URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Februarie 2018, 17:23

Se mărită Mona mea! Orădenii, invitaţi să sărbătorească primăvara cu Smiley, Ştefan Hruşcă şi celebra formaţie de "inimă albastră" Azur

Se mărită Mona mea! Orădenii, invitaţi să sărbătorească primăvara cu Smiley, Ştefan Hruşcă şi celebra formaţie de 'inimă albastră' Azur SEARA NOSTALGICILOR. De 8 Martie, orădencele de toate vârstele vor avea ocazia să asculte serenadele formaţiei Azur, care spulbera toate topurile neoficiale din anii ’80, dar şi de mai târziu, cu melodii ce rupeau inimile, precum "Mona" ori "Cenuşăreasa"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dragobetele, ziua iubirii pe meleaguri româneşti, Mărţişorul şi Ziua Internaţională a Femeii vor fi sărbătorite la Oradea cu evenimente speciale.

Pe scenele din oraş vor urca invitaţi ale căror concerte vor atrage nu doar generaţiile tinere, ci şi nostalgicii. Capete de afiş - Smiley, Direcţia 5, Ştefan Hruşcă şi formaţia Azur, cea care "rupea" tot în anii ’80. Biletele s-au pus în vânzare şi trec ca pâinea caldă; de pildă, cele pentru Direcţia 5 s-au şi epuizat...

Dragobete cu Smiley

Cu o seară înaintea Dragobetelui, vineri, pe 23 februarie, de la ora 19, la sala de evenimente Ambasador (Oradea Shopping City) va avea loc o nouă ediţie din seria Exclusiv Party. De data aceasta, evenimentul va fi dedicat sărbătorii iubirii şi îl va avea ca invitat special pe Smiley (foto), unul dintre cei mai în vogă cântăreţi români, care în ultimul an a lansat hituri precum "De unde vii la ora asta?", "Vals" şi "Ce mă fac cu tine de azi?".

Smiley va urca pe scenă alături de trupa sa, din care face parte şi chitaristul orădean Marius Pop. Pentru aceeaşi petrecere, organizatorii anunţă şi prezenţa unor DJ care vor mixa cele mai tari piese ale momentului. Un bilet de intrare costă 100 lei, preţ în care este inclusă şi masa, preparată de bucătarii de la Ambasador, rezervări putându-se face pe pagina de Facebook a evenimentului.

Dragobetele poate fi sărbătorit şi mai neconvenţional. Joi, 22 februarie, de la ora 19, magicienii Eduard şi Bianca vor da un spectacol interactiv la Urban Place, preţul unui bilet fiind de 20 lei. O seară mai târziu, vineri, de la ora 20, Unguru’ Bulan va veni cu un show de stand-up comedy în Green Pub, preţul de intrare fiind 25 lei.

Hruşcă şi "fostele iubiri"

Prima lună de primăvară aduce şi ea mai multe spectacole. Chiar pe 1 martie, Armonia Venue, cea mai nouă sală de evenimente din oraş, organizează spectacolul "Dăm direcţia primăverii", cu Direcţia 5. Biletele, care au costat 100 lei şi includ un meniu cu trei feluri de mâncare, s-au vândut deja, semn că orădenii abia aşteaptă să sărbătorească Mărţişorul alături de interpreţii pieselor "Dacă ai şti", "O fată ca ea" şi "Am nevoie de tine".

Câteva zile mai târziu, pe 4 martie, Ştefan Hruşcă ajunge şi el la Oradea, de data aceasta nu pentru a colinda. Maramureşanul va cânta cele mai cunoscute piese folk din repertoriul său, între care "Fostele iubiri", "Ochii tăi" şi "Un copac cu flori". Spectacolul va avea loc cu începere de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, biletele fiind puse în vânzare la preţul de 50 lei.

Cântecul Monei

Refrene celebre se vor auzi în Oradea şi de Ziua Internaţională a Femeii. Sala Grand Palace din centrul oraşului va găzdui pe 8 martie un concert aniversar al formaţiei Azur, înfiinţată în anul 1977 de solistul Nelu Vlad. În anii ’80, Azur era una dintre cele mai populare formaţii de petrecere şi de inimă albastră, fermecându-şi publicul cu piese ca "Mona", "Mai întoarce, Doamne, roata", "Regina nopţii", "Cenuşăreasa", "Lanţul de iubire" şi "Pe nisipul de la mare".

De-a lungul anilor, Azur a scos nu mai puţin de 42 de CD-uri şi a susţinut peste 3.000 de spectacole. Preţul unui bilet la concertul de la Grand Palace, care va începe de la ora 19, este de 85 lei, incluzând şi o cină oferită de amfitrioni. Fanii îşi pot face rezervări la numerele de telefon 0748-228.822 şi 0722-390.091.

După succesul pe care l-a avut recent trupa Generic, în aceeaşi locaţie, este de aşteptat ca pe 8 Martie sute de orădeni să cânte alături de Azur despre nunta Monei şi peripeţiile Cenuşăresei...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON