URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Octombrie 2016, 18:49

Studenţii orădeni au vorbit cu ambasadorul SUA în România despre Rusia şi despre Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cadrul vizitei făcute vineri la Oradea, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, s-a oprit şi la Universitatea locală, unde a avut o întâlnire cu universitarii orădeni, studenţi şi profesori deopotrivă. Aula Magna s-a umplut, cu această ocazie, cei mai mulţi dintre cei prezenţi fiind tineri care studiază la Universitate.

După o scurtă prezentate a lui Klemm, făcută de prorectorul Eugen Macocian, ambasadorul le-a vorbit celor prezenţi despre relaţiile dintre SUA şi România, care "niciodată nu au fost mai puternice şi mai bune ca acum", şi despre grupurile de lucru româno-americane care colaborează pe teme de securitate energetică, cooperare militară ori securitate naţională. Printre altele, Klemm a spus că România şi SUA au avut până acum în acest an peste 170 de exerciţii militare comune, dar şi că el personal a mers cu oficiali români în SUA, pentru a discuta despre posibile investiţii americane în ţara noastră.

Ambasadorul i-a îndemnat apoi pe cei prezenţi să-i adreseze întrebări, iar mai mulţi studenţi au şi folosit această ocazie pentru a-l chestiona despre problema vizelor. Aşa cum declarase anterior, la o întâlnire avută cu jurnaliştii la Biblioteca Judeţeană din Oradea, Klemm a spus că problema vizelor nu este una politică, ci una de legislaţie, întrucât în prezent legea americană nu permite ridicarea vizelor decât pentru ţările în care cel puţin 97% dintre solicitanţi primesc dreptul de a intra în SUA. Or, în România, în prezent, procentul acestora este de doar 90%. 

O studentă l-a întrebat pe Klemm care crede că sunt obiectivele Rusiei în momentul de faţă, dată fiind agresivitatea cu care ruşii acţionează în Ucraina şi Siria. "Pot doar ghici, motivele Rusiei sunt un mister. Observatori şi analişti din Rusia au ajuns la concluzia că domnul Putin şi regimul său încearcă să recreeze structura Uniunii Sovietice şi dominaţia pe care aceasta a avut-o", a răspuns Klemm.

De asemenea, ambasadorul a fost întrebat de o altă studentă de ce a făcut această vizită acum la Oradea. "Am auzit multe despre Oradea şi judeţul Bihor. Am un prieten care a investit aici şi care este un fan foarte mare al acestor locuri. Ne-a spus mie şi soţiei mele despre frumuseţea acestor locuri, despre oamenii muncitori de aici, despre oportunităţile economice de aici, în contrast cu alte zone din România. Ne-a spus că în Bihor vom găsi cel mai curat aer din Europa. De aceea sunt aici", a explicat Hans Klemm.

La finalul întâlnirii, rectorul Constantin Bungău i-a înmânat ambasadorului mai multe cărţi publicate de universitari orădeni despre istoria României şi obiecte cu însemnele Universităţii.

Pe de altă parte, tot în cursul zilei de vineri, ambasadorul Hans Klemm a avut o întrevedere şi cu primarul Ilie Bolojan. Reuniunea a avut loc la Primăria Oradea, iar - conform unui comunicat al municipalităţii - în cadrul discuţiilor "au fost abordate aspecte privind oportunităţile economice şi de afaceri pe care oraşul Oradea le oferă companiilor care doresc să-şi dezvolte investiţii în România". Un alt subiect a fost legat de posibilităţile de colaborare pe linie culturală şi de educaţie, precum şi de ceea ce pot face Primăria Oradea şi Ambasada SUA pentru încurajarea acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Hopa!
Oare dl. Klemm i-a adus si el niste cadouri la dl. Bungau. Niste butoni, un parfum, poate ?
Postat 22 Octombrie 2016, 16:28 de rumpelstiltskin
God bless UO !
No comment.
Postat 21 Octombrie 2016, 21:29 de Iness
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON