În martie 2019, zăpada îngheţată desprinsă de pe acoperişul terasei ce funcţiona la baza pârtiei Piatra Grăitoare a căzut peste o tânără din Ştei. Femeia a scăpat cu viaţă doar pentru că, precaută din fire, avea cască de protecţie şi apărătoare pentru coloană. Chiar şi aşa, blocul de gheaţă, apreciat de poliţişti la câteva sute de kilograme, i-a lezat un plămân şi i-a rupt ca pe surcele bazinul, tibia şi peroneul.
Cercetările pornite de Parchetul Beiuş au scos la iveală că terasa fusese ridicată neautorizat, dar cu toate acestea anchetatorii au clasat cazul, dând vina pe capriciile naturii. O concluzie aberantă, desfiinţată de judecători la insistenţele victimei, care vrea ca vinovaţii să fie pedepsiţi. "Încă mai cred că se poate", spune cu tărie femeia azi, la aproape 4 ani după accident, când au fost puşi sub învinuire primii suspecţi. Nu de procurorii din Beiuş, ci de Parchetul Curţii de Apel Oradea.
Cade gheaţa!
Accidentul s-a produs pe 10 martie 2019. Era duminică, spre prânz, iar Andreea Popa, împreună cu fiica şi soţul ei, au coborât la baza pârtiei. Îşi scosese schiurile şi, ţinând copilul de mână, a vrut să intre în local ca să se încălzească la un ceai. N-a apucat. Atât ea, cât şi fetiţa au fost ţintuite la pământ de o bucată uriaşă de gheaţă, groasă de zeci de centimetri (foto), care s-a desprins de pe acoperitoarea terasei. "Fetiţa a fost sub o bucată atât de mare încât a fost nevoie de doi oameni să o ridice, iar un al treilea ca să o scoată", îşi aminteşte mama.
Dacă fetiţa a scăpat doar cu câteva vânătăi, Andreea a fost grav rănită şi a ajuns la spital: întâi la Oradea, iar apoi la Clinica de Traumatologie din Timişoara. În lunile următoare, a suferit patru intervenţii chirurgicale. Prima chiar în seara accidentului, când medicii i-au fixat temporar fracturile de la nivelul tibiei şi peroneului, două dintre cele şapte fracturi ale bazinului, pe care au fost nevoiţi să-l şi imobilizeze în întregime, pentru că se desprinsese de coloană. Apoi a fost nevoie de o nouă operaţie, ca să-i introducă proteze permanente pentru două fracturi din bazin, iar după ce organismul le-a acceptat, i-au mai pus încă şase, inclusiv pentru fixarea oaselor zdrobite de la nivelul tibiei.
Andreea a stat ţintuită în pat 3 luni, iar apoi a avut nevoie de alte câteva luni pentru recuperare. "Practic, a trebuit să reînvăţ să merg", spune ea. Nu şi-a revenit total nici în prezent, dar şi-a reluat, încet, activitatea, fiind printre puţinii medici stomatologi din oraşul Ştei.
La plăcinte înainte...
Conform OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor, instituţiile publice, persoanele fizice şi juridice au obligaţia să cureţe nu doar imobilele, ci şi locurile publice din faţa proprietăţilor, inclusiv să îndepărteze zăpada şi gheaţa, pentru protecţia trecătorilor. Complexul Piatra Grăitoare este în proprietatea oraşului Nucet, iar clădirea de pe care căzuse gheaţa fusese închiriată, de aproape un deceniu, din vremea fostului edil PDL Costel Sîrghie, Întreprinderii Individuale Ioana Tuduce, nimeni alta decât soţia actualului primar PSD, Mircea Tuduce.
Toţi câştigă de pe urma turiştilor care vizitează zona şi folosesc pârtia. Primăria, prin firma proprie, Servicii pentru Comunitate Nucet SRL, încasa taxele de la schiori, iar nevasta edilului, prin Întreprinderea Individuală, îi taxa pentru consumaţiile din local. Însă niciuna dintre părţi nu s-a gândit să cureţe zăpada de pe acoperiş ori să pună măcar indicatoare de avertizare, chit că stratul gros de câteva zeci de centimetri se făcuse tare ca stânca şi era doar o chestiune de timp până să se prăbuşească.
Mai mult, după cum a aflat BIHOREANUL, terasa îngustă lipită de clădire fusese ridicată fără autorizaţie, iar acoperişul acesteia nu respecta minimele condiţii de siguranţă în zona intens circulată de turişti iarna. De altfel, cu doar o săptămână înainte de accidentul Andreei, de pe acel acoperiş se mai desprinsese o bucată de gheaţă, avariind capota unei maşini. Iar, ca o recunoaştere a culpei, după rănirea tinerei, edilul a şi dispus ca terasa să fie demolată (foto). De parcă nici n-ar fi existat...
Vinovată e vremea...
Toate aceste informaţii au ajuns şi la Parchetul Beiuş, unde s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar fără ca anchetatorii să identifice în timpul cercetărilor vreun suspect. Şi, dacă Andreea nu ar fi insistat pentru identificarea celor responsabili, povestea ar fi fost cu siguranţă îngropată, căci după mai bine de doi ani, pe 23 martie 2021, procuroarea Adriana Ardelean a dispus clasarea cauzei.
Motivul? "Lipseşte tipicitatea obiectivă a faptei", adică vătămarea Andreei s-a produs "ca urmare a unei împrejurări exterioare, imprevizibile", cum a fost "topirea zăpezii şi a gheţii de pe acoperişul terasei". În opinia procuroarei, obligaţia de a curăţa o clădire nu implică şi acoperişul, iar "extrapolarea textului la alte situaţii neprevăzute de lege înseamnă a adăuga la lege".
Tânăra s-a plâns de soluţia absurdă întâi la prim-procurorul Parchetului Beiuş, Cosmin Pantea, însă acesta i-a ţinut partea colegei, iar apoi la Judecătoria Beiuş, unde magistraţii au avut, pe bună dreptate, o cu totul altă poziţie.
La loc comanda
"Faptul că a existat o încălcare a obligaţiei legale privind gospodărirea localităţilor rezultă fără putinţă de tăgadă din coroborarea tuturor probelor administrate", se arată în hotărârea judecătorească din 4 august 2021, prin care instanţa a dispus reluarea anchetei, stabilirea răspunderii tuturor celor care au permis înfiinţarea construcţiei nelegale şi a celor care nu şi-au îndeplinit îndatoririle de gospodărire în bune condiţii a complexului turistic.
Mai ales că, după cum a reţinut şi instanţa, personalul primise anterior o reclamaţie "că există risc major de cădere a zăpezii şi a ţurţurilor de gheaţă, a căror lungime depăşea un metru", de la şoferul autoturismului distrus. Însă au ignorat pericolul, iar indiferenţa lor a contribuit "la vătămarea integrităţii corporale a victimei într-o manieră extrem de gravă".
Primii suspecţi
Prin urmare, dosarul a fost returnat Parchetului Beiuş cu cererea expresă "de a sesiza instanţa cu rechizitoriu". Totuşi, nu a rămas la procurorii locali, căci, la cererea Andreei şi a avocatului său, Cosmin Buta, a fost preluat de Parchetul Curţii de Apel Oradea, unde procurorul Alin Leucea a formulat zilele trecute primele acuzaţii.
Între suspecţi se numără şi primarul PSD al oraşului Nucet, Mircea Tuduce (foto), învinuit cel puţin pentru vătămare corporală din culpă, spun sursele ziarului, acuzele oficiale nefiind făcute publice de Parchet, nici măcar la solicitarea expresă a BIHOREANULUI.
Căutat telefonic pentru a-şi spune punctul de vedere, edilul a uzat de "dreptul la tăcere", iar apoi a pretins că nu are semnal şi a închis, fără să mai răspundă ulterior nici la SMS. Îşi păstrează, probabil, justificările pentru când procurorii îl vor chema la audieri...
INCAPABILI
Pârtia pilelor
Amenajată în 2011 prin celebrul program "Schi în România" al Elenei Udrea, printr-o investiţie de 23 milioane lei, pârtia Piatra Grăitoare din Vârtop a adus în ultimii ani doar bătăi de cap, nu şi profit, edililor din Nucet, care o administrează.
BIHOREANUL a scris în mai multe rânduri că, deşi staţiunea e plină de turişti atât vara, cât şi iarna, instalaţia de telescaun este mai mult oprită, iar oraşul plăteşte din impozitele de la localnici utilităţile, reparaţiile şi salariile personalului, selectat nu pe criterii de competenţă, ci pe pile.
Firma prin care se derula activitatea, Servicii pentru Comunitate Nucet SRL, subordonată Primăriei, a şi fost restructurată din cauza pierderilor, dar şi pentru că, tot din ignoranţa edilului, a ajuns să gestioneze, la grămadă, toate activităţile economice, inclusiv pe cele de apă-canalizare, riscând astfel să rămână fără licenţă de operare pe acest ultim sector, pentru care legea nu permite implicarea în alte domenii de activitate.
(sursa foto: Telescaun Vartop Partia Piatra Graitoare / Facebook)
Cât au contat criteriile de competenţă la restructurare nu este clar. Cert e că acum e condusă de un cântăreţ de muzică de petrecere, Mihai Gheban, consilier PSD în Câmpani. Cât despre pârtie, aceasta a fost predată în administrarea unei alte firme a Primăriei Nucet, Universal Prestări Servicii SRL, conduse de Daniela Boldor, soţia unui poliţist din Ştei, găsit printre "flotanţii" aduşi de PSD să-l voteze pe edil la alegerile din 2020.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.