Incident şocant, marţi seară, la finalul cursei Critical Mass, care vrea să atragă atenţia asupra nevoii de piste de biciclete în oraş.
Şeful italian al pietrarilor din Piaţa Unirii a forţat intrarea pe platoul de lângă Primărie - zonă interzisă circulaţiei rutiere - la volanul unei Dacii, forţându-i pe biciclişti să se dea la o parte şi chiar acroşând uşor un copil în vârstă de aproximativ 10 ani, care a şi căzut de pe bicicletă. Din fericire, acesta nu a fost, însă, rănit.
Văzând că o maşină îşi forţează intrarea printre ei, bicicliştii au huiduit în cor, iar când au văzut că italianul a şi acroşat un biciclist au sărit pe maşină, spărgându-i şoferului parbrizul şi luneta.
La rândul său, şeful pietrarilor care lucrează la modernizarea Pieţei Unirii s-a arătat agresiv, iar doar intervenţia forţelor de ordine ale Poliţiei şi Jandarmeriei a oprit o încăierare între acesta şi participanţii la Critical Mass. (vezi primul video, sursa Bihorstiri.ro)
Italianul a fost scos cu forţa din mulţime şi dus la sediul Poliţiei pentru declaraţii. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că acesta era revoltat de faptul că cei peste 1.000 de biciclişti - potrivit estimărilor Jandarmilor, chiar aproape de 2.000 - au intrat pe platoul din faţa Primăriei aflat în plin proces de pietruire.
Marşul Critical Mass - organizat în cadrul Săptămânii Mobilităţii în parteneriat cu municipalitatea - s-a încheiat, într-adevăr, în faţa Primăriei Oradea în zona de şantier, însă evenimentul a fost autorizat pe acest traseu. Totuşi, bicicliştii au ocolit porţiunea deja pietruită şi, de altfel, împrejmuită cu un mic gard din lemn.
Chiar şi după intervenţia forţelor de ordine, biciciştii au continuat să îşi arate revolta faţă de atitudinea şoferului care a încercat să treacă cu forţa printre ei într-o zonă închisă circulaţiei. "Ce a făcut ăsta e tentativă de omor! De ce nu i-aţi pus cătuşele?", i-a reclamat un participant la marş poliţistului care a rămas să protejeze maşina vandalizată de biciclişti şi oprită în mijlocul lor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.