După aproape 4 ani de dezbateri, Tribunalul Bihor a pronunţat luna trecută prima sentinţă în dosarul unei escrocherii de zile mari orchestrate de orădeanca Daniela Moca. Având un birou într-o încăpere din incinta fostului sediu al instanţei, femeia se dădea drept executor judecătoresc şi, profitând de naivitatea unor vânători de chilipiruri imobiliare, a încasat în 3 luni peste 230.000 euro pentru case şi terenuri vândute doar pe hârtie!
Femeia "lucra" cu o angajată a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Rozica Pantea, ambele fiind condamnate acum la închisoare cu executare, dar şi obligate să achite paguba. Însă nu singure căci, în premieră, Tribunalul Bihor a decis ca Pantea să plătească partea care îi revine în solidar cu instituţia la care era angajată.
Afaceri la Tribunal
Despre cazul fabuloasei imposturi, trimis în faţa instanţei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în urmă cu 5 ani, BIHOREANUL a mai scris. Greu de crezut, însă afacerea s-a realizat chiar în fostul sediu al Tribunalului Bihor, aflat provizoriu pe strada Traian Lalescu, o instituţie securizată, cu reguli şi trasee stricte, unde Daniela Moca lucra ca angajată a unui Birou de copiat acte deţinut de soţul unei avocate, cu punct de lucru în aşa-zisa "cameră a robelor", o încăpere primită de Baroul Bihor pentru servicii de asistenţă judiciară şi folosită ca garderobă.
În prima fază, femeia s-a ocupat de intermedierea vânzărilor silite de imobile, pentru "comisioanele" oferite cu generozitate de cumpărători, cărora le rezolva chiar şi înscrierile în cartea funciară a actelor de adjudecare. Ulterior, însă, a trecut la extrem, ajungând să se dea executor judecătoresc şi organizând chiar ea "licitaţii" unde scotea la mezat apartamente, terenuri şi maşini ale unor proprietari executaţi silit, bunuri care sunt înscrise în registrul electronic de publicitate al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
Expertă în ţepe
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iunie-august 2015, femeia a păcălit 11 persoane, mici fermieri, întreprinzători, ba chiar şi un poliţist de frontieră, care au apelat la ea prin intermediari - prieteni, rude sau cunoştinţe - care auziseră şi ei de la alţii că Moca e "expertă" în domeniul imobiliarelor şi are relaţii printre toţi executorii.
Unii o ştiau de "grefieră la Tribunal", pentru că o văzuseră zilnic pe holurile instanţei, alţii de executor, cum e şi cazul parohului Ovidiu Bocşan de la Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul Aleşd. Preotul a fost "uşurat" de 19.000 euro, plătiţi în contul unui apartament cu două camere pe care voia să i-l cumpere fiicei sale, studentă în Oradea. În schimbul banilor, Bocşan a primit doar un extras CF, în care numele lui era înscris la proprietar, documentul fiindu-i predat chiar în sediul OCPI, de către Rozica Pantea, angajată a instituţiei, care ulterior s-a dovedit a fi complicea Danielei Moca.
Cheia apartamentului preotul nu a mai primit-o însă niciodată, la fel cum nu a primit-o nici interlopul Bogdan Turcuţ, de la care Moca a luat 30.000 euro, promiţându-i în schimb două apartamente şi o maşină. Când a descoperit că a fost păcălit, Turcuţ a încercat, iniţial, să-şi recupereze banii cu vorba bună. Dar pentru că femeia îl minţea, a trecut la fapte şi "împreună cu alte persoane apropiate a exercitat presiuni puternice şi ameninţări" asupra ei, după cum au dezvăluit procurorii.
Falsuri la Cadastru
Învârtelile femeii nu s-au oprit aici. Împreună cu alţi trei orădeni, Patrice Brânzaş, respectiv Alexandru şi Zaharia Prodan, Daniela Moca e acuzată că a fabricat în numele unor executori judecătoreşti procese verbale de licitaţie şi acte de adjudecare, cumpărători fictivi fiind cei doi Prodani. Într-un caz, afacerea a reuşit, iar imobilul a fost vândut, escrocii alegându-se cu peste 25.000 euro, însă în alte două documente au dat de bănuit unor funcţionari de la OCPI, care i-au sunat pe executori. Cum aceştia le-au confirmat bănuielile, au anunţat imediat Poliţia.
Aşa se face că, pe 7 septembrie 2015, "tranzacţiile" au luat sfârşit. Moca a fost reţinută, iar o zi mai târziu arestată preventiv, măsură care a fost înlocuită ulterior cu arestul la domiciliu, până pe 13 februarie 2016, când a fost eliberată sub control judiciar. Paguba totală provocată de femeie depăşeşte 1 milion de lei, fiind stabilită la 232.103 euro, din care anchetatorii n-au reuşit să recupereze nici măcar un cent.
Rozica, şi ea
Daniela Moca a fost trimisă în judecată pe 14 iulie 2016, pentru înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Alături de ea au ajuns în faţa instanţei şi Alexandru Prodan, Zaharia Prodan, Patrice Brânzaş, complici la înşelarea Bancpost, şi Rozica Pantea, cea din urmă acuzată că ar fi încasat în total 1.750 euro şi 2.300 lei ca să "fabrice" acte funciare în care victimele erau trecute proprietari pe imobilele vândute în fals de Moca.
"Fapta inculpatei a afectat grav dreptul la proprietate, siguranţa circuitului civil al imobilelor, al sistemului de publicitate imobiliară şi cadastru", au reţinut procurorii în cazul lui Pantea, trimisă în judecată pentru 5 infracţiuni de luare de mită, respectiv 5 de fals intelectual.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bihor, unde dezbaterile s-au întins până pe 8 aprilie, în acest an, când judecătoarea Ileana Anastasiu a decis condamnarea la detenţie a Danielei Moca (3 ani şi 7 luni) şi a Rozicăi Pantea (3 ani şi 8 luni), respectiv condamnări cu suspendare pentru ceilalţi trei inculpaţi: Alexandru Prodan (1 an şi 7 luni), Zaharia Prodan (9 luni) şi Patrice Brânzaş (6 luni).
OCPI, la plată
Instanţa a dispus, de asemenea, ca Daniela Moca să returneze cei peste 230.000 euro încasaţi de la cele 11 victime, în cinci cazuri în solidar cu Rozica Pantea, dar şi cu OCPI Bihor, instituţie care a fost atrasă în proces în premieră de procurori, în calitate de "parte responsabilă civilmente", adică având obligaţia legală de a repara prejudiciul cauzat prin infracţiunile comise de funcţionară.
Hotărârea judecătorească nu a fost încă motivată şi, ca atare, nu se cunosc argumentele instanţei, însă, cum era de aşteptat, Moca, Pantea şi OCPI Bihor au şi atacat-o, verdictul final urmând să fie pronunţat la Curtea de Apel Oradea.
Până atunci, judecătoarea de la Tribunal a decis să menţină măsurile asigurătorii dispuse încă din timpul anchetei pe bunurile Danielei Moca, Rozicăi Pantea şi ale lui Alexandru Prodan, ceilalţi doi neavând proprietăţi pe numele lor. Măcar nu va plăti numai instituţia de stat pentru şmenurile acestei reţele...
ÎNCĂ UNA
Alte victime, alte ţepe
Condamnarea pronunţată de Tribunalul Bihor pe numele Danielei Moca este a doua după ce, în 2018, femeia a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Oradea la 1 an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani sub acuzaţia de înşelăciune.
În acest caz, trimis în faţa instanţei de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, femeia a fost acuzată că, în perioada 2011-2015, a înşelat 4 familii de orădeni, cărora le-a promis că îi va ajuta să cumpere imobile scoase la licitaţie publică în cadrul unor executări silite şi de la care a pretins şi primit în total 63.000 euro cu titlu de avans pentru locuinţele alese.
"Inculpata, după ce a câştigat încrederea persoanelor vătămate, care ştiau despre aceasta că lucrează la Tribunal, le-a promis că le va ajuta să cumpere mai ieftin imobile scoase la licitaţie de executorii judecătoreşti. Ea le-a prezentat acte folosite de executorii judecătoreşti pentru efectuarea licitaţiilor şi din exterior imobilele despre care spunea că fac obiectul licitaţiilor menţionate", au descris judecătorii modul de operare al Danielei Moca.
Prejudiciul cauzat celor 4 familii nu a fost recuperat nici până azi.
DREPTUL LA REPLICĂ
Rozica Pantea: „Nu am luat mită”
După apariţia articolului, fosta funcţionară a OCPI, Rozica Pantea, a contactat reporterul BIHOREANULUI, dorind să respingă acuzaţiile care îi sunt aduse de procurori şi pentru care, acum, a fost condamnată.
„Eu nu am comis niciuna dintre faptele care mi se impută. Nu am luat mită şi nici nu am falsificat documente. Pe această femeie (Daniela Moca, n.r.) o cunosc din 2009, o ştiam chiar şi eu drept executor judecătoresc, am ajutat-o, într-adevăr, la preluarea unor dosare cum am făcut cu toată lumea, însă nu am eliberat niciun document CF fals, iar ea nu mi-a oferit şi nici nu mi-a dat vreun ban”, spune Pantea.
Ea susține că există un circuit clar al documentelor în OCPI. „Nu eu eliberez documentele de întăbulare, ci un registrator. Am solicitat să se efectueze o expertiză, care ar fi dovedit că nu am fost implicată în niciun fel în această escrocherie, însă procurorul şi Tribunalul Bihor au respins cererea mea”, susţine fosta funcţionară, reproşând anchetatorilor şi instanţei că a admis un denunţ nesusţinut de vreo altă dovadă.
„S-a admis un denunţ care nu are nicio acoperire cu dovezi, eu sunt suspendată din funcţie de 5 ani, fără niciun venit, din cauza afirmaţiilor unei femei care e dovedită că a minţit, a înşelat şi are probleme psihice”, mai spune Pantea, care a atacat deja soluţia Tribunalului Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.