După ce a organizat concursurile pentru inspectorii şcolari generali din toată ţara, Ministerul Educaţiei vrea acum să umple funcţiile de inspectori adjuncţi.
Potrivit unui anunţ al Ministerului, din 25 martie până pe 5 aprilie este perioada în care doritorii pot să-şi depună dosarele de candidatură pentru cele două funcţii de inspectori şcolari adjuncţi în cadrul IŞJ Bihor, dar şi pentru funcţia de director al Casei Corpului Didactic Bihor.
Un candidat la oricare din aceste funcţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, printre care să fie membru al Corpului Naţional de experţi în managementul educaţional, să fie licenţiat în învăţământul superior, să fie titular în învăţământ cu gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor şi să aibă o vechime de cel puţin 8 ani, din care cel puţin cinci în ultimii 10 ani.
Dosarele trebuie depuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, dar probele de concurs vor avea loc la Bucureşti, între 20 aprilie şi 29 mai.
În prezent, posturile de inspector şcolar general adjunct în Bihor sunt ocupate de Kery Hajnal şi Bogdan Codruţa Maria, în timp ce Casa Corpului Didactic Bihor este condusă de directorul Carmen Bodiu.
Săptămâna trecută, la Minister a avut loc concursul pentru inspector şcolar general în Bihor, la care s-au înscris trei candidaţi: actualul inspector Nicolae Avram, inspectoarea adjunctă din Arad, Lucia Curta, şi arbitrul de fotbal Iulius Timar. Competiţia s-a încheiat fără rezultat: Avram şi Timar nici n-au ajuns însă la concurs, pe motiv că au avut dosarul incomplet, iar Curta n-a trecut de proba interviului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.