În luna ianuarie a acestui an, Primăria Oradea a adoptat un plan de măsuri menite să îndepărteze castorii de pe malurile Crișului Repede, după ce simpaticele animăluțe s-au pus pe ros copaci mai ceva ca drujbașii plătiți. Atunci, după ce s-a consultat cu câțiva specialiști, municipalitatea a decis să țină castorii departe de arbori stropindu-i cu o soluție pe bază de chilli, dar pe care nu a mai preparat-o.
Primăria a găsit o firmă care să facă stropirile, dar aceasta a tot amânat să facă o ofertă de preț orașului. Până la urmă, municipalitatea a găsit o altă firmă dispusă să lucreze pentru oraș, Greeneric SRL, care în urmă cu două săptămâni a început și să stropească arborii, sperând că astfel aceștia nu vor mai fi pe placul castorilor.
Dat fiind că toamna este sezonul în care castorii sunt mai prolifici și rod copacii mai cu spor, pregătindu-se să-și facă vizuină, Bihorel poate doar să spere că soluția Primăriei va fi una bună. Că, altfel, îi va mai lua un an să testeze altă măsură.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.