URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iulie 2018, 08:01

Scumpă studenţie! Taxele Universităţii din Oradea au fost majorate, peste cele de la Babeş-Bolyai, pentru plata salariilor profesorilor

Scumpă studenţie! Taxele Universităţii din Oradea au fost majorate, peste cele de la Babeş-Bolyai, pentru plata salariilor profesorilor MĂSURĂ DE ORADEA. Deşi de trei luni toate universităţile de stat din România plătesc salarii mai mari, nu multe au majorat, până acum, taxele. Cea din Oradea se numără printre instituţiile care, în loc să caute soluţii de eficientizare, îşi stoarce studenţii de bani
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu două luni, când Guvernul PSD le-a mărit substanţial lefurile, profesorii Universităţii din Oradea s-au bucurat. Aceeaşi măsură îi face acum pe studenţii lor să plângă!

Ca să se asigure că vor avea din ce să achite salariile, şefii instituţiei au majorat aproape toate taxele de şcolarizare, şi nu doar pentru boboci, cum se întâmpla până acum, ci şi pentru cei din anii superiori. Ca urmare, Universitatea de pe Peţa a devenit mai scumpă decât prestigioasa UBB din Cluj, fără să ofere, desigur, nimic în plus comparativ cu aceasta. Ba dimpotrivă.

Viitor nesigur

Din cauza măririlor salariale hotărâte de Guvernul PSD de la 1 martie, fondul de salarii al Universităţii din Oradea a ajuns la un nivel record: 9,5 milioane lei pe lună! Aşa cum era de aşteptat, însă, Ministerul Educaţiei nu a alocat şi banii necesari pentru a acoperi aceste cheltuieli, aşa încât prognozele arată că Universitatea nu va avea de unde plăti salariile, fie din octombrie, fie din noiembrie.

Pentru a evita acest scenariu, la propunerea Consiliului de Administraţie - format din rector, prorectori şi decani -, Senatul universitar a votat, în şedinţa din 28 iunie, o serie de măsuri menite să mai adune nişte bani în conturi.

Scump pentru toţi!

De departe, cea mai importantă decizie a vizat taxele pentru anul universitar 2018-2019. Cu excepţia facultăţilor de Ştiinţe Economice şi de Medicină, toate celelalte 13 facultăţi au hotărât să majoreze taxele pentru studiile de licenţă cu sume cuprinse între 100 şi 600 lei.

De pildă, un an de studiu la Facultatea de Drept s-a scumpit de la 2.700 la 2.900 lei, la specializările inginereşti de la 2.700 la 3.000 lei, la Litere de la 2.400 la 2.700 lei, la Protecţia Mediului de la 2.500 la 3.000 lei, iar la Calculatoare de la 2.700 lei la 3.300 lei.

În plus, dacă până acum majorările de taxe se aplicau doar studenţilor din anul I, din toamnă vor plăti mai mult toţi tinerii, indiferent de anul de studii! Măsura, justifică Senatul, este necesară pentru "eliminarea discriminărilor ce pot să apară între studenţii din anul I şi cei din anii superiori". Fără să conteze absolut deloc că cei ajunşi în anii superiori au început facultatea cu taxe mai mici...

Restricţii şi pentru profi 

Deşi obişnuiţi cu scumpiri anuale, studenţii sunt nemulţumiţi, pe bună dreptate, pentru că niciodată nu s-au mai confruntat cu majorări de taxe atât de mari şi pentru toţi! "Explicaţia a fost că nu sunt bani. Şi, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când nu sunt bani, se majorează taxele", spune Mădălina Cseh (foto), preşedinta studenţilor din Senat.

Singura consolare a tinerilor e că în aceeaşi şedinţă s-au adoptat şi hotărâri care îi ustură la buzunare şi pe dascăli. Mai exact, tot din motive financiare, Senatul a decis ca în acest an profesorii care muncesc la admitere să nu fie plătiţi, iar din toamnă niciun dascăl pensionabil să nu mai fie păstrat în funcţie, decât pentru motive excepţionale. De asemenea, Senatul a decis ca de la 1 august niciun cadru didactic să nu mai primească aşa numitele salarii diferenţiate, adică stimulentele de până la 30% din leafă de care beneficiau cei cu performanţe profesionale ori cu funcţii de coordonare. "Ne-am bucurat, dacă se poate spune aşa, doar pentru că a fost pentru prima oară când s-au luat şi alte măsuri pe lângă cele privitoare la taxe", zice Cseh.

Mai bun, mai ieftin!

Studenţii orădeni sunt cu atât mai supăraţi cu cât din toamnă vor plăti taxe mai mari chiar şi decât colegii lor din Cluj. Acolo, conducerea nu a "procurat" banii pentru creşterile salariale din buzunarele tinerilor.

De pildă, la Universitatea Babeş-Bolyai taxa pentru specializarea Matematică este de 2.500 lei pe an, cu 200 lei sub cea de la Oradea, la Mediu şi Sociologie este 2.500 lei, cu 500 lei mai ieftin faţă de Oradea, iar la Teologie Ortodoxă diferenţa este de 400 lei: 2.900 lei costă un an la Oradea şi 2.500 lei la Cluj.

La alte specializări, diferenţele sunt şi mai mari! De pildă, un student la Fizică va plăti la Oradea 2.700 lei, iar cel din Cluj doar 2.000 lei, iar unul de la Administrarea Afacerilor scoate din buzunar aici 3.500 lei, iar la UBB doar 2.800 lei. Previzibil, diferenţe similare se întâlnesc şi la specializările de masterat.

Ce-i drept, există specializări care la Cluj rămân mai scumpe decât la Oradea, dar este vorba de cele cu maximă căutare, precum Dreptul, Informatica şi Medicina. De asemenea, sunt şi specializări care au acelaşi preţ la ambele universităţi - Geografie, Litere, Ştiinţele Comunicării şi Sport.

Ţinând cont, însă, că facultăţile din Cluj au un renume net mai bun decât cele din Oradea, precum şi dotări mai performante, este lesne de înţeles că mulţi absolvenţi de liceu din Bihor au de acum mai multe motive să "emigreze" în judeţul vecin. La fel vor face, probabil, şi tineri din judeţele Satu Mare ori Sălaj...

Rector calm

Rectorul Constantin Bungău (foto) nu este însă defel deranjat că instituţia pe care o conduce costă peste mult mai respectata Universitate clujeană. "De ce să ne comparăm doar cu Clujul? Corect ar fi să ne comparăm şi cu cei de la Braşov, Craiova...", spune Bungău, ignorând criteriul apropierii geografice, de care tinerii ţin în bună măsură cont când aleg unde să studieze. Rectorul dă, de asemenea, exemplul universităţilor din Timişoara, care sunt mai scumpe decât cea de la Oradea, dar nu compară şi dotările acestora cu cele din Oradea...

Bungău susţine că decizia de majorare a taxelor de studiu era de neevitat. "Prin contractul instituţional, Ministerul Educaţiei ne cere să corelăm taxele cu alocarea pentru studenţii bugetaţi, care a ajuns la 3.800 lei", spune rectorul, fără a explica de ce nu fac această "corelare" şi alte universităţi. În schimb, Bungău spune doar că universităţile mari, cum este şi UBB, primesc de la Ministerul Educaţiei mai multe locuri bugetate şi, deci, au bugete mai mari.

Aşa cum a făcut în mai multe rânduri, rectorul orădean se declară convins că în toamnă Ministerul va aloca şi Oradiei banii necesari pentru a-şi plăti salariile şi facturile. Numai să aibă şi cheltuitorul Guvern de unde să-i dea...


INEFICIENTĂ
Alţii iau măsuri mai bune

Deşi toate universităţile de stat din ţară au mărit salariile angajaţilor, nu toate au majorat taxele de studiu. "Din contră, foarte puţine au aplicat o astfel de măsură", spune Marius Deaconu (foto), preşedintele orădean al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Criticând decizia Universităţii din Oradea de a pune studenţi la plăţi mai mari, Deaconu consideră că problema de fond este, de fapt, că aici nu se iau măsuri sustenabile care să echilibreze cu adevărat bugetul instituţiei: "Alte universităţi au o politică managerială foarte clară privind promovarea cadrelor didactice, nu şi Oradea. În plus, nu s-a eficientizat oferta educaţională, nu s-au restructurat facultăţile cu studenţi puţini".

Deaconu spune că, mai mult, alte universităţi au făcut rost de bani din proiecte şi parteneriate. de exemplu, chiar zilele trecute Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a obţinut o finanţare de 4,2 milioane euro din partea Institutului Hasso Plattner din Germania. "La Oradea şi proiectele europene au fost făcute doar pentru plata salariilor", reproşează tânărul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
?
...pentru plata salariilor profesorilor ? La Sorbo există profesori?
Postat 25 Iulie 2018, 09:49 de soricel
Nu merge afacerea !
Privind-o ca pe o afacere....sa zicem un ABC de la tara, UO este falimentara, ofera marfa proasta si scumpa iar salariile vanzatoarelor sunt mai mari ca ale primarului. Viitorul este clar: ori pun lacat, ori vine Ilie de la primarie si reorganizeaza tot ! Pentru unii e acelasi lucru.
Postat 25 Iulie 2018, 09:42 de alexcuce
lupta cu universitatea
nulitatea de bungau cica compara (cacofonie intentionata iar) universitatea oradea cu cea din Craiova. baaai, pentru o mai mare veridicitate, io zic sa comparam oradea cu universitatea din dej, husi si lugoj. nu am inteles inca ce planuri si performanta a facut dl acesta la univ oradea, cum sincer nu vad o performanta mai mare de 10% in rândul profesorilor. poate nu stiti ca mai noi cursul se tine cu 3-5 studenti, atat la licenta cat si master, se accepta oricate absente de dragul banilor. plus un amanunt foarte improtant: ia cercetati un pic lista trimisa de bungau catre personalul tesa de la univ prin care li se cere abuziv sa renunte de buna voie chipurile la 500 ron din salar pt ca e criza bugetara (si intelectuala)!******************* asadar dragi parinti, incurajati-va copiii sa urmeaze o meserie practica din care sa castige usor bani (croitor, patiser, mecanic auto, constructor, desenator), nu mai aruncati cu zecile de milioane in niste tepari si smecheri care sug banii de pe voi la universitate 3-5 ani degeaba!
Postat 25 Iulie 2018, 08:52 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON