plans as muri de ras. pe Bodea l-am vazut la inmormantare, dar edilii/ directorii profund afectati n-au fost niciunul. sau poate au plans acasa.... singuri...mai stii; uite ca la asta nu m-am gandit.
Postat 09 Iunie 2011, 17:08 de loriana
@diana
diana draga, cred ca ai vazut prea multe filme. sa fim seriosi. o fi mare foamea de putere dar de aici si pana la " concurenta nu se da in laturi nici de la crime" mai este mult. Iar bucata/ bucatile de fier care au fost chipurile gasite, nu cred ca au fost vreodata parte dintr-un grilaj menit sa acopere gura de evacuare. Un grilaj rezistent ar fi fost sudat de teava, in acest fel neavand cum disparea. Doar nu l-o fi pus ca si capacul pe borcan.....
Postat 09 Iunie 2011, 17:01 de loriana
eu daca ar fi sa aleg as alege fetita vie si BOLOJAN sa plece
despre ce vorbesti merita pentru un taran sa sufere atatia oameni daca tu spui ca e premeditata crima? eu zic ca nu si bolojan ar trebui sa gandesca asa si nu cred in prsiunii imaginare cum arta bazinul sigur altii l au facut asa peste noapte, esti ff neserioasa Diana ! eu prefer fetita vie de cat o javra de primar nu avem canalizare , nu avem oras, ruina sat am ajuns cui sa i multumim mPRIMARULUI cui? Platim Primar de dragul numelui?Niciodata Oradea nu a trait asa de rau ca in perioada mandatului lui.
Postat 09 Iunie 2011, 16:47 de @diana
pt toti care-l incriminati pe primar sau pe directorul RAPAS
In presa s-a anuntat ca grilajul a fost gasit la doua zile aruncat undeva langa bazin.Oare nu va puneti intrebarea ca cineva ar fi luat intentionat grilajul de acolo numai ca sa faca rau conducerii Rapas si sa-l denigreze pe Bolojan??? Stiu ca suna diabolic lucrul acesta ,dar la ce lupta pentru putere este pe foamea asta nimic nu-i exclus de la concurenta.Iar concurenta nu se da in laturi nici de la crime,din pacate asta e viata pe care o traim,o jungla,se intampla si in occident nu numai la noi .
Postat 09 Iunie 2011, 16:15 de diana
pt demagogul de bodea
S-a trezit si Bodea sa arunce cu piatra!!!! Chiar crezi ca Bolojan cu Andrica sunt vinovati???sau visezi cumva sa le iei postul???Doamne fereste sa avem conducatori ca si tine!!! Din pacate a murit un copil,condoleante familiei,dar crede-ma ca nici Bolo si nici Andrica nu au dorit acest lucru; si nimeni!nu face din tragedia asta politica sau campanie electorala!!!! Putin respect fata de familie dar si fata de edili/directori care sunt profund afectati!
Postat 09 Iunie 2011, 16:08 de adriana
FARISEU !
BRAVO DL.BODEA PENTRU CURAJUL DE CARE DATI DOVADA ,PENTRU PRIMAR SI CLICA LUI MOARTEA UNUI COPIL ESTE CA SI GROPILE LUI cornelas popo SEFUL DE PARTID PENAL O JOACA .ASTIA NU VAD NUMAI BANI , S-A AIBA GRIJA DE NEAMURILE LOR SA-I TINA IN PUF SI SA II UMPLE DE BANI .PENTRU CARCOTASI CARE IL RIDICA IN SLAVI PE BOLOJAN ,DACA ERATI IN LOCUL FAMILIEI FETITEI,TOT ASA IL LAUDATI PENALILOR ?.DE CE A DOUA ZI CAND ACEA HAHALERA DE LA RAPAS A IESIT PE POST, CRED FORTATA DE PRIMAR SI S-A SPUNA CA DE LA EI NU ESTE NIMENI VINOVAT,NIMENI NU A LUAT NICI O POZITIE?ASA S-A MUSAMALIZAT SI CAZUL COSMA ASA AU CREZUT CA SE VA MUSAMALIZA SI MOARTEA MICUTEI NEVINOVATA ! DOAMNE MAREI GRADINA TA !
