Federaţia Română de Minifotbal a stabilit toate datele în privinţa desfăşurării la Oradea a celui mai puternic turneu de minifotbal organizat până acum în ţară. Este vorba despre Supercupa României, care va avea loc în perioada 4 - 6 iunie şi care va reuni cele mai bune 48 de echipe.
Pe baza coeficienţilor naţionali, primele 12 judeţe vor putea trimite câte două echipe. Cum judeţul Bihor ocupă locul 20 în ierarhia coeficienţilor, va fi reprezentat de o singură echipă. Este vorba despre multipla campioană judeţeană AEK Oradea.
De asemenea, Federaţia de Minifotbal din România a mai stabilit ca, pentru sezonul 2021, din lotul unei echipe de minifotbal să poată face parte maximum cinci jucători care sunt legitimaţi şi evoluează în Liga 3 la fotbal, din ţară sau din străinătate, şi Liga 1 de futsal din ţară.
În ce priveşte loturile echipelor, acestea vor fi formate din 15 jucători, dintre care 12 vor fi trecuţi pe foaia oficială de joc.
Managerul echipei AEK Oradea şi administratorul Bazei Sportive Tineretului, Spiridon Baltsavias, este încântat de anvergura turneului. "Cred că va fi cel mai puternic şi spectaculos turneu de minifotbal organizat până acum în România, având în vedere că vor fi prezente 37 de campioane judeţene şi 11 vicecampioane. Aşteptăm circa 1000 de jucători şi oficiali. Se va juca după noul protocol medical, cu testare rapidă antigen", a precizat Baltsavias.
La acest turneu, pe lângă jucătorii bihoreni, AEK Oradea îi va avea în componenţă şi pe Dragan Paulevici, cel mai bun jucător la Campionatul European de Minifotbal din 2018, şi pe internaţionalul de tineret Andrei Şumălan, care va reveni din Belgia.
La Supercupa României de minifotbal, care se va disputa pe terenurile de la Baza Tineretului şi Baza AEK, sunt aşteptaţi aproximativ 700 de jucători.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.