URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă reacția Ministerului Educației a fost jenantă, ministra vorbind despre „reziliență” fiindcă rezultatele au fost similare cu cele din 2018, societatea s-a arătat de o indiferență vecină cu autismul. Ligia Deca a spus, practic, că suntem la fel de proști ca acum un cincinal, dar sindicatele dăscălimii, asociațiile de părinți și consiliile elevilor nu s-au băgat în dezbateri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
13 Iunie 2017, 17:03

Sportivii de la CS Shogunul Oradea au primit lecţii de la Stanislav Horuna, unul dintre cei mai titraţi karateka!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurat în perioada 9-11 iunie, la sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 11 din Oradea, stagiul de pregătire organizat de clubul de karate CS Shogunul a avut un invitat de marcă. Este vorba despre ucraineanul Stanislav Horuna, unul dintre cei mai cunoscuţi karateka.

"Încercăm să dezvoltăm karate-ul. În acest scop l-am invitat a doua oară pe Stanislav Horuna, un sportiv titrat, un idol pentru mulţi copii. Lumea este încântată de prezenţa lui, este un sportiv foarte popular. Avem o colaborare veche cu el, Horuna fiind prezent când era junior la câteva ediţii ale Openului Bihorului", a declarat Ioan Vaida, preşedintele Clubului Sportiv Shogunul Oradea.

Stanislav Horuna are 28 de ani, locuieşte în Lvov şi este multiplu medaliat la Campionate Europene şi Campionate Mondiale. De asemenea, el participă şi în copetiţii profesioniste de karate, în anii 2013 şi 2014 fiind declarat cel mai bun karateka din "Liga Karate 1".

În acest an, în luna ianuarie, Horuna a câştigat Openul Parisului, la categoria -75 kg, după ce la competiţia franceză au participat 140 de sportivi din 80 de ţări!

"Îmi place foarte mult în Oradea, altfel nu aş fi venit a doua oară. Am găsit aici oameni prietenoşi şi primitori. În ceea ce priveşte participanţii la stagiu, am văzut sportivi de niveluri diferite şi vârste diferite, dar toţi dornici să acumuleze şi să progreseze", a declarat sportivul ucrainean.

Stanislav Horuna a venit acum să-i înveţe pe tinerii orădeni, după ce şi el a început karate-ul la vârsta de 13 ani: "Nu e niciodată prea târziu să te apuci de karate. Mă antrenez constant, nu ratez nicio zi. De multe ori fac şi câte două antrenamente zilnice de câte o oră şi jumătate fiecare", a mai precizat acesta.

Cel mai mare premiu câştigat Hortuna a fost de 2.000 de euro, iar acum aşteaptă invitaţia la un turneu în Kazahstan unde va fi pus la bătaie un premiu de 15.000 de euro. "De multe ori costurile de deplasare şi cazare sunt mai mari decât premiile. Spre exemplu la Open Paris, unde am câştigat locul 1, premiul a fost de 500 de euro, dar costurile mele au fost mai mari. Nu particip pentru bani ci pentru prestigiu şi onoare. Karate-ul este un sport inteligent, care antrenează mentalul. Un sport complex, care îmbină elemente din mai multe discipline sportive", a conchis Horuna la întâlnirea cu presa.

De precizat şi că sportivul ucrainean, în afara sportului, practică şi profesia de avocat. Acesta s-a arătat încântat de tinerii sportivi de la Oradea, despre care a precizat că "toţi dornici să acumuleze şi să progreseze".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON