URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Mai 2020, 12:35

Terenul de fotbal de la Universitate, adus la standarde (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În această lună, mai exact în perioada 15-17 mai, Oradea ar fi trebuit să găzduiască Campionatul Naţional Universitar de fotbal. Competiţia, la care participă echipele universitare din ţară, ar fi trebuit să aibă loc pe terenul de fotbal al Universităţii Oradea, dar din cauza pandemiei, a fost amânată.

După cum transmit reprezentanţii clubului FC Universitatea Oradea, cel mai probabil aceasta va avea loc în toamnă.

Profitând de inactivitatea competiţională şi pentru a asigura condiţii cât mai bune pentru momentul când turneul va putea avea loc, conducătorii clubului orădean au decis să fie efectuate o serie de lucrări la terenul care va găzdui jocurile celor mai bune echipe studenţeşti de fotbal din ţară.

"Având în vedere că la Oradea trebuia să aibă loc Campionatul Naţional Universitar de fotbal, turneul final, au fost efectuate lucrări pentru îmbunătăţirea suprafeţei de joc. S-a supraînsămânţat, s-a pus nisip, s-a făcut drenajul. Aşteptăm o reprogramare, probabil în toamnă, a acestui eveniment", a declarat, pentru BIHOREANUL, profesorul Alexandru Ilieş, conducătorul echipei de fotbal a Universităţii Oradea.

De menţionat că formaţia orădeană FC Universitatea activează şi în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor, ocupând la momentul întreruperii campionatului locul al 7-lea în Liga a IV-a la fotbal. Echipa de seniori este calificată în semifinalele fazei judeţene a Cupei României.

Pe terenul de fotbal de la Univeristate şi-au mai desfăşurat activitatea, pe lângă echipele Universităţii Oradea, şi cele ale clubului Viitorul Oradea. Pe de altă parte, Campionatul Naţional Universitar de fotbal este organizat de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar şi Federaţia Română de Fotbal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON