URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Februarie 2018, 08:02

"Spălătoria" de apă: Compania de Apă Oradea se pregăteşte să pună în funcţiune una dintre cele mai moderne staţii de epurare din Bihor

'Spălătoria' de apă: Compania de Apă Oradea se pregăteşte să pună în funcţiune una dintre cele mai moderne staţii de epurare din Bihor MODERNĂ. În vreme ce vechea staţie de epurare era dotată cu o linie simplistă pentru curăţarea mecanică a apelor (stânga), noua instalaţie asigură şi epurarea biologică (mijloc), iar în plus are o staţie de pompare proprie (dreapta)
'Spălătoria' de apă: Compania de Apă Oradea se pregăteşte să pună în funcţiune una dintre cele mai moderne staţii de epurare din Bihor APE CURATE. Noua staţie de epurare a apelor uzate din Beiuş a intrat în probe pentru a fi dată în folosinţă. "Chiar dacă gradul de racordare la reţea va creşte, staţia va face faţă necesităţilor o lungă perioadă de timp. În eventualitatea că vom fi obligaţi să preluăm şi alte localităţi, a fost gândită cu posibilităţi de extindere", spune directorul tehnic al CAO, Gheorghe Popa
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Promisiunea e mai rea ca datoria! Conform obligaţiilor asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, până la sfârşitul acestui an toate localităţile din România vor trebui să deverseze în râuri doar ape curate. Încălcarea obligaţiilor se va lăsa cu sancţiuni drastice, care se vor rostogoli de la Bucureşti până în ultimul sat.

Nu însă şi în arealul deservit de Compania de Apă Oradea! "În mod cert ne vom conforma standardelor de mediu. Staţia de epurare de la Beiuş, ultima aflată în lucru, e gata să fie pusă în funcţiune", spune directorul Ovidiu Gavra.

Apa la control!

La sfârşitul anului trecut, o adresă semnată de vicepremierul Paul Stănescu dădea fiori reci primarilor români. Ministerul Dezvoltării Regionale le cerea să raporteze modul în care s-au conformat prevederilor Directivei Europene 98/83/CE privind standardele de calitate a apei furnizate consumatorilor, dar mai ales a Directivelor 91/271/EEC şi 98/15/EC, referioare la colectarea şi epurarea apelor uzate. Transpuse în legislaţia românească prin HG 188/2002, acestea două din urmă instituie obligativitatea epurării apelor uzate înaintea deversării în râuri până la sfârşitul anului 2015 pentru localităţile de peste 10.000 locuitori, respectiv până la 31 decembrie 2018 pentru cele cu o populaţie între 2.000 şi 10.000 locuitori.

"Dacă aceste măsuri pentru conformare nu vor fi asigurate şi se va ajunge la nerespectarea prevederilor directivelor europene, penalităţile care vor fi plătite de statul român vor fi recuperate de la autorităţile administraţiei publice locale care nu s-au conformat", a ameninţat vicepremierul Stănescu.

Probleme cu Selina

Cine a investit în curăţarea apelor nu are de ce să se teamă. Înfiinţată pentru a atrage investiţii europene în sistemul de alimentare cu apă şi canalizare din localităţile membre (începând de la oraşele Oradea şi Beiuş până la comune precum Girişu de Criş, Nojorid, Oşorhei, Sântandrei sau Tinca), Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Oradea şi-a rezolvat problema apelor uzate provenite din gospodăriile consumatorilor. Compania de Apă Oradea, operatorul desemnat să gestioneze şi să dezvolte sistemul, deţine staţii de epurare la Oradea, Tinca, Tileagd şi Beiuş. Finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, lucrările la aceasta din urmă au demarat cel mai greu, dar acum sunt pe terminate.

Iniţial, CAO a contractat construirea unei noi staţii de epurare pe amplasamentul celei existente în Beiuş cu asocierea firmelor Selina şi Weber România. Deşi termenul de predare din contractul semnat în decembrie 2012 era de 22 de luni, la începutul anului 2015 constructorul realizase doar 5,25% din investiţie, şi aia pe hârtie. Confruntată cu probleme financiare, compania Selina, care îşi ceruse insolvenţa încă din 2014, nu finalizase nici măcar proiectarea lucrării, cu atât mai puţin să şi înceapă construcţia!

Gata pentru probe

Conducerea Companiei de Apă Oradea a reziliat contractul cu Selina, a dat în judecată firma pentru plata penalităţilor de întârziere şi a organizat o nouă licitaţie. În august 2015, lucrările au fost atribuite spaniolilor de la Ocide Construccion, la concurenţă cu alte cinci firme, pentru suma de 13,9 milioane lei.

Conform proiectului, Ocide a avut de realizat o staţie de epurare dimensionată pentru echivalentul a 12.000 de locuitori, cu o capacitate de prelucrare de 70 litri pe secundă, mult peste necesarul de astăzi, aşa încât să facă faţă celor mai ambiţioase dezvoltări urbane ulterioare.

Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă OradeaCa un element de noutate, staţia e dotată cu un sistem automatizat de prelevare a mostrelor de apă epurată la intervale prestabilite, acestea fiind analizate în propriul laborator. Lucrarea a fost deja finalizată şi urmează să intre în probe. "Calitatea apei va fi la fel de bună sau chiar mai bună decât a râului în care va fi vărsată", spune directorul CAO, Ovidiu Gavra (foto).

În două trepte

directorul tehnic al CAO, Gheorghe PopaAngajaţii CAO se vor obişnui uşor cu cea mai nouă investiţie a companiei. "Staţia de la Beiuş a fost concepută cu două trepte de epurare şi este similară unităţilor din Oradea şi Tinca", explică directorul tehnic al CAO, Gheorghe Popa (foto).

Mai grosieră, treapta de epurare mecanică, presupune "strecurarea" mizeriilor aduse de reţelele de canalizare prin grătare similare unor filtre dense. Procesul continuă cu înlăturarea prin sedimentare a materiilor minerale (de genul nisipului şi pietrişului) cu ajutorul unor deznisipatoare. Ulterior, apa curăţată de materii solide este aerată în separatoare de grăsimi, pentru ca unsorile, uleiurile şi detergenţii să se ridice la suprafaţă, de unde sunt înlăturate printr-un proces similar "despumării" unei supe.

Mai complexă, treapta de epurare biologică este compusă, printre altele, dintr-o fază aerobă, pentru descompunerea microbilor din nămolul colectat prin aerisire cu bule fine, urmată de separarea apei epurate biologic de nămolul activ în interiorul unui decantor, precum şi o fază anaerobă, în care bacteriile din nămolul rămas sunt distruse prin fermentare. Odată curăţată de mizerii, apa e deversată în Crişul Negru, iar nămolul rezultat este întins la uscat.

Fără resturi de nămol

purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Oradea, Renata Tripa Pământul rezultat prin uscare nu va rămâne însă la Beiuş. "Nămolul uscat va fi transportat cu camioanele la Oradea, unde există mai mult spaţiu pentru depozitare", spune purtătorul de cuvânt al CAO, Renata Tripa (foto). Nămolurile uscate pot fi folosite ca fertilizator în agricultură, la recuperarea terenurilor degradate, la producerea de compost sau drept combustibil în staţii de ardere de mare capacitate.

Cum legislaţia de mediu prevede monitorizarea atentă a conţinutului de metale grele din pământul rezultat şi obligă furnizorul să garanteze pentru siguranţa acestuia timp de un deceniu, CAO testează ultima variantă. Societatea a livrat deja fabricii de ciment din Aleşd 100 tone de nămol deshidratat pentru testarea puterii de ardere. În cazul în care acesta va corespunde parametrilor ceruţi, cantităţi tot mai mari de nămoluri uscate vor lua treptat drumul furnalului. Astfel, staţiile de epurare din Beiuş, Tileagd, Tinca şi Oradea vor produce în timp nu doar ape, ci şi pământuri mai curate...


"JUDEŢUL" CAO
Companie în expansiune

Înfiinţată ca operator regional în anul 2006, pe structura unor operatori cu o tradiţie de 120 de ani, Compania de Apă Oradea şi-a extins treptat aria de operare, ajungând să presteze servicii în localităţi situate la zeci de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, cum sunt Tinca, Olcea sau Beiuş.

Potrivit statisticilor proprii, anul trecut CAO deservea în Oradea 184.322 consumatori. În ce priveşte întreaga arie de operare, la o populaţie de 250.565 locuitori compania asigură, prin opt staţii de captare, tratare şi pompare, apă pentru 239.319 consumatori (95,52% din totalul rezidenţilor) şi canalizare pentru 197.052 locuitori (78,65%).

Operatorul gestionează 1.186 kilometri de reţele de transport şi distribuţie a apei potabile, din care 683 kilometri în mediul urban şi 503 kilometri în mediul rural. La rândul său, reţeaua de canalizare menajeră măsoară 660 kilometri, din care 514 kilometri în mediul urban şi 146 kilometri în mediul rural.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Canalizare
Important ca vor fi statii de epurare ca retea de canalizare oricum nu este in marea majoritate a satelor. sunt sate unde nici acum nu este retea de apa potabila, drumurile sunt de toata groaza si nu vorbim de asfalt
Postat 19 Februarie 2018, 19:00 de aaaaa
Dosar nr. 2976/111/2015
Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Compania de Apă Oradea SA. Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Selina SRL, în insolvenţă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Compania de Apă Oradea SA şi Weber România SRL , împotriva Sentinţei nr. 1111/CA din 18.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o casează în parte şi, rejudecând fondul: Admite acţiunea formulată de reclamanta Selina SRL, în insolvenţă, prin administrator special Beniamin Rus în contradictoriu cu pârâta Compania de Apă Oradea SA. Dispune anularea Notificării de reziliere nr. 5769/19.02.2015 emisă de pârâta Compania de Apă Oradea SA. Constată că Acordul Contractual nr. 40708/19.12.2012 încheiat între Compania de Apă Oradea SA şi Asocierea Selina SRL – Weber România SRL a fost reziliat ca urmare a Notificării de reziliere nr. 659/18.02.2015 emisă de Selina SRL. Dispune anularea Notificării nr. 15120 din 08.05.2015, prin care pârâta Compania de Apă Oradea SA a solicitat plata garanţiei de bună execuţie. Respinge cererea reconvenţională formulată de Compania de Apă Oradea SA în contradictoriu cu pârâtele Selina SRL şi Weber România SRL. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate. Obligă pârâta Compania de Apă Oradea SA să plătească reclamantei Selina SRL suma de 1950 lei cheltuieli de judecată în fond. DEFINITIVĂ. Document: Hotarâre 3170/2017 21.12.2017
Postat 16 Februarie 2018, 14:02 de eutanasiu
va urma...
daca tot ati deschis subiectul afectarii a mii sau zeci de mii de oameni de deversarile apelor uzate de catre orase ce au tichie de margaritar dar statii de epurare ioc(ca de..alea nu le vede nimeni in campanie) va propun sa faceti cate o ancheta la alesd si la salonta...si intrebarea de capatai sa fie de cat timp situatia este asa, bineinteles cu buletine de verificare a apei deversate din statia de epurare
Postat 16 Februarie 2018, 12:58 de ferfeleaga
Infringement
Sfirsitul lui 2018 va aduce ,conform directivelor UE,procedura de infringement pentru comunitatile cu peste 2000 locuitori care nu au introdus serviciile de alimentare cu apa si CANALIZARE.Adica amenzi zilnice in euro.Noroc ca Sinmartinul,Sintandreiul,Osorheiul au sub 2000 locuitori.Iar PMO a si inceput amendarea cetatenilor neracordati la canalizare,acolo unde ea exista ,evident (78% din populatie).Preventiv ar putea fi amendati si cei 22% care nu beneficiaza de acest serviciu.
Postat 16 Februarie 2018, 08:52 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON