URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Mai 2015, 17:48

Surpriză la aniversarea ZMO! Fostul primar Petru Filip susţine unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surpriză la aniversarea unui deceniu de la înfiinţarea Zonei Metropolitane Oradea, moment marcat sâmbătă la Hotelul DoubleTree by Hilton. Fostul primar Petru Filip, preşedinte fondator al ZMO, s-a declarat un susţinător al unificării localităţilor Oradea şi Băile Felix. „Băile Felix reprezintă un brand în dezvoltarea municipiului Oradea, că place, că nu!”, a declarat senatorul PSD, ieşit de o vreme din viaţa publică orădeană.

Parlamentarul şi-a argumentat poziţia cu studiul de fezabilitate privind dezvoltarea aeroportului Oradea ca aeroport internaţional făcut la mijlocul anilor ’90 de Agenţia de comerţ a SUA, din care rezultă că municipiul şi comuna limitrofă sunt condamnate să se dezvolte împreună.

„În studiu scrie că dezvoltarea aeroportului este legată de dezvoltarea Băilor Felix, punct! Îmi pun următoarea întrebare: comuna Sînmartin este în stare să gestioneze Băile Felix şi să le ridice din punct de vedere financiar la nivelul la care ar trebui pentru ca ele să devină un brand şi să facă astfel încât să nu te duci pe o alee unde poate e mizerie, dar alături e un hotel aranjat ca lumea? Răspundeţi dumneavoastră!”, a spus Filip.

„Ne putem confrunta pe alte teme”

La fel ca şi alţi colegi din partid, precum senatorul Florian Bodog, directorul comercial al CAO, Ovidiu Mureşan, sau fostul PSD-ist Cladiu Pop, acum prefect de Bihor, Filip a spus clar că susţine uniunea. „Sigur că mă voi duce la vot”, a spus senatorul.

Prin comparaţie cu liderul PSD Bihor, Ioan Mang, care a preferat să atace proiectul fuziunii din dorinţa de a rămâne o voce a opoziţiei, Filip a afirmat că unificarea este o problemă administrativă şi nu politică. „Ne putem confrunta pe alte teme, dar pe această chestiune de perspectivă, trebuie să ne gândim aşa cum ne-am gândit în 2003, când am înfiinţat Zona Metropolitană Oradea”, a declarat fostul primar.

Petru Filip i-a atras atenţia primarului Ilie Bolojan că validarea referendumului din 10 mai este doar un pas din procesul de unificare al celor două localităţi, acesta urmând să fie confirmat de Parlament. „Să nu credeţi că va fi o chestiune formală. Vor fi dezbateri, se vor trezi pasiuni şi se vor pune întrebări. Acest proiect va trebui pregătit foarte bine pentru ca legea să poată fi trecută prin Parlament”, a avertizat senatorul.

50 de proiecte

La întâlnire au mai luat parte, printre alţii, directorul ADR Nord-Vest Marcel Boloş, primarii de Sîntandrei, Oşorhei şi Borş, Ioan Mărcuş, Ioan Pop şi Batori Geza, directorul ZMO, Adrian Foghiş şi mulţi alţii.

Potrivit lui Foghiş, în cei 10 ani de la înfiinţare, ZMO a gestionat peste 50 de proiecte, dintre care cele mai cunoscute sunt Aparegio, care vizează introducerea reţelelor de apă şi canalizare în toată zona metropolitană, şi Eurobusiness, care vizează crearea de noi locuri de muncă, şi pregăteşte un nou portofoliu de proiecte.

Cel mai îndrăzneţ proiect vizează construirea unui inel ocolitor al oraşului care să înceapă din sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Densusianu cu Calea Sîntandreiului, cu traversare pe un pod peste linia ferată, pentru a înainta peste câmpuri până în dreptul parcului industrial, unde va traversa Crişul Repede şi şoseaua Borşului pe un pod o pasarelă. Drumul va ocoli cartierul Episcopia, pentru a se lega din nou în şosea între Biharia şi Satu Nou.

Proiectul, în valoare de 60 milioane euro, vizează construirea a 15 kilometri de drum pe patru benzi şi a fost prins în masterplanul pe transport trimis spre consultare Comisiei Europene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
@vasyion
Ai un limbaj care arata ca iti lipsesc cei sapte ani de-acasa. Tu nu ai parinti sau bunici pensionari care poate isi doresc sa aiba acces gratuit la strandul Iosia, sau ei isi permit sa meraga daca sunteti oradeni pana in Felix la President? Vei ajunge si tu pensionar daca muncesti la un moment dat si atunci altfel vei gandi.
Postat 11 Mai 2015, 09:15 de nelu
Draga fOGHIS
Sa nu uiti in decembrie ca SI TU raspunzi de implementarea proiectului APAREGIO. (pt. simai si/sau foghis - nu exista mai multe proiecte Aparegio)
Postat 10 Mai 2015, 22:45 de eutanasiu
@nelu
Daca ti-e dor de strandul Iosia pisate in cada in timp ce faci baie. Nu trebuie sa te duci la strand sa-ti faci nevoile in bazinul copiilor cum faceai pana anul trecut. Sa ceri sa vina inapoi Filip dupa cat rau a facut orasului doar pentru a da gratuitati la pensionari, chiar ca trebuie sa fii un mare cretin. Bolojane, poza asta te-a costat pierderea referendumului cum l-a costat pe Geoana SPA-ul la Vantu.
Postat 10 Mai 2015, 18:38 de vasyion
UN MARE DA...
Am fost la vot si cu un mare DA am contribuit putin la viitorul orasului,al nostru in particular.Bolojan nu stiu daca la urmatoarele alegeri o sa mai candideze la functia de primar,dar ce lasa in urma este pt.binele tuturor.
Postat 10 Mai 2015, 15:19 de ardelean
Re: Citizen
Punct ochit, punct lovit!
Postat 10 Mai 2015, 14:43 de WinDos
cu finalizare...
FILIP si BOLOJAN alaturi, o fotografie de mare IMPACT! Unul a incepu, celalalt a zis ca trebuie sa fie musai CU FINALIZARE! Sa va fie rusine AMANDURORA! Ciuriburi: e parlamentar de Vrancea!
Postat 10 Mai 2015, 11:11 de TDS
comentariu
Filip vino inapoi primar de Oradea si da dinou gratuitate pensionarilor la strandul Iosia, degeaba va fi gratuitate pentru transportul cu mijloacele in comun la Baile Felix daca intrarea acolo este 25 ron pentru pensionari e mult, chiar daca se va amenaja complexul strandului municipal pensionarii cu pensii mici nu vor avea ce cauta acolo pentru ca nu isi vor permite.
Postat 10 Mai 2015, 07:44 de nelu
rusinos
Desi stiu ca dansul nu e parlamentar de Bihor ci de Ramnicu. Valcea parca cuvintele dansului mi se par santajiste facandu ma sa ma intreb daca. mai are sens sa ma duc. La vot daca hotararea in locul zecilor de mii de oamenii o vor lua tot parlamentarii in functii de propriile lor interese pe principiul eu ce primesc nu ne intereseaza si nu avem nevoie de lobby daca noi nu putem sa ne hotaram soarta iar parlamentul sa ia doar act despre acest lucru.
Postat 10 Mai 2015, 00:15 de ciuriburi
Saracii de noi !
Daca la centru Iohannis a batut palma cu Poanta aici Bolovanul a batut palma cu Filipul petrica -mafihotul !!!! Nu am crezut ca asa repede se vor face aliante mafiote pe spatele nostrum ! Nebune cel ce se increde in OM !!!! Tot mincinosi sunt cu totii !!
Postat 09 Mai 2015, 21:24 de scortosul
Egali
Cine se aseamana se aduna !
Postat 09 Mai 2015, 19:42 de User anonimizat
Filipofilul bolovan!
dapoi trebuie si Filip dezgropat ca doar dupe unire o sa cumpere toate casele din centru Santandreiului cum a facut in Varade... Sa le dea Dumnezeu la amandoi atat bine cat au facut pentru oradeni!
Postat 09 Mai 2015, 18:51 de tzopunpecamp
Alta e surpriza!
Surpriza e cu totul alta ... anume ca l-au invitat pe fostul edil, la aniversarea celor 10 ani de cand actualul edil se punea, ca prefect la vremea aceea, piedica unor proiecte cum era spre exemplu chiar infiintarea si apoi functionarea zonei metropolitane! Se puteau aniversa si cei 5 ani de cand edilul de acum incepea sa se destupe la minte si sa inteleaga ca tocmai scosese o perioada - timp de trei ani dupa ce invadase orasul cu haita lui de amatori - Oradea de pe harta lumii!
Postat 09 Mai 2015, 18:26 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON