Începând din 1 iulie, toate firmele şi instituţiile publice, indiferent de domeniul de activitate şi de anul în care au fost înfiinţate, trebuie să deţină un aşa numit raport de analiză de risc la securitate fizică.
Concret, acesta constă în evaluarea posibilelor breşe de securitate şi conţine măsurile de protecţie care trebuie luate, documentul realizat de experţi atestaţi fiind obligatoriu, iar lipsa lui sancţionată cu amenzi usturătoare!
Multe legi, o singură obligaţie
Analiza de risc la securitate fizică a fost instituită prin Legea nr. 333/2003 privind paza şi protecţia bunurilor, obiectivelor şi valorilor, şi este un document în care se specifică vulnerabilităţile de securitate de la sediile şi punctele de lucru ale agenţilor economici şi instituţiilor, dar şi măsurile de securitate propuse pentru înlăturarea ori reducerea acestora.
Obligatorie a devenit doar din 2013, când Ministerul Administraţiei şi Internelor a făcut publică metodologia de realizare a evaluărilor, dar numai pentru societăţile înfiinţate după 12 iunie 2012, care trebuiau să o întocmească până la momentul începerii activităţii.
Între timp, însă, a apărut Hotărârea de Guvern nr. 301/2012, care instituie obligaţia evaluării riscurilor la securitate fizică pentru toate persoanele juridice, indiferent de forma de organizare, dimensiune, obiect de activitate, dacă este în funcţiune sau în conservare.
Bucuria hoţilor
Punerea în aplicare a actului normativ a fost amânată succesiv până în acest an, pe 1 iulie. De la această dată, fie bar, coafură, sală de sport, biserică, Primărie sau chiar sediu de Parchet, Judecătorie ori de Poliţie, spaţiile trebuie să fie evaluate din punct de vedere al vulnerabilităţilor de către experţi înscrişi în Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică, lista acestora putând fi consultată pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaromana.ro.
Chiar şi în cazul instituţiilor publice, analiza este cât se poate de necesară căci, deşi e greu de crezut, în Bihor există şi în prezent şcoli, grădiniţe, ba chiar şi zeci de posturi de Poliţie care nu au o cameră de supraveghere, precum şi sedii de Primărie fără măcar o alarmă.
Analize temeinice
Ce verifică evaluatorii? "Evaluarea este amănunţită şi ţine cont de o serie de aspecte, vecinătăţi, chiar şi dacă este vorba de o clădire mai mare, cum ar fi un mall, de pildă, sau dacă are în apropiere un sediu de Poliţie. Se consemnează în raport structura sistemului de securitate existent, numărul de angajaţi, programul de lucru, sursele principale de risc, de la hoţi până la terorişti, căile de acces şi posibilităţile de fugă ale infractorilor", a explicat BIHOREANULUI Rareş Codrean (foto), profesor asociat al Universităţii Oradea şi doctorand în Studii de Securitate şi Apărare la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul.
Managing partner la Helion Group, firmă care realizează evaluări încă din 2014, în mai multe judeţe din vestul ţării, Codrean consideră procedura "un rău necesar". "Beneficiarul va şti la ce riscuri se expune şi ce trebuie să facă pentru a le evita. În raport se trec nu doar măsurile de protecţie obligatorii conform legii ci, dacă se impune, facem şi propuneri particulare pentru fiecare obiectiv în parte", spune specialistul.
Ceea ce se stipulează în analizele de risc devine "lege", firmele şi instituţiile fiind obligate să le implementeze în termen de 60 de zile, în caz contrar fiind pasibie de amenzi între 5.000 lei şi 10.000 lei.
Costuri? De la caz la caz
Tarifele percepute de evaluatorii de risc la securitate fizică pornesc de la 400 lei, crescând în principal în funcţie de mărimea obiectivului ce urmează să fie analizat, de complexitatea activităţii şi de numărul de angajaţi. Astfel, pentru un salon de coafură, de pildă, de maximum 50 metri pătraţi, evaluatorul poate percepe cel puţin 400 lei, cele mai complexe pot costa şi 10.000 lei, mai ales dacă e o clădire mai mare şi cu mai multe căi de acces. O firmă mare, cu mai multe puncte de lucru, poate chiar sute, cum este cazul caselor de pariuri sportive, este obligată să plătească evaluarea de risc pentru fiecare dintre acestea.
Analizele de risc se întocmesc cel puţin o dată la 3 ani, în cel mult 30 de zile de la eventuale modificări arhitecturale, funcţionale sau ale obiectului de activitate, şi în maxim 60 de zile de la producerea unui incident de securitate, cum ar fi o spargere.
Antreprenorii şi reprezentanţii instituţiilor publice care nu au un astfel de document ar fi bine să se grăbească, deoarece controalele pe această temă au şi început, spune ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău. "Acţiunile sunt desfăşurate de Serviciul de Ordine Publică al Inspectoratului judeţean. Până în prezent s-au aplicat 20 de avertismente, stabilindu-se termene pentru intrarea în legalitate", spune Lascău.
Lipsa analizei de risc la securitate fizică este sancţionată cu amenzi între 10.000 lei şi 20.000 lei, intrarea în legalitate fiind, logic, mult mai ieftină...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.