URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Martie 2020, 09:30

Românii noștri și românii lor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, bombardierele americane survolau Capitala și nu puțini bucureșteni foloseau îndemnul ”Du-i, Doamne, la Ploiești!”, ceea ce se și întâmpla de cele mai multe ori.

Când românii ”italieni” au fugit spre casă și s-au trezit blocați în județele din vestul țării, mulți români au zis în sinea lor: ”Ține-i, Doamne, acolo, până trece primejdia!”. Românii din diasporă au ajuns subiect de dispută și mulți cetățeni sunt supărați pe ei că nu stau în Italia cea infectată. Nu știu ce înseamnă solidaritatea la greu, dar se bucură când primesc bani de afară.

Nu există români de mai multe feluri. Sunt doar cei care lucrează pe afară sau stau pe la stat, cerșetori sau asistați social, medici de renume, olimpici străluciți și o mare de oameni onești. Dar toți, absolut toți, sunt români. Te-ai născut aici, ai ADN-ul și sângele românesc, chiar dacă vei ajunge să lucrezi pe Lună.

Cei veniți acasă erau și cei mai disperați. Nu au din ce trăi într-o Italie blocată și ar fi o nesimțire crasă să nu-i primim, cu brațele deschise, așa bolnavi și amărâți cum sunt. Or, numai vestea (neadevărată) că la Spitalul Militar vor fi primiți bolnavi cu coronavirus a stârnit deja îngrijorarea și nemulțumirea unor orădeni din zonă.

Acum sunt momente grele și putem demonstra dacă suntem un neam de ocară sau un popor care se unește la greu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
37 Comentarii
Nu are rost sa va certati aiurea
Va place, nu va place cei care s-au intors in tara sunt cei care lucrau la negru pe dincolo precum si cei care ii "lucrau" pe ceilalti pe dicolo. Fara contracte de munca, fara asigurare medicala. Cu mici exceptii care nu fac decat sa confirme regula. L-am intrebat azi pe un prieten care lucreaza in Franta: "care-i treaba pe la voi? Tu de de n-ai venit acasa, ca se inchide tot la voi?" A raspuns: "Au trimis in somaj o gramada, cei care sunt buni sau foarte buni la locul de munca au ramas la lucru. Eu am ramas. Pt ce sa merg in tara, daca ma trimite in somaj iau 85% din salariu?" In Germania e cam la fel. Din Italia nu am semnale dar mi-am cam tras concluziile. O seara faina tuturor!
Postat 18 Martie 2020, 23:03 de Kid
cotidianul/adio-diaspora
[www.cotidianul.ro/adio-diaspora/]. Parerea lui cornel nistorescu: Celor întorși acasă le transmitem cele mai sincere urări de sănătate și un cuvînt de bun venit! Dar și vestea că marea afacere și marea aventură a banilor făcuți mai repede în străinătate a cam luat sfîrșit! Se cam termină cu turismul, cu emigrația economică, cu plimbatul, cu democrația alimentară, cu tratamentul medical prin Europa. Pentru toți la un loc, singura soluție este România!
Postat 18 Martie 2020, 20:50 de excalibur
Poiu
Bombardierii au fugit, ei nu plătesc taxe, și nu au plăti vreodată. Eu pe câți cunosc plecați , fiecare au în Romania case , mașini , unii plătesc și CAS și pensie in Romania. Bombardierii sunt probabil 1% , se și vede din 4 milioane plecați , au venit câteva zeci de mii.
Postat 18 Martie 2020, 19:41 de Sandu2100
Sandule, ma dezamagesti
In afara de tva la cumpărături cu ce contribuie? Cas, cass, alte impozite? Dar daca ala merge la spital cu 5 minute inaintea ta, se kk pe toti anii tai de contribuții. Asigurarea in afara țării poate fi o optiune, in alt sistem public dar recomand si una privata. Si nu mai platesti la stat nimic, iar de ai nevoie varsa asiguratorul tau spre sistemul public, toate costurile cu tine. Eh, acuma cati din aia au asigurări private? Ca la sistemul public romanesc nu au. Deci aia beneficiaza si tu nu, asa-i? Nu ma intelege gresit, aia majoritatea sunt bombardieri, cum mama mortilor lor sa se puna sa blocheze o artera de frontiera? Sincer, cat IQ sa aiba? Na aia crezi tu ca plătesc asigurari de sanatate? Plus ca in Spania sistemul sanitar nu triaza in functie de asigurat sau neasigurat, beneficiaza toti la fel. Oare atunci de ce au venit? Italea, Anglea, Frantia si altele. Am colegi romani stabiliți prin Europa, nici unul nu a ales sa vina acasa, chit ca puteau deconta avionul pe companie. Mai am prieteni care stau pe cooroo lor acolo unde sunt. Stii de ce? Muncesc legal si au taxele platite si dorm linistiti seara.
