URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Aprilie 2017, 15:46

Reclamaţi aici! Consiliul Județean Bihor a lansat o aplicaţie prin care turiștii pot reclama neregulile din ariile protejate (FOTO)

Reclamaţi aici! Consiliul Județean Bihor a lansat o aplicaţie prin care turiștii pot reclama neregulile din ariile protejate (FOTO) Alături de echipa de proiect din cadrul CJ Bihor, jurnaliştii bihoreni au testat, miercuri, noua aplicaţie în pădurea de la Betfia
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Judeţean Bihor a lansat, miercuri, o aplicaţie pentru telefoane inteligente şi tablete, cu ajutorul căreia orice turist poate reclama nereguli întâlnite în opt arii protejate din Bihor, sesizarea ajungând direct la custozii care răspund de integritatea zonelor respective.

Sesizări de pe teren

Aplicaţia EcoNatura Report poate fi instalată gratuit pe orice dispozitiv inteligent, indiferent că foloseşte sistemul de operare Android sau iOS. Utilizatorul trebuie să declare o adresă de mail validă, iar apoi aplicaţia îl localizează, folosind coordonatele GPS. Dacă se află într-o arie naturală protejată, harta aplicaţiei îi va arăta acest lucru, dar şi limitele ariei.

Ca să reclame ceva, utilizatorul trebuie doar să selecteze meniul "Raportaţi o problemă" şi apoi să scrie ce anume a văzut, fie că sunt animale moarte, defrişări de copaci sau orice alte nereguli. Sesizarea va ajunge direct la CJ Bihor şi la custodele ariei respective, dacă este vorba de o altă entitate decât CJ, iar rangerii vor avea datoria să o remedieze.

Cele opt arii protejate cartate în aplicaţie sunt Situl Natura 2000 Betfia şi Rezervaţia Naturală Locul fosilifer de pe Dealul Şomleului, Situla Natura 2000 Lacul Peţea şi Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea, situl Tăşad şi Rezervaţia Calcarelor Tortoniene de la Tăşad, situl Pajiştea Fegernic, situl Coridorul Munţii Bihorului – Codru Moma, situl Valea Roşie, situl Ferice-Plai şi situl Platoul Vaşcăului. Acestea au fost alese pentru că erau toate în custodia CJ Bihor în urmă cu doi ani, când CJ Bihor a lansat proiectul prin care a finanţat acum şi realizarea aplicaţiei, a explicat miercuri, într-o conferinţă de presă ocazionată de închidere proiectului, managerul Aurelia Dumiter. Între timp, trei dintre ele sunt în administrarea unor ONG-uri.

La conferinţa de final a proiectului a participat şi o reprezentantă a Ministerului Mediului, Carla Busuioc, care a văzut în teren, în pădurea de la Betfia, alături de jurnaliştii orădeni, cum funcţionează propriu-zis aplicaţia EcoNatura Report. Busuioc a lăudat atât aplicaţia, cât şi echipa de proiect.

CJ are dronă!

Proiectul cu pricina, în valoare totală de 1,6 milioane lei, a fost finanţat din fonduri externe nerambursabile, la care CJ Bihor n-a trebuit să contribuie cu niciun leu. Banii au mai fost folosiţi şi pentru realizarea unor studii complexe în cele opt arii protejate, studii care au presupus inclusiv inventarul tuturor speciilor din respectivele rezervaţii.

"Principalul scop al proiectului a fost studierea biodiversităţii şi a impactului pe care activităţile economice îl au asupra biodiversităţii în aceste situri şi cum putem să realizăm o colaborare între cele două, adică activităţile economice să se desfăşoare în aceste situri astfel încât să nu pericliteze biodiversitatea", a declarat Aurelia Dumiter.

În baza datelor culese de pe teren, specialiştii au realizat rapoarte pentru fiecare arie în parte, arătând ce specii are şi care este starea ei de conservare, documente care se regăsesc pe site-ul proiectului, www.econaturabihor.ro. "Concluziile nu sunt pozitive. Majoritatea speciilor de interes comunitar şi a habitatelor din aceste situri sunt într-o stare de conservare nesatisfăcătoare", a mai spus Dumiter. Cea mai dramatică situaţie se regăseşte în rezervaţia Peţea, unde toate cele trei specii endemice – nufărul termal, melcul termal şi roşioara lui Racoviţă – au dispărut.

În acelaşi proiect, CJ Bihor a achiziţionat şi două maşini de teren marca Nissan, care vor fi folosite de rangeri pentru a verifica ariile protejate, şi o dronă performantă, care va fi folosită atât la supravegherea zonelor protejate, cât şi la realizarea de hărţi topografice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON