Eugen Cecan, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj-Napoca, a prezentat luni, la Prefectura Bihor, stadiul lucrărilor pe care drumarii s-au angajat să le finalizeze în acest an pe şoselele naţionale din judeţ, înnoind promisiunea că până la 1 decembrie va exista asfalt nou din Oradea pe 14,4 kilometri ai DN 19E spre Marghita şi pe cei peste 48 km ai DN 76 până în Dealul Bitiilor, în apropiere de Beiuş. De asemenea, va fi finalizată şoseaua de centură Săcueni.
"Terorizat" de prefect
Într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, şi cu şeful Secţiei Drumuri Naţionale Oradea, Traian Bulzan, şeful DRDP Cluj a afirmat că "de când am preluat mandatul, domnul prefect mă teroriza întruna cu DN 76", dar cu toate acestea "munca în forţă" pentru încheierea lucrărilor de reabilitare a şoselei, deschise în 2007, a început abia în august, după ce reprezentantul Guvernului şi-a luat angajamentul ca până la 1 decembrie anul acesta să fie finalizate lucrările pe cele trei loturi dintre Oradea şi Dealul Bitiilor, în apropiere de Beiuş.
Motivul, a susţinut Cecan, este că studiile geo pentru cei peste 48 kilometri ai DN 76 au trebuit refăcute, întrucât cele executate în perioada anterioară nu au fost corespunzătoare. Totuşi, directorul DRDP Cluj-Napoca a reiterat că promisiunea că între Oradea şi Dealul Bitiilor se va circula pe asfalt nou va fi respectată, deoarece firmele angajate să execute lucrările au făcut progrese mari.
Lot cu lot
În ce priveşte sectorul 1, între Dealul Bitiilor şi Duşeşti (17,33 km), Cecan a afirmat că în luna iulie stadiul lucrărilor executate a fost de 16%, iar în prezent este de 64%, fiind finalizaţi la nivel de asfalt 8 kilometri de către firma Porr Construct. Este sectorul cel mai complex din punct de vedere al cantităţilor de lucrări, pentru că se realizează o bandă de circulaţie suplimentară şi se refac integral porţiunile de drum cu degradare avansată. "A trebuit săpat până la 1,2 metri adâncime şi schimbat tot sistemul rutier", a spus directorul.
Cu referire la sectorul 2, între Duşeşti şi Hidişelu de Sus (16 km), Cecan a arătat că stadiul lucrărilor executate până în iulie de firma ARL Cluj era de 50% şi a ajuns în prezent la 76%, cu 14 km executaţi la nivel de asfalt. "Aici am avut câteva probleme cu relocările de reţele de apă în Ceica şi Bucium", a zis el.
În fine, despre sectorul 3, dintre Hidişelu de Sus şi Oradea (14,8 km), şeful DRDP Cluj a raportat că până în iulie s-au realizat de către Drum Asfalt Oradea 49% din lucrări, iar acum s-a ajuns la 79%, fiind finalizaţi 12 km la nivel de asfalt. În ce priveşte acest sector, şeful SDN Oradea, Traian Bulzan, a precizat că pe marginile şoselei au fost montate borduri deoarece ulterior urmează să fie amenajate piste pentru biciclişti şi trotuare între Oradea şi Sânmartin.
Având în vedere data din calendar, deci faptul că până la 1 decembrie au rămas doar trei săptămâni, BIHOREANUL l-a întrebat pe şeful DRDP dacă va demisiona în cazul în care promisiunea sa nu va deveni realitate. "Am mai demisionat eu, dar chiar vrem să fie gata până atunci lucrările pe carosabil, urmând ca în primăvară să se mai lucreze la câteva scurgeri şi casete", a răspuns Cecan.
Reciclare pe DN 19E
Pe de altă parte, Eugen Cecan a prezentat şi stadiul lucrărilor de reabilitare a DN 19E către Marghita, pe care DRDP Cluj le execută în regie proprie, pe o lungime de 24,4 km între Oradea şi Sălard.
Potrivit spuselor lui Cecan, pe lotul dintre Fegernicu Nou şi Sălard, de 14,4 km, au fost finalizaţi la nivel de asfalt 14 km, stadiul lucrărilor executate fiind de 85%. În schimb, pe sectorul dintre Sălard şi Biharia, de 11 km, stadiul fizic executat este de doar 5%, fiind realizaţi la nivel de asfalt doar 0,5 km de şosea.
Directorul a precizat că pe DN 19E s-a ales soluţia reciclării in situ a asfaltului existent, peste care s-a pus încă un strat de asfalt, în acest fel crescând şi capacitatea portantă a drumului.
Centura Săcueni, tot din 1 decembrie
De asemenea, şeful DRDP Cluj a prezentat şi stadiul lucrărilor la un alt obiectiv de investiţii din judeţ, şoseaua de centură a oraşului Săcueni, unde şantierul a fost abandonat în urmă cu circa 10 ani, dar acum s-a ajuns la 85% stadiu de execuţie pentru cei 7,2 km, faţă de 34% în octombrie 2019.
Din lungimea totală a acestei şosele de centură, a afirmat Cecan, constructorul clujean ARL a executat până în prezent 6 km. "Şoseaua de centură Săcueni va fi dată în trafic până la 1 decembrie", a promis Cecan.
Vezi mai jos toată conferința de presă transmisă de Instituția Prefectului!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.