"Ne-manja Ma-ric! Ne-manja Ma-ric!". Aşa scandează, pe ritmul tobelor galeriei Leilor Roşii, cei 2.000 de orădeni prezenţi la meciurile de acasă ale CSM de fiecare dată când, la o fază tensionată, căpitanul echipei primeşte mingea şi înscrie, dintr-un colţ al terenului, uimitor, un coş de trei puncte.
Baschetbalistul sârb şi-a început cariera profesionistă în 2005 la CSM, după ce până atunci a călătorit prin lume alături de tatăl său, diplomat de carieră. Acum, Oradea i-a devenit "aproape acasă" şi ar vrea să ridice aici primul său trofeu de campion.
Sârbul internaţional
Pentru necunoscători, o ieşire la Arena Antonio Alexe poate fi de-a dreptul ameţitoare. De ceva vreme, spectatorii trebuie să ajungă din timp la meciurile CSM, altfel riscând să rămână fără loc, căci scaunele sunt deja ocupate de fani de toate vârstele, bărbaţi, femei şi copii. Pentru prima oară în istoria clubului echipa de baschet ţine, încă de la începutul sezonului, poziţia fruntaşă în clasamentul Ligii I. Căpitanul echipei de vis e fundaşul sârb Nemanja Maric, un tip bătăios care preia adesea responsabilitatea şi în atac.
Fiul unui diplomat ce reprezenta fosta Iugoslavie, Nemanja s-a născut acum 29 de ani în Cipru, grădiniţa şi o parte din şcoală a făcut-o în Belgia, iar în Serbia a ajuns abia la 10 ani. Atunci a descoperit baschetul, la echipa de copii a celui mai iubit club sârbesc: Steaua Roşie Belgrad. "Deşi nu eram un copil rău, aveam multă energie şi mereu voiam să mă joc. Ai mei s-au gândit să mă apuc de sport şi aşa am ales baschetul", povesteşte Nemanja. Opţiunea s-a dovedit inspirată: "M-am îndrăgostit de baschet aşa cum te îndrăgosteşti de o fată. Părinţii nu mă mai puteau separa de minge, devenisem dependent".
Start la CSM
În adolescenţă familia Maric s-a mutat din nou, la Toronto, în Canada, unde Nemanja a absolvit liceul şi colegiul Centennial. "Acolo am avut un antrenor care mă iubea şi a văzut în mine un lider". Numai că, mandatul tatălui expirând, în 2004 au trebuit să se întoarcă cu toţii în patrie. Nemanja avea 21 de ani şi era gata să intre în baschetul profesionist. N-a găsit, însă, echipa potrivită. "Am avut câteva oferte din Serbia, nu prea bune. Am avut un an greu în care mă antrenam şi aşteptam".
În 2005, aflând de la un manager că la CSM Oradea se fac selecţii, a venit aici să-şi încerce norocul. A impresionat pur şi simplu conducerea clubului, care i-a oferit primul său contract de profesionist la echipa care tocmai promovase în prima ligă naţională. "Una dintre cele mai frumoase amintiri este meciul împotriva echipei Dinamo, pe atunci vicecampioană, pe care am învins-o acasă. Nici publicul nostru nu se aştepta. În anul acela am şi ajuns în play-off", îşi aminteşte, cu vădit orgoliu, Nemanja.
Cu gândul la trofeu
Două sezoane a jucat sub comanda antrenorului Kosa Zoltan, dar în 2007 conducerea de atunci a CSM nu i-a mai prelungit contractul: "Aveau altă viziune, voiau să aducă americani, nu sârbi". După doi ani, timp în care a jucat în primele ligi din Macedonia şi Serbia, Maric s-a întors totuşi la Oradea. "Noua conducere mi-a propus să revin, văzând în mine o parte importantă a echipei", spune jucătorul.
De atunci, echipa închegată de Cristian Achim a crescut an de an, iar în sezonul 2012-2013 a ajuns în premieră în fruntea clasamentului. O importantă contribuţie a avut chiar Maric, jucătorul de 1,95 metri care, pe lângă jobul de fundaş, joacă excelent şi în atac, înscriind coş după coş şi devenind singurul titular în toate meciurile sezonului.
Datorită prestaţiei şi experienţei sale, e pentru al doilea an consecutiv căpitanul echipei, liderul care conduce jocul şi le arată colegilor drumul spre victorie. Optimist din fire, dar mai ales ambiţios, Maric spune că, deşi în campionat există multe echipe puternice, CSM Oradea are cea mai mare şansă să câştige play-off-ul, adică întrecerea dintre primele opt echipe ce decide campioana. "Obiectivul nostru este să fim între primele patru, dar cred că putem fi chiar campioni. Dacă eşti sportiv şi nu vrei să fii pe locul I, ar trebui să-ţi schimbi meseria", crede el.
Aproape acasă
Baschetbaliştii orădeni şi-au câştigat fani care îi aplaudă chiar şi dacă pierd, astfel că publicul este pentru Nemanja o motivaţie în plus. "Fanii simt când joci cu sufletul şi dai totul, şi te vor răsplăti venind şi la următorul meci", spune jucătorul, care a ajuns să iubească Oradea şi s-o considere "aproape acasă". Deşi e modest, printre fanii săi se numără şi o mulţime de fete care se înghesuie să-şi facă poze cu căpitanul şi să-i obţină autograful. "Sunt recunoscător că le am", zâmbeşte baschetbalistul, care, însă, e "luat": are deja o iubită orădeancă.
În afara terenului, sportivul iese în oraş cu colegii şi ascultă multă muzică: blues, rock, italienească, grecească ori sârbească, bună să fie. Îi place atât de mult încât de la sfârşitul anului trecut ia chiar şi lecţii de chitară. "Fiecare ar trebui să-şi găsească pasiunea care-l ajută să se exprime. Eu mă liniştesc când reuşesc să fredonez o melodie preferată la chitară", se confesează el.
Chiar dacă s-a obişnuit de atâţia ani să aibă o relaţie la distanţă cu părinţii săi, care acum locuiesc în Nigeria, una dintre cele mai mari dorinţe ale lui Nemanja este ca aceştia să-l vadă pe teren într-un meci important. Cine ştie? Poate în finala naţională...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.