URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
31 Mai 2011, 14:59

Tengo Salonta şi Crişul Oradea, pe podium la Cupa Golden Brau

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primul turneu FIFTA Pro Tour din România a avut loc weekendul trecut la Salonta. Timp de două zile sala de sport Sándor Péter a găzduit o întrecere internaţională de fotbal-tenis, organizată de Federaţia Română de Fotbal-tenis şi Clubul Sportiv Tengo Salonta, cu sprijinul grupului de firme Heineken, reunind la start competitori din Slovacia, Ungaria, România şi chiar Statele Unite ale Americii.

Faţă de un turneu naţional, miza a fost mai mare, câştigătorii fiind recompensaţi de această dată şi cu bani. Fondul de premiere a însumat 1800 de euro (câte 600 de euro pe fiecare dintre cele trei probe, 350 de euro pentru locul I, 150 pentru locul II şi 50-50-50 pentru locurile III şi IV).

Aflate în lupta pentru titlul naţional, CS Tengo Salonta şi CS Victory Cluj au avut şansa de a-şi măsura forţele şi la acest turneu la care a mai participat cu brio şi CS Crişul Oradea, dar şi Tengo 2 Salonta.

Afluenţa publicului a fost şi ea peste aşteptări, aproximativ 400 de fani ai fotbal-tenisului vizitând pe parcursul zilei de sâmbătă sala de lângă stadion. În pauza meciurilor, spectatorii au avut ocazia să-şi stingă setea cu o bere rece, ori să consume mititei, pe terasa instalată de organizatori în vecinătatea sălii.

Încurajaţi de un public bun cunoscător al fotbal-tenisului, componenţii echipei Tengo 1 Salonta au pornit cu gândul de a se impune măcar în două dintre cele trei finale, în timp ce pentru juniorii clubului, grupaţi sub titulatura de Tengo 2, a fost ocazie bună pentru a căpăta experienţă. Ei au avut şansa de a-şi măsura forţele cu echipe puternice.

Aşa cum era de aşteptat Tengo s-a calificat în semifinale la toate probele, însă doar la simplu a avut şansa de a juca cu trofeul pe masă, la dublu, respectiv triplu, pierzând neaşteptat în faţa maghiarilor. Victory Cluj s-a impus în toate cele trei finale, la simplu în faţa salontanilor, iar la dublu şi triplu în faţa unei echipe maghiare. CS Crişul a obţinut două locuri trei, la simplu, respectiv la triplu.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Gheorghe Grădinaru, preşedintele FRFT, Frederico Tavares, directorul tehnic al FIFTA, respectiv reprezentantul sponsorului principal. Acesta din urmă a primit din partea organizatorilor o plachetă în semn de respect pentru sprijinul acordat în derularea turneului.

"Sunt bucuros că prin spectacolul oferit, competiţia a făcut o bună propagandă fotbal-tenisului, iar iubitorii de sport care au asistat la meciuri au plecat mulţumiţi de calitatea duelurilor. Pentru noi urmează etapa naţională de la Cluj Napoca unde dorim să ne revanşăm în faţa celor de la Victory, iar apoi finala Cupei României, unde sperăm să câştigăm locul I atât la juniori, cât şi la seniori" - a precizat Vasile Sorean, conducătorul clubului Tengo.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5904 RON
  • 1 EUR = 4.9255 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON