URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
18 Februarie 2013, 14:30

Şeful Poliţiei Salonta, comisarul şef Alexandru Roxin, trimis în judecată pentru braconaj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Comisarul şef Alexandru Roxin, şeful Poliţiei Salonta, a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Oradea sub învinuirea de braconaj, fiind acuzat că la începutul anului trecut, pe 5 februarie, împreună cu alţi patru prieteni, ar fi împuşcat ilegal un cerb, fără autorizaţie de vânătoare, pe domeniul Păuşa, administrat de Asociaţia de Vânătoare Cervus Elaphus.

Potrivit procurorilor, cei cinci bărbaţi au fost descoperiţi şi fotografiaţi de paznicii domeniului după o urmărire cu maşinile, la finalul căreia autovehiculul braconierilor s-a defectat. Paznicii au găsit şi animalul ucis, îngropat în zăpadă în apropierea vehiculului. Suspecţii ar fi refuzat să se legitimeze şi au plecat pe jos de la locul întâmplării, însă ancheta penală a stabilit identitatea acestora.

Cerbul împuşcat a fost evaluat la 12.000 euro, prejudiciu imputat celor cinci persoane acuzate de braconaj, care însă neagă acuzaţiile. Învinuiţii susţin că animalul împuşcat nu era un cerb matur, pentru care era impusă prohibiţie, ci doar viţel, pentru care exista autorizaţie de vânătoare emisă de administratorii fondului Păuşa unde, de altfel, spun ei, ar fi fost împuşcat.

În ceea ce îl priveşte, comisarul şef Roxin a negat că s-ar fi numărat printre persoanele surprinse şi fotografiate de paznicii domeniului, ofiţerul recunoscând doar că a participat la partida de vânătoare legală.

Roxin a fost reţinut în luna iulie a anului trecut, iar procurorii au cerut un mandat de arestare împotriva sa, pentru "comportament sfidător" în timpul cercetărilor şi pentru că ar fi încercat să zădărnicească ancheta, prezentându-se cu barbă la expertiza fotografică de la Timişoara care urma să stabilească dacă el este cel ce apare în pozele făcute de paznici. De asemenea, ofiţerul s-a prezentat la laboratorul criminalistic de la Timişoara doar dus cu mandat de colegii săi poliţişti, şi s-a opus recunoaşterii în grup pe care urmau s-o facă paznicii fondului de vânătoare.

Curtea de Apel a respins însă solicitarea procurorilor, ca neîntemeiată şi nelegală, apreciind că aceştia nu au respectat procedura penală deoarece, după reţinerea ofiţerului şi înainte de întocmirea cererii de arestare, nu l-au audiat. În plus, judecătorii chemaţi să îl aresteze pe Roxin au apreciat că acuzaţiile aduse ofiţerului nu au fost probate, declaraţiile din dosar fiind contradictorii, iar acuzarea neîntărită de probe concludente.

Comisarul şef Alexandru Roxin a refuzat să facă vreun comentariu, până după soluţionarea cazului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
cerbul de aur
Oameni bui acest roxin pe cine incomodeaza . bate la ochi cat tam-tam se face pe acest cerb. cati cerbi au mai murit de atunci. ce o fi avand. ofi cerbul de aur?
Postat 28 Martie 2013, 22:35 de simion
va este frica
Cum e Laura? L-ati pitit. L-ati scos de pe vizualizari directe si l-ati ascuns pe undeva prin sectiunea Bihor. Va este frica de el. Nu va cere banii inapoi, nu va fie teama....
Postat 21 Februarie 2013, 08:13 de l-ati pitit
Puscas si cureaua-n-gusta
Mai scrieti numa ca va gasesc eu si mai vedem ce destepti mai sinteti.
Postat 20 Februarie 2013, 12:42 de ROX.
@boss
ala de zici tu e braconierul sef,adica poate ca el o fi fost la braconaj de avea barba cioc?da sa stii o fi fost B...
Postat 19 Februarie 2013, 15:12 de luky
@LAMURIRI SUPLIMENTARE
articolul este incomplet pentru ca mai sunt si altii ca el prin padurile din apropiere numai ca are un nume mai greu si este sef la arme.
Postat 19 Februarie 2013, 14:46 de boss
Paunel cretinel
paunel grozavel ? Roxinel ??? Un imens retard marcheaza ce e de marcat in comentariul tau. Nu ?
Postat 19 Februarie 2013, 14:36 de Paunel Grozavel
Telemea
Fiecare isi are CiobaNashul...Radem glumim, BEEP...platim...braconam Spetim..important ca nu muncim...nici..nu gandim. Va sa zica e mioritza RELOUDID cu Nashul si CiobaNashul cu telemeaua-ngura si turmitza inlacrimata dupa singurul supererou pe care l-a dat Salonta. Se simte dramaticul situatiei. Aceasta pavaza a binelui in fatza raului, sin-GURUL salontan de nadejde cu pieptul lat si dezvelit trimis din nou sub TIR-ul aparatului de macinat dreptatea care agatza si maneca cate unei robe magistrale...HAI cai TARE branza de burduf ...rduf...duf...duf...uf...uf...
Postat 19 Februarie 2013, 13:06 de Cioba,Nashul
???
in urma cu citiva ani a facut un pic de ordine in Salonta si a deranjat pe tov. procuroare Cercel,a urmat un proces cistigat de politistii din Salonta,acum sint curios pe cine a mai deranjat Roxin,ca slava Domnului jumatate din cei ce detin arme sint braconieri,dar precis deranjaza pe cineva din zona care nu poate sa-si faca mendrele cum vrea si doreste un sef de poltie mai maleabil
Postat 19 Februarie 2013, 11:31 de luky
vsm astia trebuie impuscati fara mila !!!
nu poate fi adevarat asa ceva , IMPOSIBIL !!!! chiar asa mizeriii sociale in functii publice avem ? ce ati avut mai limbrici in fund, ce exemplu sunteti voi ? ne asteptam la saraci sa reactioneze asa dar nu si cei ce au OBLIGATIA sa respecte LEGEA !!!! CUM sa furi si sa mai si UCIZI ?
Postat 19 Februarie 2013, 08:44 de rusinee sa va fie !
Cand se face dreptate
Despre acest politist am mai citit si alte articole in care avea tot felul de invinuiri . Cand se va face dreptate ? Nu cred ca uniforma statului poate sa fie purtata la nesfarsit de un astfel de individ . Cine sa te apere , daca este nevoie ? Infractorii imbracati in haine de politisti ?
Postat 19 Februarie 2013, 07:15 de marian
MALADIA JUSTITIEI-frustrarea
Cine il va judeca pe acest domn cand nici pe cel de pe prima pagina nu l-a putut judeca nimeni la prea onorata CURTE DE APEL......ca doar fack justitzia impreuna......CERB la CERB scoate OCHII? Daca DoseaRnul ajunge unde trebuie musai ca treba iese cu folos..... Urmarim cu interesul care poarta fesul/chipiul/roba/diplomatul/sacosa....samd...
Postat 19 Februarie 2013, 00:08 de Pacalici
LAMURIRI SUPLIMENTARE
Articolul nu e rau dar e incomplet si superficial. Ma interesa daca jurnalistii de investigatie au fost sau nu convinsi de documentele studiate ori informatiile obtinute. Oare acest caz este sau nu mai convingator ca cele in care s-a mai procedat la trimiterea lui in instanta? O fi razbunarea vreunui infractor cercetat de un om cinstit care doar si-a facut corect meseria iar acum e victima unei monstruoase inscenari? Poate ca cineva i-a falsificat fizionomia in poze si acum il acuza de o infractiune la care nu a fost prezent? Poate ca inculpatii au dat explicatii logice despre faptele petrecute si cititorii nu le cunosc.....etc. Articolul nu lamureste si nu convinge cititorul......SCUZE PT. critici domnilor ziaristi dar nu ne dorim musamalizari sau opinii eronate....
Postat 18 Februarie 2013, 23:56 de Condeiesci
militieni corupti
* militieni corupti pina in maduva oaselor
Postat 18 Februarie 2013, 23:03 de garcea
@Gogu
,,Imens de mare'' este pleonasm, comentator analfabet! Gramatica este putin mai grea decat paharul cu vodca!
Postat 18 Februarie 2013, 22:01 de Paunel Grozavel
UN RETARDAT
Un retardat. Imens de mare.
Postat 18 Februarie 2013, 21:22 de gogu
Cosa Nostra
Banii lui Ungur si alcolemia lui Galos si-au spus cuvantul. Viitorul este luminos...
Postat 18 Februarie 2013, 15:32 de Sebi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON