Săptămâna trecută, Victor Ponta a făcut unul din puţinele exerciţii de bun-simţ ca premier, vorbind despre gravitatea unui "dezastru naţional" (nu-i exagerare de jurnalist, formularea îi aparţine): România pierde miliarde de euro din fondurile UE din cauza firmelor care se contestă reciproc la licitaţiile pentru execuţia unor lucrări, în special de construcţii, finanţate cu asemenea fonduri. Dacă ţinem seama că această pierdere se adaugă şi celor provocate de aderarea târzie a României la UE, de birocraţia excesivă, de nepriceperea personalului din companiile şi instituţiile eligibile, precum şi de corupţie, bilanţul e chiar catastrofal.
Practic, aproape nu există licitaţie pentru lucrări, servicii sau produse finanţate cu fonduri UE care să nu fie amânată cu anii prin contestaţii. Întâi, firmele cer clarificări stufoase la caietele de sarcini întocmite adesea, ce-i drept, cu dedicaţie. Fiecare ar vrea, însă, condiţii pliate pe ele însele, nu favorabile competitorilor. Rezultatele licitaţiilor sunt atacate apoi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Indiferent de soluţia CNSC, perdanţii recurg la instanţele de judecată. Cum nu avem instanţe specializate în litigii comerciale, ci doar secţii în Tribunale, procesele tergiversează. Dacă firma constată că şansele îi sunt reduse, mai recurge şi la chiţibuşuri procedurale ori la atacarea ca neconstituţionale a unor prevederi din legislaţia privind achiziţiile. Când, în fine, instanţa de fond ia o decizie, firma o atacă la cea superioară.
Rezultatul? Trece timp preţios, în care privaţii şi instituţiile publice care s-au chinuit să facă proiecte, cheltuind bani pe consultanţă şi storcându-şi angajaţii din compartimentele tehnice şi juridice, privesc cu disperare la ceas. Motivul? Banii din actualul exerciţiu financiar al UE pot fi cheltuiţi doar până la 31 decembrie 2015. Dacă termină lucrările până în martie 2016, vor plăti din bugetele proprii diferenţele între valorile executate de la finele acestui an până atunci. Dar dacă nu încheie nici la finele primăverii viitoare vor trebui să achite tot ce s-a făcut din banii proprii, pe care - fireşte - nu îi au.
Bihorenii au destule exemple sub ochii lor: majoritatea lucrărilor de reabilitare din Oradea, montarea noului CET, modernizarea Aeroportului, plus o puzderie de extinderi şi modernizări de reţele de apă şi canalizare, reabilitări de drumuri şi cămine culturale în zeci de comune. Suntem înclinaţi să credem că asemenea pocinoage se întâmplă numai la noi şi să punem la zid factorii locali.
Drama e generalizată la nivelul întregii ţări, recunoaşte premierul. Baiul e că i-au trebuit aproape trei ani din mandat să facă simpla constatare, iar întrebarea e când va face propuneri concrete pentru schimbarea legislaţiei? Nu de alta, dar bugetul întregii ţări pe câţiva ani nu va fi de-ajuns să achităm nota de plată la primăvară. Atunci să vezi scandal şi criză!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.