Postat 18 Martie 2020, 19:24 de poiu
asta-i problema ta
in care casa o aa stea. eu ii zic invidie
Postat 18 Martie 2020, 18:13 de cetateanbihorean
Diaspora
E unii mai radicali,fara perdele pe ochi, care zic ca s-au intors in tarisoara noastra de bugetari si pensionari vreun milion de romanasi,toti unul si unul: cefe groase, bicepsi anabolizati, tunsi la milimetru,pestisori,curve,gitani.Nu mai e de "lucru",decit armata si politia e pe strazi.Deci sloganul "Stati acasa" poarta multa intelepciune cu dinsul.Problema e cu astia care are mai multe case,ei cum o sa stea acase?
Postat 18 Martie 2020, 17:35 de excalibur
vin cele zece molime din cauza ticalosiei unora dintre noi
"Realizații" rămași acasă invidiază pe "realizații" plecați în străinătate pe criteriul comun amândurora: mașina germană, banii postați pe FB. Avem de-a face cu urletele invidiei deghizate în principii financiare: "de ce să stea ăia la noi în spitale dacă n-au contribui CASS?", "Cum să primească ei medicamente fără să fi plătit asigurare la stat?", "De ce să plătesc io pentru ăștia?". Invidia merțanisto-beamvistului căpătuit în țara a cărei singură limbă o vorbește, împotriva merțanișto-audiștilor veniți de prin țările și limbile Europei de pe unde au reușit măcar să rupă două vorbe în altă limbă decât o fac proștii care se uită acuma la ei cu ură. Frați români! Nație superioară! Aere de Grădina Maicii Domnului! Acum o sută de ani la Alba Iulia de 1 Decembrie era gripa spaniolă în apogeu, mureau mai mulți oameni in Europa decât muriseră în război, suntem urmașii supraviețuitorilor, dar sunt mulți pe aici dintre urmașii rămași cu sechele mintale, cu probleme grave de comportament!
Postat 18 Martie 2020, 16:52 de decalog
Ajutorul Diasporei e greu de cuantificat
1. Remiteri acasa- bani trimisi direct celor dragi, salarii platite in bancile din Ro, pfa inreg in Ro, samd. Cu astea se balanseaza contul curent al tarii oricum f dezechilibrat, daca nu erau banii trimisi acasa, ganditi-va ca era presiune sociala pe stat cu ajutoarele pentru bunici, copii singuri, frati fara job etc. Plus presiune pe valuta, trimitand banii astia intra valuta in Ro, nu iese ca si la importuri de exemplu, deci fara aceste trimiteri de bani in Ro cursul ar fi scapat de sub control, euro ar fi poate la 5,30 lei 2. Mai e aspectul cheltuirii banilor in tara pe bunuri si sevicii in Ro. Fara aceste cheltuieli, ganditi-va ca am avea firme, magazine si restaurante cu vanzari mai mici, deci angajati mai putini, taxe si impozite mai mici platite catre statul roman 3. Sa nu subestimam efectul benefic social- cei plecati nu platesc CASS e adevarat sau impozit pe salariu, dar daca 4 milioane de romani ar fi ramas acasa, ar avea de lucru sau ar fi asiatati social? suportati de ceilalti 5 milioane de salariati din economie??? 4. Efectul educational- cei plecati infuzeaza romanii de acasa cu idei noi, occidentale, deschid mintea celor de acasa la anumite probleme, coruptie, mod de viata, liberalism economic, ultimele idei de viata, stil, tehnologie din tari mult mai avansate decat Ro. Practic suntem conectati la lumea larga nu ca pe vremea comunismului ceausist cand eram foarte ingraditi si inchisi in noi insine si ne credeam falsi buricul pamantului. 5. Romania are a 17 cea mai numeroasa diaspora din lume, motiv de mandrie si ingrijorare in acelasi timp. Omul este cea mai importanta resursa a unei tari si din varii motive, am pierdut multi romani buni. Ar trebui sa ne formam politici serioase se repatriere a unei parti a lor. Lipsa fortei de munca este o problema acuta mai peste tot.
Postat 18 Martie 2020, 16:31 de cetateanbihorean
Diaspora
Ce e diaspora? Crema sau drojdia unei natiuni ? De evaluat, probabil si,si.Acu o suta de ani Titanicul,era vehiculul cu care emigrau pe rupte cetatenii vechiului continent in Lumea Noua.Supravietuitorii de pe titanic au fost salvati de Carpathia,un transoceanic special pentru emigrantii din imperiul austro-ungar.Falia dintre cei plecati si cei ramasi o fac tocmai inechitatile din romania.O tara corupta,unde aristocratia bugetara s-a salvat.Se salveaza si de virus,inchizind ghiseele,birourile,casieriile.Restul au avut voie sa lucreze pentru 1500 lei si credite pe viata.Acuma nu mai au.Diaspora s-a salvat in felul ei.Unii.Cei care au facut bani si au investit in case in romania.Indirect au creat o presiune de consum pe poulatia ramasa,o concurenta neloiala.La caramida,ciment,mobila,termopane ,orice.Fara dezmatul lor,noi, saracii,am fi avut preturi mai suportabile.Pe baza de cerere si oferta.Totul se reduce la inechitatile enorme...jos comunismul.Pe stramosii nostri i-au amagit sa mearga la razboaie,promitindu-le pamint.Defapt aparau averile oligarhiilor...
Postat 18 Martie 2020, 16:05 de excalibur
excalibur
China a izolat circa 5% din populație, Italia circa 40%. Italia riscă aproape totul pe ceva ce până acum nu dă rezultate.
Postat 18 Martie 2020, 15:45 de oradeaveche
Meravigliosa creatura
Suntem dezbinati.Asa am fost dintotdeauna.Un popor de abuzati,cu frustrari fara leac.Toate pandemiile omenirii s-au tratat prin separarea celor infectati de cei neatinsi.Nu exista alt remediu.Au fost cazuri ca au pierit un sfert,o treime din populatia unui oras/tari.Chinezii au aplicat metoda izolarii,fortate,fara discutii.A dat rezultat.Noi ne aburim cu drepturile omului,democratie etc.Mai mult,englezii si olandezii merg pe non combat,prevazind 60-70% din populatie infectata,scapa cine poate.Vorba unui dr. de la M.Bals, "suntem descendentii celor care au supravietuit pandemiilor trecute".Nu cred ca e cea mai de dorit viata aia in care te lupti cu toti germenii pe care i-a zamislit Natura(sau Creatorul),pe principiul ca ce nu te omoara,te-ntareste.Carantina e o optiune care trebuie bifata.UE ,cea mai avansata civilizatie de pe pamint,nu-si permite un freeze total,organizat,subventionat, pentru o luna,doua,trei? Pentru ca ' cad bursele,barilul,euro? O populatie haituita si asmutita de toate corporatiile hulpave.Unde-i coeziunea dintre tarile UE, germania tace milc,calare pe excedentul ei comercial urias.Un intermezzo care va reseta "buna orinduire" de pina acum.Urmeaza "new world order"
Postat 18 Martie 2020, 15:36 de excalibur
oradeaveche
Și Dacia e 3 % din PIB
Postat 18 Martie 2020, 15:32 de Sandu2100
sss
Din mâncarea aia pe care o cumpără când vin in concediu cred că plăteste TVA, din materialele pe care le-au cumpărat , plătește TVA, că doar diasporea nu e scutită de TVA, din casa aia cu trei etaje plătește impozit. Daca Omul și-a cumpărat fier pt casă , doar din TVA-ul plătit , statul încasează mai mult TVA decât plătești tu într-un an cu toate taxele tale, impozit și TVA plătit de tine
Postat 18 Martie 2020, 15:30 de Sandu2100
Sandu
Intră circa 2% din PIB, în rest manipularea îi de ambele părți.
Postat 18 Martie 2020, 15:28 de oradeaveche
replica pentru sss
1. Statul traieste din taxe si impozite. Corect. Tva ce este desteptule??? Aia 3 milioane daca au venit in Ro (ca puteau merge si in Grecia de banii aia), au consumat produse si servicii in Romania, au platit TVA! Da? Plus impozitele la casele lor, unii la veniturile pe Pfa inregistrate in Romania, impozite la locuinte, taxe notariale, bani pusi in circulatie in economia Romaniei nu a Greciei sau Turciei, da? Daca vrei termeni economici, iti dau, am studii in domeniu, oricand stam de vorba in Aula de la ISE daca vrei, mai vorbesti dai dovada de incompetenta in domeniu si prostie crasa, scuza-ma te rog. Remiterile romanilor fin Diaspora catre Romaniau au fost: 2007 6 mld Eur ISD (investitii straine directe pentru necunoscatori) 7 mld Eur 2008 remiteri 6 mld vs Isd 9 mld Eur 2009 remiteri 3,5 vs Isd 3,4 mld Eur 2010 rem 2,9 vs 2,2 2011 2,8 vs 1,7 2012 2,8 vs 2,11 2013 2,85 vs 2,7 2014 2,54 vs 2,42 2015 2,78 vs 3,46 2016 3,15 vs 4 mld Banii varsati in consum aduce valoare adaugata pe termen scurt prin taxe si impozite, profit, iar investitiile aduc plus valoare economiei pe termen lung prin efectul multiplicator atat pe verticala cat si pe orizontala. In cea mai neagra perioada din criza fin 2008-2010, Isd strainilor au disparut, banii trimisi de curvele si hotii Europei ajutand handicapata, scuzati-ma, multilateral dezvoltata economie a Romaniei sa supravietuiasca si sa treaca peste soc. Si pe astia scum vreti sa-i omorati? Cine a gresit si nu a stat in carantina, sa plateasca amenzi usturatoare si sa li se faca dosare penale. Legea pentru toti si pentru autohtonii cei cuminti. Presa prezinta in general cazurile negative. Faceti o socoata la 5,000 de romani di diaspora veniti sunt poate 10-20 de cazuri prezentate in presa de nerespectare a carantinei. Ce procent e ala??!!!
Postat 18 Martie 2020, 15:28 de cetateanbihorean
Diaspora investește mai mult în Romania decât marii oameni de afaceri Români
Și acești bani sunt bani din care PSD nu poate fura și de 2 ani încoace PSD a făcut ruptură între Români și diaspora, între bătrâni și tineri. E incredibil cat de ușor pot fi manipulați unii, de câteva televiziuni.
Postat 18 Martie 2020, 15:20 de Sandu2100
decalog
Dacă ești cioban pârlit și vai de capul tau care ai uitat de unde ai plecat lasă-te de meserie. Nu vi cu nimic concret decât cu minciuni și aberații pe care numai prietenii tai(taximetriștii) le cred. La mintea ta de țăran sifilitic ai fi de acord ca diaspora sa vina înapoi in țara și sa prelungească cu atât mai mult șederea copiilor și studenților acasa. Economia sta pe loc. Educația la fel. Sănătatea va fi pusă in curând la pământ nemaifiind medici care sa trateze pacientura plină de aventură. Vai de capul și de mama voastra. Hitler...unde ești oare???
Postat 18 Martie 2020, 14:45 de Ionica87
????
Cei mai mari investitori romani din diaspora???? Ba tata dacă ai cunoștințe minime de economie un stat funcționează din taxele pe care le plătește fiecare angajat sau firmă o parte din profit amenzi tot felul de taxe etc cei de aici Din România ca vii tu și platesti 500de lei impozit sau o amenda da și de aici colectează statul bani, da greul vine din tara, nu ca vii tu 2 săptămâni pe an și cumperi mâncare , sau ca ai trimis tu aici zeci de mii de euro și ți-ai făcut casa cu 3 etaje sa se uite vecinii cu invidie, ție ți se pare ca ai investit da pentru tine ai făcut-o dar eu ca cetățean roman nu ma încălzește cu nimic asta pentru ca tu nu ai contribuit la cas cass impozit pe venit etc "deci bani din tara" asta face PIB României nu mai debita prostii pă aicea. Toți suntem români și e clar că nu ați plecat de bine ce va fost aici, dar fiecare trebuie să ne respectăm uni pe alți și la fel și legea, nu precum cretinul venit de la Madrid ieri și care pune în pericol viața a 60 de oameni .
Postat 18 Martie 2020, 14:23 de sss
celui ce n-are i se va lua
Dacă tot am pomenit de aventurile lui Neluțu-Călărețu de balene bugetare, hop apare și nepot-su Ionică-IQ la limită! Un pârlit rămas acasă (stă cu părinții la 33 de ani, are servici rezolvat la tac-su la lucru, a citit două cărți: de Pavel Coruț și de Iulian Vlad) care scrie aici cu greșeli de clasa IVa și se simte patriot naționale înjurând vecinii de scară plecați de doi ani la muncă în agricultura UE. Oameni mărunți, caractere mizere, astea ies la iveală în momente de criză. Au venit acasă zilele astea doar cei care nu aveau case, slujbe permanente, care stăteau acolo un pic mai bine decît stau aici Nelu, Ionică, Ionuț și alții ca ei. Acestor amărâți le promitea PSDeul acum doi ani câte 25.000 euro primă de instalare la revenirea acasă, de pe atunci erau concetățenii lor invidioși, votanții psd care vroiau și ei banii, proștii care credeau că așa ceva e posibil. Aceiași proști azi țipă la vecinii lor cei mai amărâți: "mândri că suntem români"
Postat 18 Martie 2020, 13:35 de decalog
Lasă ca tu ești foarte țintit
Cum mama naibii sa spui ca cei din diaspora fac investiții? Ia un algocalmin ca te doare capul. Criza financiară pe care o lasă in urma toată aceasta pandemie cine crezi ca o va plăti? Cel care muncește in continuare in țara sau cel care se lăfăie pe plajele din Sardinia? Și cât timp vine diaspora in vacante in Romania de face asa mari investiții? O săptămâna? Doua? Trăiești in lumi paralele băi bihorene...
Postat 18 Martie 2020, 12:50 de Ionica87
Generalizezi monser
Mata chiar crezi ca toata masa oamenilor care vin din Italia, Spania sau aiurea sunt hoti, cersetori, fara scoala, capsunari, nu respecta carantina si n-au spirit civic si bun simt??? Tu si parlamentarul Iliescu de la PMT. 2. Ca sa lamurim un lucru pentru totdeauna: Romanii din Diaspora au fost, sunt si probabil vor fi cei mai mari investitori din Romania. Nu credeti? Verificati datele Ins sau Bnr. Sunt publice. Prostii ai ineptii cu bani la negru varsati in est sau mai stiu ce idei. Aia au venit acasa in vacanta si au mers la magazin, restaurant, au cumparat benzina la pompa, au platit Tva, poate chiar impozit pe imobile, taxe, au dat bani bunicilor, fratilor, copiilor din Romania ca astia mai patrihoti sa iasa in fata si sa ne aduca aminte ce noroc avem noi cu indivizi ca ei care au ramas acasa sa ne apere de straini si romanii hoti si capsunari si curvele din Europa care mai vin in tara. Sa va fie rusine!!!!
Postat 18 Martie 2020, 12:40 de cetateanbihorean
cetateanbihorean
Important e ce va lăsa in urma aceasta “pandemie”. Cam bati câmpii. Nu e tot una sa lase in urma câteva zeci sau câteva sute de morți din pricina unor inepți care nu respecta izolarea. Mulți ca tine considera ca e un act de patriotism sa nu-ți dorești ca diaspora sa vina înapoi dar nu este deoc adevărat. Numai un imbecil ar putea sa creadă asa ceva. Este mai degrabă o idee de preventie pentru cei care ar putea sa moara nevinovați...
Postat 18 Martie 2020, 12:15 de Ionica87
epidemia va trece
caracterul si mana intinsa raman. Tare imi pare ca cei care se bat in piept cu patriotismul lor, ca nu si-au parasit tara la greu, nu ne-am vandut tara strainilor, suntem multilateral dezvoltati, nu avem nevoie de nimeni, astea suna propaganda comunisto-putinista toata ziua. Sau cu ce esti dumneata mai roman ca unul care isi are domiciliul in alta parte? Ai doua buletine si doua pasapoarte? Situatia asta nefericita cu Diaspora este doar un bun prilej pentru unii oportunisti din politica si nu numai de a-si evidentia marele patriotism si dragoste de tara. Mie imi miroase a egoism, frica, rautate lasitate
Postat 18 Martie 2020, 12:04 de cetateanbihorean
decalog
Admirabilă corelația dacă nu ar fi greșită/manipulatoare, majoritatea celor infectați s-au întors din Italia, ăla de la stat oricât de parazit ar fi îi o excepție.
Postat 18 Martie 2020, 12:02 de oradeaveche
decalog
Nici nu ma așteptam sa înțeleagă un corporatist care și-ar vinde țara și pentru o roata de cașcaval altceva. Nu cred ca cineva ii acuza pe cei din diaspora ca au plecat pentru un trai mai bun. Dar dacă tot au plecat și dacă tot pana acuma la 97%(nu stiu de unde ai scos aberația asta) le merge bine înseamnă ca și de acum încolo le poate merge bine și sa stea acolo oriunde ar fi plecat! Sa se întoarcă înapoi toate merțanele și bamveurile cu “români” ca sa ne infecteze și pe noi. Se vede clar ca putrezește orice ai avea tu in cutia ta craniană!
Postat 18 Martie 2020, 11:50 de Ionica87
parazit cu gura mare
Răspândirea cea mai periculoasă a virusului a produs-o un român neaoș, un tovarăș de-al celor ce sar cu gura mare, un pensionar special angajat la buget adică tocmai un parazit tipic României de azi, adică incapabilul care se descurcă și rezolvă, habarnistul care are locul de muncă cel mai liniștit, viața cea mai lipsită de griji, funcționarul care nu face nimic, angajatul care nu-i bun la nimic, trântorul care se pensionează de tânăr și se angajează tot la stat ca să aibă mai multe avantaje nemeritate, patriotul care a rămas aici să adune cu două mâini. Avem pe de o parte românul patriot-parazit care a rămas acasă, a mințit toată viața, a împrăștiat boala în București prin balele lui libidinoase și avem niște amărâți care nu au găsit de lucru aici acasă pentru că nu au dat șpagă, care au plecat să scape de foame și care vin înapoi pentru că acolo n-au prins rădăcini. Cine-i mai rău: libidinosul care a "turbat" în timp ce-și călărea amanta bugetară prin Bethleem și apoi a mințit sau săracul care n-are loc de muncă nici afară nici acasă? Libidinoșii care jignesc "diaspora" țineți cont că am pierdut vreo patru milioane de oameni datorită lichelelor corupte care ne conduc, iar acuma se întorc acasa o sută de mii adică 2-3%. Vestea bună e că 97% din diaspora o duce bine acolo, dar aici tot lichelele și libidinoșii ca Nelu-Iubărețu au gura mare...
Postat 18 Martie 2020, 11:32 de decalog
Sandu
Stai liniștit, invers nu ne primeau italienii, normal eram străini. Explicația asta nu ține, mai plauzibil îi că se întoarce electoratul dacă tot politizăm subiectu.
Postat 18 Martie 2020, 11:29 de oradeaveche
Ionica87
Felicitări pt inteligenta. Au venit în țară în jur de 1% în frică de Corona. Și tu ii cataloghezi infecți. Te-a infectat pe tine Dragnea/Vio&Co , pt că doar de 2 ani a început atacul împotriva diasporei, condus de PSD.
Postat 18 Martie 2020, 11:26 de Sandu2100
??????
Grele momente, cei plecați totuși nu au plecat de bine ce le era e clar, dar trebuie sa înțeleagă sa fie corecți adică sa recunoasca zona de unde vin și sa respecte carantina clar, în rest bani trimiși în tara i-au trimis familiilor lor nu romanilor statul roman nu a avut mega ultra beneficii de pe urma acestora, apoi sa înțeleg ca toți cei rămâsi în tara sunt putori care lucrează la stat sau posesori de ajutor social totuși statul roman trăiește de pe urma impozitelor și taxelor plătite de cei care lucrează în România din salariile romanilor impozitele, amenzile, etc nu de pe urma muncitorilor din alte tari. Așa dar lăsați manipulările ieftine și nu amestecați ciorbele și nu generalizați ca nu toți romani rămași in tara sunt putori și asistați, la fel cei de prin Ungaria care sau mutat dar lucrau tot în România iar pana alaltăieri erau foarte happy iar acum se plâng ca vecini îi c-am ignora apropos unguri nu le servește masa calda la scara brusc tot în tara asta de căcat cu hoți, corupți, șpăgari putori, asistați etc e mai bine, ciudat nu???.
Postat 18 Martie 2020, 11:23 de sss
mda...
Ciudat artico. Adica specimenele alea care ziceau ca doar "telefoanili si calculatoarili" au virusuri si se revolta pentru izolare la domiciliu sau mai rau, mint si infecteaza o gramada de oameni, sunt de-ai mei, trebuie sa fiu solidar cu ei. How about no?
Postat 18 Martie 2020, 11:15 de seth
Sandu2100
1.Pandemia se întâmpla și in Romania. Avem cazuri. Probabil ca tu te referi la scenariul in care pandemia “începea” in Romania. Mai greu la tarabagii cu exprimarea... 2.Nu fugeam la niciun neam și niciun prieten. E mult mai logic sa stai in casa oriunde ai fi pe lumea asta și sa te protejezi decât sa te iei și sa te plimbi pe nu stiu unde...
Postat 18 Martie 2020, 11:12 de Ionica87
Ionica87
Daca se întâmpla pandemia in România, ce făceai ? Fugeai la neamuri și prieteni ?
Postat 18 Martie 2020, 11:04 de Sandu2100
Iar...
Mai, ce aveti, toti sunteti intr-o ureche la Bihoreanul? De unde generalizarea asta? Cine a zis in sinea lor "Tine-i Doamne..." ? Familiile celor plecati? Nu prea cred. "Romanii nu stiu ce-i solidaritatea dar se bucura cand primesc bani"? Aici nu vorbim de romani domnule autor, vorbim de familiile emancipatilor plecati pentru ca NU ROMANII primesc bani din Italia! Faceti o mare confuzie amenstecand familiile celor plecati cu toti romanii. Iar prostia asta cum ca ei contribuie la bugetul de stat sa o tineti pentru nepoti. Ei trimit bani castigati la negru din Italia, pe care DOAR familiile lor ii folosesc iar statul, in cel mai bun caz in care banii sunt cheltuiti aici, nu prin ceva concedii sau pe tigari de contrabanda, ia TVA-ul. Majoritatea banilor negrii care intra in tara merg in regiunea de est a tarii, in niciun caz in vest. Si tot acolo ii si investeste guvernul, NU in vest...din contra, ia din vest si da in est...asta ar trebui sa stiti. Daca dai o tura prin zona Moldovei, vei vedea drumuri, asistati social cum nu vezi nicaieri, etc. Asa ca lasati-ne cu solidaritatea asta ca deocamdata situatia e relativ buna la noi si va bateti cu caramida in piept inainte de furtuna...sa vad ce articole veti posta cand vom incepe sa avem mii de cazuri si sute de morti in tara si implicit in Oradea. Oare tot asa solidari veti fi cand veti sti si voi in final, ca situatia putea fi evitata daca emancipatii "come si chiama" stateau naibii in Italia...si stati linistiti ca nu mureau de foame, asta e iar o parere de-a voastra.
Postat 18 Martie 2020, 10:46 de DanD
cetateanbihorean
Degeaba ai dumneata caracter dacă ai in posesie un creier de dimensiunea unei nuci cu prea putine circumvoluțiuni care sa înțeleagă ca acești borfași au plecat din țara din cauza ca le era greu aici, iar acum când le e greu acolo se intorc înapoi. Atunci trebuia sa se “dovedească aurul in foc” și sa stea in țara lor de la început!
Postat 18 Martie 2020, 10:32 de Ionica87
Romanii
Dupa comentarii iti dai seama de caracterul omului. In foc se dovedeste aurul, la fel in clipele grele se evidentiaza oamenii de caracter. Cat si cei fara
Postat 18 Martie 2020, 10:16 de cetateanbihorean
Atitudine.
Unii, nu puțini, au uitat româna deja la plecare. Ne țineau prelegeri de acolo, aproape ne certau, de la politică la vestimentație. Nu am nimic cu ei, să vină toți, de la manglitori la savanți. Subit nu-i așa rău în țară, nu o mai ponegresc. Simpaticilor, se câștigă bine și aici cu pregătirea și intuiția necesară, stați aici nu mai trimiteți bani pentru o casă mai mare și o mașină în plus, făceți-le de aici.
Postat 18 Martie 2020, 10:04 de oradeaveche
Jalnic
Atunci când aceștia au plecat intr-o alta țara pentru o viața mai buna...noi cei care am rămas aici nu am pus problema ca ar trebui sa rămână ca sa fie țara “unita”. Ei...acum când se intorc acești infecți trebuie sa arătam ca nu suntem dezbinați și sa-i primim cu brațele deschise. Halal popor de manglitori!
Postat 18 Martie 2020, 09:48 de Ionica87
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON