CET-ul orădean va înghiţi încă 1,5 milioane euro. Consiliul Local urmează să aprobe joi indicatorii tehnico-economici pentru alte trei investiţii de peste 7 milioane lei în sistemul centralizat de termoficare.
Lucrările vizează reabilitarea a clădirilor de la 20 de puncte termice, achiziţia de separatoare de nămol, respectiv cumpărarea a încă unei instalaţii de degazare a apei.
Astfel, având în vedere stare avansată de degradare, Termoficare urmează să facă reparaţii capitale la mai multe puncte termice din oraş.
„Ne dorim ca anul acesta să reabilităm acoperişul a 20 de puncte termice din buget local, iar apoi în regie proprie pentru încă 15 puncte termice. Stadiul fizic al lor este foarte precar, avem înăuntru echipamente noi care ar putea fi afectate de apa care ajunge prin acoperişul degradat", a argumentat directorul Termoficare, Stănel Necula.
Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare se ridică la 1,3 milioane lei, iar durata de execuţie va fi de patru săptămâni pentru fiecare punct termic în parte.
Anul trecut, societatea a reabilitat opt puncte termice, iar anul acesta a reamenajat din punct de vedere estetic faţada PT 100 din Rogerius în parteneriat cu Facultatea de Arte a Universităţii Oradea.
Ape mai curate
O altă investiţie în CET vizează achiziţia de separatoare de nămol. Instalaţiile sunt menite să protejeze armăturile şi pompele de pe circuitul de termoficare precum şi echipamentele care compun circuitul hidraulic de suspensiile din agentul termic.
"Dorim să separăm impurităţile în aşa fel încât să mărim durata de viaţă a echipamentelor noi şi să protejăm sursa de încălzire a oraşului", a argumentat directorul.
Preţul separatoarelor de nămol este estimat la circa 1,2 milioane lei cu TVA. Durata de execuţie a lucrărilor va fi de şase luni.
Măsuri anti-rugină
Cea mai costisitoare investiţie o va constitui însă achiziţionarea unui degazor termic pentru tratarea apei de adaos introdusă în sistemul de termoficare.
Degazorul, cu o capacitate de 200 metri cubi pe oră, este menit să asigure tratarea apei de adaos astfel încât acestea să nu pună în pericol funcţionarea noii centrale pe gaz.
"Practic vom trata apa şi îi vom aplica un proces de degazare pentru a nu coroda reţelele pe interior şi pentru a menţine condiţiile de garanţie impuse de furnizorul de echipament al cazanelor şi al conductelor preizolate", a declarat Stănel Necula.
Investiţia în noua staţie de degazare se va ridica la 4,6 milioane lei cu TVA inclus iar durata de execuţie de va fi de şapte luni.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.