Direcţia de Asistenţă Socială Oradea din cadrul municipalităţii le oferă consiliere psihologică orădenilor afectaţi de criza sanitară provocată de Covid-19.
"DASO vine în sprijinul comunităţii orădene punând la dispoziţie telefonul verde 0800.410.430. Acest serviciu funcţionează în zilele de luni, miercuri şi vineri între orele 8 – 16 pentru a oferi consiliere psihologică copiilor, părinţilor, persoanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabilităţi", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Potrivit municipalităţii, şedinţele susţinute de psihologul Ioana Câmpan din cadrul DASO durează circa 40 de minute şi sunt efectuate telefonic, prin video call, prin WhatsApp sau la sediul instituţiei cu respectarea prevederilor în vigoare.
Începând din mai 2020 şi până în prezent, DASO a ţinut 330 de şedinţe de consiliere psihologică cu copii, mame – asistenţi personali ai persoanelor cu handicap şi persoane în dificultate cu tentative de suicid, care şi-au pierdut locul de muncă ori au întâmpinat alte probleme grave.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.