Câteva zile n-am putut dormi noaptea. Mă trezeam transpirat şi speriat la gândul că în cursa solitară pentru ocuparea postului de rector, domnul Constantin Bungău ar putea ieşi pe un binemeritat loc II.
Nici nu ştiţi ce fericire m-a cuprins la aflarea veştii că habemus Rector în persoana deja eternizatului Bungău. Nu m-ar mira să se formeze în instituţie chiar şi o comisie care să găsească reţeta potrivită pentru împăierea lui el lider maximo.
Noi îi tot veştejim pe magistraţi, piloţi şi poliţişti că beneficiază de pensii nesimţite. Dar şi colegii lui Bungău primesc tot un fel de pensii nesimţite, din clipa în care s-au angajat la Sorbonica. Salarii mari, iar responsabilitate zero!
Aţi auzit vreodată să se facă o analiză prin care să vedem câţi dintre absolvenţii din Oradea ajung să lucreze în domeniul studiat? Orice absolvent de relaţii internaţionale care ajunge barman este un eşec al Sorbonicii, dar pentru care nu plăteşte nimeni.
Că scopul exclusiv al Universităţii constă în plătirea dascălilor e de domeniul evidenţei. O citadelă universitară ar trebui să fie, pe lângă un loc de formare a studenţilor, şi un spaţiu al cercetării de vârf. Păi, dacă 99% din buget merge pe salarii, nici bani de hârtie igienică nu sunt, darămite de cercetare!
Cel mai elocvent exemplu de încredere limitată a dascălilor în propriul loc de muncă îl reprezintă decizia prodecanului de la FMF, Florian Bodog. Conştient de valoarea şcolii pe care o conduce, acesta a preferat să-şi mute copiii la Medicina din Bucureşti.
Eternizarea lui Bungău la Sorbonica nu este o surpriză, ci o necesitate, dacă vrem ca la Universitate nimic să nu se schimbe.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.