Postat 09 Iunie 2011, 12:08 de UNSMEREU
Pentru Oradea!
Stimate D-le Trifa, consider ca gresiti pentru ca: 1. de ce lipsea capacul si de ce s-a golit bazinul cu oameni in el? 2. cine era responsabil pentru acel capac si pentru golirea bayinului? 3. de ce persoana responsabila pentru acel capac nu s-a ocupat de el? 4. care e procedura aplicata cand se goleste un bazin (daca exista). Daca se dovedeste ca exista o legatura clara intre raspunsul la intrebarea 3 si 4 si diverse atitudini/gesturi/masuri/practici luate, folosite de conducerea stradnului, atunci si aceasta este vinovata pentru incident. De asemenea, nu consider oportuna comparatia femeie de servici - ingrijitori/personal la strand. Cu stima, pentruoradea.
Postat 09 Iunie 2011, 09:55 de Pentru Oradea
vinovati
Vinovatul principal e andrica. De cand a venit in rapas a facut economii fara discernamant ceea ce a dus si la aceasta cumplita tragedie. Fiindca nu vrea sa plateasca angajatilor sporul de noapte ,angajatii s/au grabit sa goleasca bazinul ptr. a nu fi sanctionati ,ca intra in orele suplimentare care in mod normal trebuia sa le plateasca. Rusine andrica . rusine
Postat 09 Iunie 2011, 09:41 de stalin
strandul iosia
Dle BODEA,daca femeia de serviciu din cadrul institutiei unde lucrati toarna din greseala in galeata cu apa benzina in loc de detergent de spalat si fereasca sfantul se intimpla o nenorocire,cine este de vina?conducerea?adica dstra?Ce legatura are seful RAPAS ,ca ziceti sa fie schimbat.Oare acest om este SUPERMEN sa fie linga toti angajatii?Eu cred ca seful de la RAPAS nu are nici o vina.Angajatii sint vinovati si parintii copilului ca nu au fost mai atenti in ce bazin intra copilul.
Postat 09 Iunie 2011, 09:16 de trifa
Surpriza
O surpriza din partea Dl. Bodea. Fiind in USL impreuna cu liberalii, pozitia este de bun simt. As aprecia si tacerea pdl-ului ca nu politizeaza aceasta tragedie, tare ma tem insa ca tacerea are alte motive.
Postat 09 Iunie 2011, 00:26 de talibanul galben
BILETE platite!!
hai sa vedeti ce Primar de * avem, fiecare pensionar isi lasa CNP, nici macar TICHETE pe CNP indiividual nu s a facut, stiti cum se spala banii din PRIMARIE ii baga ca INTRATI in strand chiar adca ei sunt plecati din localitatea sa vedeti CE HOTOMAN de maruntis avem, mai TARANUL nu rabda sa nu scuipe in palm a ca tiganul si sa nu numere banii si sa si mangaie mustata:)) MAI BOLO eu nu sunt taranaca dar va vad foaita de AVARI o sa muriti de foame la pensie asa ca strange la saltea multi banuti sa ti salvezi viata cand te cauta cei cu care ai FURAT:)) Oricum cei din oradea stiu care cat a furat deci vor urama si talhariile in lant:)) si pOLITIA prost platita va intoarce spatele de slabiti ce sunt:)) asa ca asta e o modalitate dar RESTAURANTELE unde manca BOLOJAN nu i verifiacti ca va arde doua de nu va vedeti, dar oricum SIMT MIROS DE ARS de gratare si mititei iar vine romanul avot pentru mititei gratis:)) asa ca VOIEVODATUL e de noi SLUGILOR.
