URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2017, 10:30

Șefă nouă la Spitalul Municipal din Oradea: economista Maria Silaghi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Schimbare la vârful conducerii Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu. Directorul adjunct al spitalului orădean, economistul Maria Silaghi, va prelua cu titlu interimar funcţia de manager al unităţii, până la organizarea concursului pe post.

"În urma câştigării concursului de director medical al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, doamna Elena Moldoveanu nu va mai fi managerul Spitalului Municipal. În a doua jumătate a lunii iunie, doamna Maria Silaghi, directorul adjunct va prelua această funcţie până la ocuparea ei prin concurs", a anunţat primarul Ilie Bolojan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Schimbarea de conducere se va face începând cu data de 19 iunie, când Moldoveanu îşi va ocupa funcţia de la CAS.

Specialist ORL, doctoriţa a mai făcut parte din conducerea CAS până în toamna anului 2014, când a preluat cu titlu interimar conducerea Spitalului Municipal, post pe care l-a ocupat prin concurs începând din iarna anului următor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bolo, Bolo
Cred ca ai mancat ceva stricat.....Pe cine sa pui la carma spitalului? O PARVENITA SI AFOANA(Maria Silaghi)??
Postat 09 Iunie 2017, 11:47 de adevarat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON