Lăsați pe drumuri chiar de propriul prodecan, Florian Bodog, în perioada când acesta a condus şi Ministerul Sănătăţii, o zecime dintre tinerii absolvenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, considerați ca fiind parte din cea mai bună de la înfiinţarea instituţiei (în urmă cu 27 de ani), vor avea un loc de muncă după o decizie a actualului ministru, Sorina Pintea.
În aceeaşi situaţie au fost alţi 400 de colegi din întreaga ţară, care au promovat anul trecut examenul de rezidenţiat, dar nu li s-au asigurat locuri de către Minister.
Deci, se poate
Sorina Pintea a anunţat că Ministerul Sănătăţii a încheiat un Memorandum cu Ministerul Finanţelor pentru suplimentarea posturilor de rezidenţi în cabinetele de medicină de familie pentru cei 411 tineri medici care au promovat examenul de rezidenţiat. „A fost încheiat un Memorandum cu Ministerul Finanţelor prin care suplimentăm locurile de rezidenţi în cabinetele de medicină de familie”, a anunţat Pintea în cadrul unei întâlniri desfăşurate la începutul săptămânii cu reprezentanţii sindicatelor din Sănătate.
Ordinele miniştrilor Sănătăţii şi Finanţelor urmează să fie publicate în Monitorul Oficial şi să intre în vigoare imediat, astfel că tinerii rezidenţi vor putea activa în cabinetele medicilor de familie.
Anul trecut, tinerii medici rezidenţi s-au întâlnit de mai multe ori cu ministrul de atunci, Florian Bodog, care le-a promis că va rezolva situaţia, fără însă a se ţine de cuvânt.
„Decizia doamnei ministru este o veste pe care nu ne aşteptam să o primim. E o dovadă că este un ministru care se ţine de promisiuni şi oferă încredere unor tineri care au ales această deloc uşoară meserie, de medic. Privesc viitorul cu mai multă încredere acum. Îmi dă şansa de a profesa, de a mă forma ca profesionist şi de a rămâne acasă, în ţara şi în oraşul meu, nu de a mă gândi tot mai serios să plec în străinătate”, a declarat BIHOREANULUI Anamaria Făcăleţ, una dintre absolventele FMF Oradea care, deşi a promovat anul trecut examenul de rezidenţiat, nu a avut loc de muncă.
Nici măcar şomeri
De altfel, aşa cum arăta BIHOREANUL la finele anului trecut, cei 411 tineri medici rezidenţi nu au avut dreptul nici măcar la ajutor de şomaj, în sumă de 250 lei pe o perioadă de 6 luni, tocmai pentru că... au promovat examenul.
Anamaria Făcăleţ, de pildă, n-a reuşit atunci să fie angajată nici măcar ca muncitor necalificat. Pentru că nu a avut loc la rezidenţiat, nu a primit nici drept de liberă practică, iar când a încercat să-şi găsească alt loc de muncă a fost refuzată pentru că avea studii de medic. „Am fost la câteva interviuri de angajare. Eram întrebată ce facultate am terminat şi când spuneam că Medicina auzeam doar "mulţumim", după care eram refuzată", a povestit tânăra BIHOREANULUI.
În aceeaşi situaţie s-au aflat alţi 11 colegi de promoţie dintr-un total de 115 ai FMF Oradea, considerată cea mai bună de la înfiinţarea instituţiei, după ce fuseseră admişi la studii în urma unei concurenţe de 8 candidaţi pe un loc, cu media aproape 9.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.