Postat 08 Iunie 2011, 21:32 de ha, ha, ha
@ pt.Beny
Si tin sa va mai spun ceva d- le Beny !!! In strandul Iosia bazinele de copii erau ocupate permanent de sute de pensionari , care intrau si sambata si duminica gratuit , inainte de inceperea programului , si ocupau in ciorchine bazinele de copii , nemaivorbiind ca unii dintre ei aveau ciuperci dermatologice si ulcere varicoase pe corp , unii chiar se masturbau si urinau in apa dis de dimineata , si alungau copii din aceste bazine .. Niciodata n-am vazut ca un pensionar sa fie amendat, ca se scalda in bazinul destinat copiilor. In ziua nenorocirii in bazinul 5 apa avea cam jumatate metru si era mult mai curata decat apa din celelalte bazine. Administratia strandului cum explica ,ca odata cand am intrat la deschidere fix la 8 dimineata, duminica, toate bazinele mici de copii erau ocupate de aproximativ 200 de pensionari . Atunci am mers la casa de bilete si am spus femeilor , ca vreau sa se verifice daca acesti pensionari , care se aflau in strand duminica, chiar inainte de ora 8 deschiderii, au bilete platite. Ei mi-au raspuns ca nu-i treaba mea , au dreptul sa intre (era restrictionat intrarea samb.si dumin.) Dumnezeu sa mangaie familia indoliata !!!
Postat 08 Iunie 2011, 19:54 de oradean
DEMISIA
SA-SI DEA DEMISIA SI BOLOJAN !
Postat 08 Iunie 2011, 19:29 de safe
@ pt.Beny
Gresesti d-le Beny ! Parerea si-a postat-o un oradean simplu umil , fara culoare politica , nici macar pe vremea inainte de 89. Poate crezi ca toti oradenii au memorie scurta legat de evenimentele din acest oras.Putem sa credem ca dumneata speculezi pe seama nenorocirii altora si ti se pare f. normal , ca un bazin sa functioneze fara grila de protectie la canalul de evacuare , si in timpul programului sa se goleasca bazinul cu clientii aflati in bazin. Doamne iarta-ti cruzimea ca esti in stare sa acuzi niste oameni care au pierdut bunul cel mai de pret , un copilas si justifici indolenta si nepasarea autoritatiilor. Trist f. trist ca ai asemenea mentalitate .
Postat 08 Iunie 2011, 19:13 de oradean
S-a trambitat reabilitarea strandului din fonduri UE
De nnn ori s-a trambitat reabilitarea strandului Iosia din fondur UE. Acum 2 luni au amanat inceperea lucrarilor in sedinta Consiliului Local , (pe motivul ca proiectul strandului costa 200000 Euro).,probabil fiind interese economice obscure legat de licitatii , proiecte , etc...,Vezi articolul din acest ziar din 30.03.2011: ,,Vindecare prin apa:Strandul Iosia se transforma in complex medical \\",in care cititorii oradeni sunt anuntati , ca Strandul Iosia se va chema ,, COMPLEXUL GEO SANA DOME IOSIA\\", printr-o investitie de 10 mil.Euro din fonduri UE . Cine a dat autorizatie de functionare acestui strand , care era si este intr-o stare in care viata publicului a fost si este pus in pericol , din cauza bazinelor vechi , nedotate corespunzator cu sisteme de protectie . Noi oradenii ne aducem aminte ca primarul Ilie Bolojan la inceputel mandatului vroia sa inchida strandul Iosia din cauza degradarii , iar in jur de 500 de pensionari protestau si amenintau cu tot felul de justitii ,ca strandul sa le fie deschis si pe timpul iernii. OARE A TREBUIT SA MEARGA IN CER UN INGERAS , LASAND IN URMA JALE SI SUFERINTE CUMPLITE , CA AUTORITATILE SA SE TREZEASCA DIN BETIA PUTERII SI LACOMIEI
Postat 08 Iunie 2011, 18:58 de oradean
RUSINE BODEAde la PC!
Este rusinos domnule Bodea sa SPECULATI o tragedie in felul acesta! Parintii unei copile de 11 ani nu trebuie sa o lase nesupravegheata! Uitati sa mentionati faptul ca in bazinul respectiv este un panou cu mentiunea NU LASATI COPIII IN BAZIN NESUPRAVEGHEATI! Mai urat este ca , la final nu uitati sa amintiti de "lucrari de reabilitare" si "receptie", despre care sunteti "curios" ...Cred ca...mai mult sunteti curios decat ..trist pentru tragica intamplare. Desigur daca ati fi facut dvs. lucrarea era O.K! Ar fi bine sa-l lasati pe Andrica in pace sau aveti vreo "capuse PC-ista care s-ar dori in locul sau? Cat despre Bolojan, daca vreti sa-i dati sfaturi, dovediti mai intai ca sunteti un consilier bun in resurse umane! Condoleante familiei!
Postat 08 Iunie 2011, 18:56 de Beny
S-a trambitat reabilitarea strandului din fonduri UE
De nnn ori s-a trambitat reabilitarea strandului Iosia din fondur UE. Acum 2 luni au amanat inceperea lucrarilor in sedinta Consiliului Local , (pe motivul ca proiectul strandului costa 200000 Euro).,probabil fiind interese economice obscure legat de licitatii , proiecte , etc...,Vezi articolul din acest ziar din 30.03.2011: ,,Vindecare prin apa:Strandul Iosia se transforma in complex medical \",in care cititorii oradeni sunt anuntati , ca Strandul Iosia se va chema ,, COMPLEXUL GEO SANA DOME IOSIA\", printr-o investitie de 10 mil.Euro din fonduri UE . Cine a dat autorizatie de functionare acestui strand , care era si este intr-o stare in care viata publicului a fost si este pus in pericol , din cauza bazinelor vechi , nedotate corespunzator cu sisteme de protectie . Noi oradenii ne aducem aminte ca primarul Ilie Bolojan la inceputel mandatului vroia sa inchida strandul Iosia din cauza degradarii , iar in jur de 500 de pensionari protestau si amenintau cu tot felul de justitii ,ca strandul sa le fie deschis si pe timpul iernii. OARE A TREBUIT SA MEARGA IN CER UN INGERAS , LASAND IN URMA JALE SI SUFERINTE CUMPLITE , CA AUTORITATILE SA SE TREZEASCA DIN BETIA PUTERII SI LACOMIEI
Postat 08 Iunie 2011, 18:55 de oradean
tragedie
Ceea ce am sa spun acum e groaznic si infiorator de urat : tot timpul la strandul Iosia s-au ,,cheltuit\" o multime de bani pe hartie in ultimii ani , dar strandul n-a fost nici o clipa la minimum de cerinte legale pentru a functiona . Stiti de ce ? Acum urmeaza grozavia : conducerii rapas nu i-a pasat de asa ceva fiindca oricum majoritatea celor care frecventau acest strand erau ,,gloata\" de pensionari care nu plateau , Stiu ce spun - asta era mentalitatea celor de la rapas .Trist , trist si rusinos ......
Postat 08 Iunie 2011, 17:33 de cartita
tragedie
un om cu un minim respect pt. semenii sai , cu o bruma de educatie ar proceda de asemenea maniera . Rapas nici macar nu a avut bunul simt sa prezinte intreaga tragedie in termeni corecti , cinstiti si n-a avut bunul simt si bruma de sensibilitate umana sa prezinte scuzele de rigoare .D-le Bodea aici e simplu : e vorba de cei 7 ani de acasa macar ! Daca primarul nu i-a atras atentia celui pe care cu acceptul consiliului local l-a pus acolo , asupra acestui aspect , asta e , asta avem si de la primar si de la subordonat . D-le Bodea da consiliul , consiliul municipal care sigur , sigur are cei 7 ani , el ce zice ? Chiar, ce zice el oare de rapas ?!
Postat 08 Iunie 2011, 17:05 de suparatu
sunt de acord cu d-l Bodea
Sunt de acord cu ceea ce dansul a spus, trebuiesc luate masurile care se impun printr-o minima decenta si moralitate. Felicitari d-le Bodea pt riposta
Postat 08 Iunie 2011, 17:03 de Ionela
Pentru Oradea!
Sunt 100% de acord cu initiativa D-lui Bodea! Este o masura de minima moralia, consider. Sper sa se materializeze!
Postat 08 Iunie 2011, 15:57 de Pentru Oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON