Sub guvernarea Tudose, România a reuşit ce nu izbutise sub Guvernele Ponta, Cioloş şi Grindeanu laolaltă, din luna mai a anului 2014 până în luna decembrie a acestui an, a transmis preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, într-o conferinţă de presă festivă desfăşurată joi şi despre care a precizat că „probabil este ultima din acest an”.
Mang, care a abordat numai subiecte de politică de la nivel naţional, a invocat faptul că lunea aceasta a avut loc o întâlnire a premierului Mihai Tudose cu comisarul european pentru Dezvoltare Corina Creţu (de la PSD), în care „premierul a prezentat o situaţie a atragerii fondurilor europene pe exerciţiul financiar 2014-2020, în care suma acordată României este de 40 miliarde euro”.
„Pe făgaşul normal”
Mang a afirmat că până în luna august a acestui an, în România nu a fost acreditată nicio Autoritate de Management (structuri de pe lângă ministere la care se depun cererile pentru fonduri europene), fără a arăta că, exceptând câteva luni de-a lungul cărora premier a fost Dacian Cioloş, guvernarea a deţinut-o chiar PSD.
Din august, a continuat Mang, „au fost rambursate 3,850 miliarde euro, au fost achitaţi, până la începutul lunii decembrie”, iar „până la 18 decembrie suma totală solicitată este de 5,183 miliarde euro”, până la 31 decembrie urmând să se mai depună „solicitări de plăţi de încă 48 milioane euro”.
În concluzie, a arătat şeful PSD Bihor, „în total vot fi făcute plăţi de 5,231 miliarde euro până la sfârşitul anului, adică peste 12% din suma totală disponibilă pentru România în exerciţiul financiar 2014-2020”. „Lucrurile înseamnă că sunt pe făgaşul normal”, a zis Mang.
Ploaie de cifre
Preşedintele PSD Bihor şi-a prelungit expozeul defalcând pe diverse sectoare sumele repartizate României de UE în actualul exerciţiu financiar.
„Pe Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene avem 23,462 miliarde euro alocat, din care în acest an s-au depus documente de plată până la 31 decembrie pentru 1,341 miliarde. Pe componenta Dezvoltare în mediul rural, pe AFIR, sunt repartizaţi 8,296 miliarde euro, din care în acest an s-au solicitat 2,118 miliarde, pe Agricultură, pe APIA, sunt repartizaţi 11,253 miliarde euro, din care s-au depus documente şi au fost plătiţi 1,772 miliarde euro”, a spus Mang.
În contradictoriu
Cea mai relevantă parte a discursului şefului PSD Bihor a fost, însă, cea de final, când a afirmat că „speranţa tuturor este ca faţă de exerciţiul trecut la capitolul Infrastructură să se atragă toţi banii repartizaţi”, precizând că nu ştie suma, pentru că în relatarea despre întâlnirea dintre Tudose şi Corina Creţu nu a fost pomenită, şi nici el personal nu s-a documentat.
Este de remarcat că pe site-ul Ministerului Finanţelor cifrele etalate de Mang nu există, iar site-ul euractiv.ro îl cita săptămâna trecută chiar pe ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, avertizând că România va accesa doar 5% din fondurile UE până la 31 decembrie, adică 1,24 miliarde euro, deşi ţinta Guvernului era de 9%.
Pe de altă parte, Comisia Europeană, citată de agenţia de presă oficială Agerpres, arată că România a absorbit în acest an o sumă şi mai mică, de doar 400,4 milioane euro, adică 1,1% din totalul alocat de UE.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.