Spectacolul cu 11 spectatori

A cam început să bată vântul prin oraş. S-a încheiat şcoala, s-a dat bacalaureatul, s-au terminat sesiunile, s-au susţinut licenţele, s-a dansat la banchete, au început vacanţele şi concediile. Deja se simte că o parte din concitadinii noştri au spălat putina care încotro. Până prin septembrie vom fi mai puţini în marele nostru oraş mic, circulaţia va fi mai lejeră, dar şi spectacolele mai puţine. Filarmonica şi-a încheiat stagiunea, teatrul e cu un picior în vacanţă, turneele au luat pauză. Şi uite aşa am ajuns eu la un spectacol de comedie cu doar 11 spectatori.

Muzicienii spun că, indiferent de cât public au în faţă, ei se comportă la fel pe scenă, cântă cu aceeaşi dăruire şi drag de muzică. E un semn serios de profesionalism, de respect pentru public. Dar comedianţilor trebuie să le fie mult, mult mai greu cu spectatori puţini, pentru că show-urile lor depind foarte mult de reacţia publicului. Glumele se propagă mai lesne în faţa unei mulţimi mari, râsetele se amplifică mai uşor între oameni mulţi şi, astfel, îţi dau curaj, te împing de la spate. De aceea, a te urca pe o scenă în faţa a 11 oameni mi se pare un act artistic de mare curaj.

Spectacolul de joi, de la Kosher, al lui Gabriel Gherghe a fost intim ca o întâlnire a alcoolicilor anonimi, după cum a spus chiar protagonistul, de care nu auzisem înainte de spectacol. Este tânăr, înalt şi moldovean, dar nu suficient de moldovean încât să nu râdă chiar şi de moldoveni. E din Iaşi, mutat (firesc) în Braşov, iar ţintele sale moldoveneşti sunt vasluienii, materia primă perfectă când vine vorba de glume despre dragostea de alcool şi sexul la întâmplare cu babele satului.

Într-un show de 70 de minute, Gabriel a turuit despre cumpărături, pescari, preoţi, Facebook, limba maghiară, căsătorie, Tudor Gheorghe, Fuego, cerşetori, alcool, sex şi, după cum spuneam, despre moldoveni. Glume scurte, percutante, neîntinse la maxim ca un aluat, după cum fac alţii. Ce se întâmpla dacă oştenii lui Ştefan cel Mare ar fi fost toţi vegetarieni? De ce sinistraţii  inundaţiilor din fiecare an nu-şi construiesc casele lângă căminul cultural, din moment ce acolo sunt cazaţi în fiecare an? Cum ar arăta un show de stand-up comedy într-o biserică? De ce se vând bâtele de baseball în magazinele de piese auto?

Aflat destul de aproape de începutul carierei (s-a apucat de comedie în 2012), Gabriel Gherghe a trecut joi seara un test greu. Ne-a dat impresia că stăm la aceeaşi masă la o petrecere şi glumim împreună. A fost natural, nu s-a jenat să scoată fiţuica atunci când nu-i mai venea nimic în cap, a utilizat vulgaritatea cu moderaţie şi a ştiut să se folosească chiar pe sine însuşi ca ţintă a unor glume. Dar, cel mai important, a fost singurul comediant din câţi am văzut în ultimii ani care nu a imitat vocea grotescă a lui Gigi Becali. Fapt pe care îl consider un serios pas înainte în industria râsului din România. He he he!