URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 August 2019, 12:13

Revine canicula: DSP Bihor face recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor şi stărilor de rău

Revine canicula: DSP Bihor face recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor şi stărilor de rău foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Persistența temperaturilor ridicate, caracteristice în timpul verii, poate influența negativ starea de sănătate a populației, în special a grupelor la risc: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, boli cronice, persoane care desfășoară activități profesionale în aer liber etc. În vederea informării corecte a populației cu privire la prevenirea şi combaterea efectelor caniculei asupra stării de sănătate, Direcţia de Sănătate Publică Bihor reiterează recomandările pentru evitarea îmbolnăvirilor şi stărilor de rău:

- Evitaţi ieşirile şi activitatea fizică (sport, grădinărit, munci mai grele) între orele 11-18.  Încercaţi să staţi cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră. Este indicat ca plimbările să se facă dimineaţa şi seara.

- Dacă este necesar să ieşiţi, încercaţi să staţi sau să mergeţi mai mult prin zonele cu umbră. Protejaţi-vă capul, faţa şi ochii cu ajutorul unei pălării şi a ochelarilor de soare. Purtaţi haine de culoare deschisă, subţiri, comode; de preferat sunt cele din in şi bumbac; evitaţi-le pe cât se poate pe cele din materiale sintetice care nu permit o bună aerisire a corpului. Este bine să aveţi la îndemână o sticlă cu apă.

- Consumaţi cel puţin 2 litri de lichide pe zi (apă plată, apă minerală, sucuri de fructe şi legume) fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 min. Lichidele nu trebuie băute prea reci pentru că în acest caz se elimină înainte de a hidrata organismul. Foarte bune sunt ceaiurile de mentă, soc, muşeţel, sunătoare, urzici, ceaiul verde sau negru, călduţe sau la temperatura camerei, uşor îndulcite.

- Alimentaţia trebuie să fie una uşoară, să conţină alimente proaspete, fără prea multe calorii - recomandate sunt carnea slabă preparată la grătar, lactatele, cerealele precum şi cât mai multe fructe şi legume care, prin apa, sărurile minerale şi vitaminele pe care le conţin, asigură în mod constant hidratarea organismului (o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă). Evitaţi sau măcar limitaţi consumul de grăsimi şi dulciuri concentrate.

- Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de apărare a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

- Faceţi cât mai des duşuri cu apă călduţă. Puteţi utiliza spray-uri cu apă minerală pentru hidratarea pielii.

- În interiorul locuinţei staţi în camerele cele mai răcoroase. Dacă nu aveţi o cameră răcoroasă, apelaţi la un ventilator sau la un aparat de aer condiţionat pentru a răcori atmosfera.

- Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală (exterioară). Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32°C.  Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).

- Limitaţi creşterea temperaturii în locuinţe: ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă; închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă; opriţi lumina artificială sau scădeţi intensitatea acesteia; închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.

- Evitaţi expunerea la soare (plaja) între orele 11-18, când razele soarelui sunt foarte puternice. Nu uitaţi de protecţia capului, a ochilor, a buzelor. În cazul în care suferiţi de anumite afecţiuni, cereţi sfatul medicului înainte de a vă expune la soare.

- Dacă aţi făcut insolaţie, aveţi nevoie de săruri minerale pe care le puteţi asigura prin consumul de supe de legume şi sucuri de fructe. Se mai recomandă alimente cu aport mare de potasiu şi magneziu, cum ar fi: bananele, pepenele galben, lintea, cartofii, mazărea, fasolea boabe şi soia. Evitaţi expunerea la soare câteva zile, utilizaţi produse pentru calmarea arsurilor solare, iar dacă simptomele se agravează sau se prelungesc, consultaţi medicul.

- Cei care muncesc trebuie să cunoască faptul că au anumite drepturi: astfel, angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii propice de muncă salariaţilor în vreme de caniculă, să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, în care există curenţi de aer, să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice. Dacă temperatura exterioară depăşeşte 37oC cel puţin 2 zile consecutiv, pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, angajatorii sunt obligaţi să asigure: apă minerală 2-4 l/persoană, echipament de protecţie, ventilarea locului de muncă, posibilitatea de a face duşuri (în anumite situaţii). Dacă nu se pot realiza aceste condiţii, se va stabili reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea acesteia până la orele 11 şi după orele 17 şi chiar întreruperea colectivă a lucrului, cu menţinerea activităţii doar acolo unde ea nu poate fi suspendată.

- Aveţi grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Nu lăsați copiii în încăperi insuficient ventilate sau în autoturisme staționate la soare. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

- Evitați deplasările pe distanțe lungi, în mașini fără climatizare.

Autoritățile administrației publice locale au comunicat DSP Bihor punctele de prim ajutor și de distribuire a apei potabile care vor fi funcționale în caz de instituire a codului galben (în caz de temperaturi peste 35 grade Celsius).

Locațiile acestor puncte, pe fiecare localitate, sunt următoarele:

Puncte de prim ajutor:

Oradea: Str. Aurel Lazăr; Piața Decebal; Piața Cetății; Piața Rogerius

Beiuș: în incinta  Muzeului; Calea Bihorului nr. 9-11; Parcul Central

Marghita: Calea Republicii nr. 1 (în localul Primăriei)

Aleșd:str. 1 Decembrie nr. 3 (camera de gardă a Spitalului Orășenesc)

Salonta: str. Republicii nr.1 (în clădirea Primăriei)

Valea lui Mihai: str. Republicii nr. 29 (la secţia exterioară a Spitalului Dr. Pop Mircea Marghita)

Ștei: str. Andrei Mureșan (intrarea în piața agroalimentară)

Săcuieni:  Piața Libertății nr. 1

Nucet: în parcul din centrul orașului

Sânmartin: în centrul stațiunii Băile Felix şi în centrul stațiunii Băile 1 Mai

Puncte de distribuire a apei potabile:

Beiuș: în incinta  Muzeului; Calea Bihorului nr. 9-11; Parcul Central

Marghita: Aleea Tineretului, nr. 1/B (SC Biovit SRL); str. Eroilor, nr. 3 (SC Aloe Farm SRL); str. C. Republicii, nr. 31 (SC Farmastar SRL)

Aleșd: str. 1 Decembrie, nr. 3 (camera de gardă a Spitalului Orășenesc), str. Bobâlna, nr. 3 (în Primărie)

Salonta:  str. Republicii nr.1 (în Primărie)

Valea lui Mihai: Calea Revoluției, nr. 2 (în fața Primăriei)

Ștei: str. Andrei Mureșan (intrarea în piața agroalimentară).

Săcuieni: Piaţa Libertății nr. 1

Nucet: în parcul din centrul orașului

Sânmartin: în centrul stațiunii Băile Felix şi în centrul stațiunii Băile 1 Mai

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON