URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Aprilie 2021, 20:49

Record de plăţi prin internet. Doi din trei orădeni şi-au plătit anul acesta impozitele online

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi din trei orădeni şi-au plătit anul acesta impozitele online până la primul termen de plată din 31 martie.

De trei ori şi jumătate mai mulţi!

"Anul acesta, 2 din 3 orădeni au ales ca modalitate de plată plata online. Un procent de 69% din totalul încasărilor, cu excepţia ordinelor de plată prin Trezorerie, au fost realizate prin intermediul platformelor online puse la dispoziţie de Primărie", se menţionează într-un comunicat transmis luni de Primăria Oradea.

Procentul reprezentat de cei 69% dintre orădeni care şi-au plătit impozitele online este de trei ori şi jumătate mai mare decât cel al celor 19% de plătitori care s-au prezentat la ghişee.

Diferenţa o reprezintă procentul de 8% dintre plătitori care şi-au achitat impozitele prin POS şi câte 2% care au preferat să achite prin Poştă sau CEC.

Cu 39% mai mulţi plătitori online...

Încasările municipalităţile din plăţile făcute online au bătut anul acesta un nou record.

"Comparativ cu datele înregistrate în anul anterior, numărul plătitorilor online a crescut cu 39%, iar sumele încasate prin tranzacţii online s-au majorat cu 35%", a transmis Primăria.

Din cei 140.840 de contribuabili cu debite, 87.566 de orădeni şi-au achitat impozitele aferente anului în curs până la primul termen de plată din 31 martie.

Dintre aceştia 69.911 contribuabili, reprezentând jumătate dintre plătitori, au beneficiat de o bonificaţie dublată.

Începând de anul trecut Primăria le oferă orădenilor care îşi plătesc impozitele integral, folosind mijloace de plată online, o bonificaţie de 8% faţă de doar 4% de cât beneficiază orădenii care preferă să plătească la casierie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON