Un singur referendum, două campanii diferite. Primarul Ilie Bolojan a anunţat joi că miza campaniei de mediatizare a referendumului care va fi organizat pe 10 mai pentru consultarea populaţiei cu privire la unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin va trebui să fie adaptată pentru fiecare localitate în parte.
Unii da, unii ba
Iniţiatorii proiectului au făcut în luna februarie un sondaj de opinie pentru a consulta populaţia cu privire la proiectul privind fuziunea celor două localităţi, iar rezultatele preliminare arată că doar jumătate dintre orădeni au auzit de ideea fuziunii, iar cea mai mare parte a lor sunt de acord cu ea. În schimb, deşi în Sînmartin au auzit de această iniţiativă două treimi dintre localnici, o mare parte dintre ei se opun unificării.
"Iniţiativa de vot este în majoritatea cazurilor favorabilă unificării în Oradea, în vreme ce în Sînmartin părerile sunt împărţite. Există o pondere importantă a locuitorilor comunei care se tem de unificare pe considerentul că nu vor mai putea creşte animale", a declarat primarul Ilie Bolojan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Edilul a spus că temerile locuitorilor din Sînmartin sunt nejustificate. "Fuziunea nu va duce la interzicerea niciuneia dintre activităţile care se desfăşoară astăzi", a promis Bolojan.
Potrivit primarului, miza principală a campaniei de mediatizare a referendumului va consta în Oradea în mobilizarea la vot a orăşenilor, în vreme ce în Sînmartin iniţiatorii proiectului vor trebui să convingă localnicii că unificarea nu le va aduce nici un fel de prejudiciu.
"Nu vor vor creşte impozitele"
Prezent la conferinţa de presă, Lucian Popuş, primarul de Sînmartin, a spus că iniţiatorii unificării vor face publice în cel mai scurt timp măsurile ce vor fi luate pentru a linişti temerile populaţiei. "La ora actuală se lucrează, iar săptămâna viitoare vom ajunge la un rezultat care să garanteze că, după unificare, nu vor creşte taxele şi impozitele", a spus Popuş.
Strategia de unificare, aflată încă în lucru, prevede alipirea Sînmartinului la reşedinţa de judeţ, dar satele din jur îşi vor păstra statutul. Astfel, localnicii vor putea creşte în continuare animale şi vor plăti impozite la acelaşi nivel.
Primarul de Sînmartin a mai declarat că în perioada 9 martie - 15 aprilie în cele două localităţi se va desfăşura o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la mizele şi avantajele unificării. Ulterior, în perioada 16 aprilie - 9 mai, centrul de greutate al campaniei se va muta pe mobilizarea locuitorilor la vot.
Potrivit legii, prima condiţie pentru ca referendumul să fie valid este ca 30% din alegătorii cu drept de vot să se prezinte la urne, iar majoritatea dintre aceştia, dar nu mai puţin de 25% din alegătorii de pe liste, să se pronunţe în favoarea fuziunii celor două localităţi. Asta înseamnă ca 47.488 de orădeni şi 2.034 de locuitori din Sînmartin să se pronunţe pentru unificare.
Odată referendumul validat, iniţiatorii vor înainta Parlamentului un proiect de lege privind fuziunea celor două localităţi începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.