URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
16 Iunie 2017, 10:11

Tinerii artişti bihoreni şi-au expus creaţiile la galeria de artă contemporană de la Cetatea Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sălile dedicate expoziţiilor de artă din Cetatea Oradea au fost din nou umplute. De astă dată, au fost expuse lucrări de artă contemporană, realizate de tineri artişti stagiari, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Oradea, prezentate acum publicului sub genericul StagiART. Cu această ocazie, a fost inaugurată galeria de artă contemporană din fortăreaţă.

Vernisajul expoziţiei a avut loc în prezenţa autorilor şi a pasionaţilor de artă. Cuvântul de deschidere l-a avut Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, arătând că "este o expoziţie emblematică, dedicată membrilor tineri ai Uniunii Artiştilor Plastici, cei care vor prelua frâiele filialei Oradea". Chiriac a mai precizat că expoziţia a fost ideea artistului Radu Tîrnovean.

Cu această expoziţie, a fost inaugurată galeria de artă contemporană din fortăreaţă. Curioşii pot admira numeroase lucrări, din diferite categorii. Despre alcătuirea expoziţiei a vorbit curatorul Milena Augusta Pop, aceasta făcând o succintă descriere a sa, aşa cum ea a fost gândită să fie vizitată: circular, prin cele şase încăperi special destinate. Vorbim despre lucrări de artă plastică ce exploatează simboluri şi motive antice şi moderne, bijuterii unicat, piese de design vestimentar şi fotografii. Aceste lucrări aparţin unui număr de 17 artişti, între care Dorina Andrei-Aldea, Marius Boc, Iulia Filip Schreier, Horea Sălăgean, Radu Tîrnovean ş.a.

În încheiere, Radu Tîrnovean a arătat că ideea organizării acestei expoziţii "a fost generată de decizia Uniunii (n. r. – Uniunii Artiştilor Plastici) de la Bucureşti de susţinere a stagiaturii". "Este o perioadă în care trebuie să avem activitate şi aşa am găsit de cuviinţă să organizăm expoziţia".

Lucrările pot fi văzute în Corpul C al fortăreţei orădene, la parter, timp de o lună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
opinie
...c exceptia acuarelelor realizate de o anume Kinga si a creatiilor vestimentare, restul exponatelor stagiarilor UAP Bihor cam slabute...asta daca e sa ma exprim elegant. Mergeti sa vedeti oameni buni.
Postat 18 Iunie 2017, 16:33 de Cleopard
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON