URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Septembrie 2020, 07:57

S-a virusat turismul! Oradea şi Băile Felix n-au avut vizitatori nici cât în anul de criză 2008, din cauza pandemiei

S-a virusat turismul! Oradea şi Băile Felix n-au avut vizitatori nici cât în anul de criză 2008, din cauza pandemiei PE JUMĂTATE. Pandemia a redus sever numărul turiștilor. „Este cel mai prost an din ultimii 15 ani, de când sunt aici. Ne trag rău în spate lunile din primăvară, când toată stațiunea a fost închisă. Practic, suntem cu activitatea la 55% față de anul trecut”, spune directorul SCT Felix, Florian Serac (Foto: Ovi D. Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Operatorii din turismul bihorean se pregătesc să tragă oblonul peste cel mai prost an de după criza din 2008.

"Pandemia ne-a provocat pierderi de 2 milioane de euro în prima jumătate a anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Încasările din iulie au fost mult mai slabe decât anul trecut, iar cele din august cu circa 15% mai mici", spune Florian Serac, directorul SCT Felix, cea mai mare societate de turism din judeţ. Iar cum staţiunea este un barometru fidel al turismului din tot Bihorul, tabloul complet este chiar dramatic.

Aritmetica dezastrului

Restricţiile de circulaţie, distanţarea fizică, limitarea numărului de persoane la mese, riscurile intrării în izolare la întoarcerea dintr-o zonă "roşie" şi alte măsuri luate pentru combaterea pandemiei au transformat industria ospitalităţii într-o victimă a coronavirusului. Statisticile Organizaţiei Naţiunilor Unite estimează pentru 2020 o scădere a veniturilor din turism de circa un trilion de dolari la nivel mondial. În Europa, încasările de anul acesta se anunţă cu 90% sub cele de anul trecut pentru companiile aeriene, cu 70% pentru tour-operatori şi la jumătate pentru restaurante.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în România veniturile din turism în cel de-al doilea trimestru (aprilie-iunie) au fost de numai 83 milioane euro, doar 12% din cele realizate în aceeaşi perioadă a anului precedent. În iulie s-au înregistrat 917.000 sosiri, cu 44,4% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2019, iar numărul de înnoptări s-a redus cu 44,7%, la 2,4 milioane. În plus, doar 3,3% dintre turişti au fost străini, şi aceştia proveniţi din ţări UE.

Se-ntoarce roata!

Mihai Jurca, șeful APTORDacă la începutul anului le-ar fi spus cineva că afacerea lor se va prăbuşi peste noapte, operatorii de turism orădeni n-ar fi crezut.

Potrivit INS, numărul vizitatorilor atraşi în oraş a crescut în ianuarie la 15.597, cu 31% peste cel din prima lună a anului precedent, urmând un trend existent de circa un deceniu. În februarie, însă, fenomenul s-a inversat: odată cu răspândirea Covid-19 în Europa occidentală, turismul de business s-a oprit, iar numărul vizitatorilor în Oradea s-a redus la 13.594 persoane, cu 2% mai puţin decât în 2019. În martie, după instituirea stării de urgenţă, procentul a scăzut însă cu 72%, la doar 4.492 vizitatori, iar în aprilie cu 92%, la numai 1.210 turişti.

"În primele şase luni, oraşul a atras doar 56.457 turişti. Sper că până la sfârşitul anului vom reuşi să trecem de numărul de vizitatori din 2008, când statisticile menţionează cel mai mic număr, de numai 66.630 turişti", spune preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, Mihai Jurca (foto). Nu îşi face, însă, iluzii: "Cel mai optimist scenariu este ca până la sfârşitul anului să atingem jumătate din cei 236.793 vizitatori de anul trecut. La cel mai pesimist nu vreau să mă gândesc".

Liviu Andrica, șeful ADP OradeaSă nu fie pe minus

Cel mai bun exemplu pentru dimensiunile dezastrului este aquaparkul Nymphaea, până acum una dintre cele mai profitabile afaceri ale oraşului. Măsurile de limitare a numărului de clienţi la doar 1.200 de persoane simultan, pentru a respecta distanţarea fizică, de achiziţie a dezinfectanţilor, precum şi de închidere a bazinelor şi restaurantelor interioare, au făcut ca, în ciuda numărului relativ mare de clienţi din august, când aquaparkul a funcţionat cu casa închisă, profitabilitatea să scadă.

"Dacă anul 2019 l-am încheiat cu un profit de 2,5 milioane euro, pentru anul acesta tot ce ne dorim este să facem un profit, cât de mic, şi să nu închidem pe zero", recunoaşte Liviu Andrica (foto), directorul Administraţiei Domeniului Public, societatea care gestionează parcul acvatic.

Florian Serac, directorul SC Turism FelixTurişti mai puţini

De altfel, operatorii din turism se luptă din răsputeri să închidă anul pe plus. "După şase luni pe pierdere, în iulie am făcut prima dată profit, chiar dacă mic, iar luna august a fost cu circa 15% mai slabă decât cea a anului trecut. Sper să reuşim în septembrie să mai recuperăm ceva din pierderi pentru a ajunge pe plus", spune directorul SCT Felix, Florian Serac (foto).

Cel mai mare operator turistic din judeţ a atras până la sfârşitul lunii trecute 25.000 de turişti, faţă de 45.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Peste 95% dintre oaspeţi au fost români. "Felixul atrage turişti străini din Germania şi Israel. Mulţi sunt în vârstă şi vin pentru tratament. Anul acesta au evitat să vină, mai ales că fac parte dintr-o categorie cu risc", explică Serac. Concret, dacă anul trecut în Felix au înnoptat peste 1.500 turişti străini, anul acesta abia s-au înregistrat 200.

Scaldă cu protecţie

În locul turiştilor străini, staţiunea găzduieşte românii care, la rândul lor, au evitat să iasă din ţară. "Oamenii au văzut că am investit în dezinfectanţi, halate, măşti şi mănuşi, s-au ştiut protejaţi şi nu au fost probleme cu încălcarea regulilor. Am avut în iulie câteva persoane care au refuzat să li se măsoare temperatura ori să completeze declaraţia privind prevenirea răspândirii Covid, dar când au văzut că nu sunt primite în hotel, chiar dacă aveau rezervări, s-au conformat", zice Serac.

Ca măsuri preventive, numărul clienţilor care au avut acces în ştrandul mare a fost limitat la 2.500, accesul la piscinele hotelurilor a fost permis doar clienţilor cazaţi, masa a fost servită doar pe terasă, iar oaspeţii împărţiţi pe serii. "Măsurile luate ne-au ajutat să nu avem niciun caz de infectare", susţine Serac.

Dumitru Fechete, director Complex PresidentUrmătorul pas

Cum sezonul estival se încheie pe 15 septembrie, operatorii din staţiune aşteaptă de la autorităţi noi măsuri de relaxare, pentru a recupera din pierderile înregistrate în prima jumătate a anului. "Acum, că s-a lămurit toată lumea că nu există un risc real de a se transmite virusul în bazine, trebuie să facem pasul următor", spune directorul complexului President din Băile Felix, Dumitru Fechete (foto).

Operatorii care deţin unităţi cu bazine interioare, saune, jacuzzi ori băi turceşti aşteaptă de la autorităţi deschiderea acestora, aşa cum s-a întâmplat în cazul restaurantelor. "Pe balneo ne-ar ajuta foarte mult deschiderea bazinelor interioare. Altfel, din octombrie, când se răceşte vremea, putem închide. Nimeni nu vine în staţiune să stea în cameră", spune Fechete.  

Cererea e susţinută şi de aquaparkul Nymphaea. "Nopţile sunt deja reci şi e tot mai greu să aducem dimineaţa apa din bazine la o temperatură adecvată. Dacă nu vom putea continua activitatea înăuntru, vom fi nevoiţi să băgăm aquaparkul în conservare", avertizează Andrica.

"Exclus!"

Operatorii din turism sunt îngrijoraţi că, odată cu închiderea sezonului estival, numărul clienţilor, şi aşa mic, va scădea şi mai mult. Restricţiile privind distanţarea au anulat, practic, toate evenimentele ce puteau atrage vizitatori.

Dacă anul trecut APTOR a organizat din mai până în octombrie peste 30 de evenimente majore, iar luna decembrie a avut un calendar aglomerat, în 2020 toate au fost suspendate pe o perioadă nedeterminată. "Toamna Orădeană sau Târgul de Crăciun nu mai au cum fi organizate. Un eveniment cu 15.000 de oameni în Piaţa Unirii, ca anul trecut, este exclus, iar unul cu 500 de oameni, într-un ţarc, în faţa scenei, este neatractiv", spune Mihai Jurca.

Chiar dacă decizia oficială nu a fost încă luată, e tot mai limpede că pentru turismul bihorean sezonul 2020 se încheie odată cu începerea şcolii, fără prea mari şanse de relansare. Pandemia se pregăteşte să dea încă o lovitură industriei ospitalităţii, întâmpinând turiştii cu îndemnul: "Staţi acasă!".


LA MUNTE
Turişti mai puţini

Teama că marile aglomerări din vămi, în drum spre staţiuni din străinătate, ori de pe litoralul românesc ar putea constitui focare de infectare i-a determinat pe o parte dintre români să aleagă turismul montan, dar acesta e valorificat sub potenţial. "Înainte veneau străini de toate felurile. Anul ăsta nu mi-a intrat în bătătură niciunul, iar românii sunt rari", spune Lucreţia Flutur, proprietarul Muzeului de Etnografie din Chişcău. "Altădată primeam clienţi numai cu programare, acum am multe camere goale", completează proprietarul unei pensiuni.

Spusele oamenilor sunt confirmate şi de statisticile INS care, chiar dacă iau în calcul doar turiştii declaraţi oficial, măcar indică un trend. Spre exemplu, numărul turiştilor înregistraţi în iulie în Pietroasa, care acoperă zona Boga - Padiş, a scăzut cu 62% (doar 132 persoane faţă de 343 anul trecut), iar în Nucet cu 32% (867 vizitatori).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Managerii
Fekete la Prezident ține angajați toți cu minim pe economie.. Ăsta da management.. Serac la fel minim pe economie toată lumea.. Automat și serviciile sunt....
Postat 09 Septembrie 2020, 16:32 de Ionel70
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON