Slovacii, românii şi normalitatea

Slovacii sunt acea minoritate etnică despre care auzi doar când au ceva de sărbătorit. Nu au nimic de împărţit cu nimeni, nu jelesc de 1 Decembrie, nu vor autonomie şi nici drapele proprii. Îşi păstrează portul, obiceiurile şi cultura şi vorbesc perfect româneşte. Dacă România ar fi exportator de bun simţ, cel mai probabil că slovacii ar fi principalii donatori de la care s-ar recolta.

Ambasada Slovaciei din România îşi serbează ziua naţională de două ori: o dată la Bucureşti, iar a doua oară în ţară, undeva unde trăieşte o comunitate slovacă. Aşa se explică de ce, la o săptămână după ce slovacii au sărbătorit cu muzică, plăcinte şi găluşte Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea a sosit ambasadorul Republicii Slovace la Bucureşti, Excelenţa Sa Ján Gábor.

Sfertul academic pare să fie dublu în cazul ambasadorilor. După 30 de minute de aşteptare, timp în care Ilie Bolojan şi Ioan Mang s-au suportat reciproc, iar noi, ceilalţi, am suportat nişte muşte enervante, Excelenţa Sa a sosit împreună cu preşedintele Uniunii Slovacilor, Adrian Miroslav Merka, şi consulul general onorific, Miroslav Iabloncsik. Apoi, în cetatea goală la ceas de seară au răsunat imnurile Slovaciei şi României interpretate de o adolescentă de etnie slovacă.

Ambasadorul şi-a ţinut discursul în limba maternă şi, tocmai când mă întrebam de ce nu traduce nimeni, l-a încheiat şi l-a reluat în limba română. A amintit de două momente esenţiale în relaţiile dintre cele două ţări: România a fost singura ţară din Europa de Est care a condamnat invazia Cehoslovaciei în '68 de către trupele Pactului de la Varşovia şi prima care a recunoscut Republica Slovacă după proclamarea independenţei în 1993. Două momente care obligă la o relaţie bună în continuare.

În cele 80 de secunde cât a durat speech-ul său, primarul Bolojan a promis pentru la anul un weekend întreg de sărbătoare slovăcească pentru ca inter-culturalitatea să funcţioneze mai eficient. Celelalte cuvântări ale politicienilor au impresionat doar prin durata redusă. În schimb, generalul Vasile Creţ a emoţionat audienţa când le-a mulţumit autorităţilor slovace pentru modul în care i-au omagiat pe cei 10.000 de ostaşi români îngropaţi la Zvolen, în cel mai mare cimitir militar românesc din afara ţării.

Cel mai scurt şi mai aplaudat discurs a fost cel de pe urmă, prin care asistenţa a fost invitată la mâncărică şi băuturică. Morga a dispărut de pe faţa invitaţilor, atmosfera s-a destins, iar slovacii au devenit şi mai simpatici decât sunt de obicei. Bucatele tradiţionale delicioase pregătite la un hotel din Salonta şi berea slovacă aromată şi corpolentă adusă de peste hotare s-au contopit în armonie, la fel cum aceşti oameni admirabili se contopesc cu poporul român într-o normalitate de-a dreptul emoţionantă. La mulţi ani, prieteni slovaci! La mulţi ani, Slovacia!