Tot mai mulţi orădeni dovedesc că au înţeles rolul colectării selective a deşeurilor şi necesitatea de a respecta obligaţia prevăzută de lege, aruncând separat resturile menajere de cele care pot fi valorificate.
În luna decembrie, operatorul licenţiat de salubritate al municipiului, RER Ecologic Service, a contabilizat un record privind cantitatea de deşeuri reciclabile colectate de la orădeni, adunând într-o singură zi 43 de tone de astfel de resturi, semnificativ peste media obişnuită de 30 de tone. Tocmai din acest motiv, şi numărul utilajelor care golesc sacii şi containerele de culoare galbenă e tot mai mare.
Pe din două
Implementată în Oradea încă din anul 2010, colectarea selectivă a deşeurilor are o regulă simplă: resturile care pot fi reciclate trebuie aruncate separat de cele care vor fi depuse definitiv la halda ecologică. Mai precis, deşeurile trebuie împărţite în două: fracţia umedă, adică resturile menajere, şi fracţia uscată, adică hârtii, cartoane, plastice, metale ori sticle.
An de an, Primăria şi RER Ecologic Service au îmbunătăţit infrastructura sistemului de salubritate, astfel că în prezent toţi orădenii au la îndemână soluţii pentru a-şi trimite resturile la reciclat. Cei care stau la case primesc gratuit de la societatea de salubritate, tot la şase luni, role cu 25 de saci galbeni, iar cei care locuiesc în blocuri au în jurul imobilelor containere de culoare galbenă, dedicate tot fracţiei uscate. Tocmai pentru a-i determina pe orădeni să recicleze cât mai mult, RER colectează şi transportă gratuit fracţia uscată de la toţi clienţii săi, persoane fizice sau juridice.
Record orădean
Rezultatele eforturilor depuse de Primărie şi RER Ecologic Service sunt tot mai concrete. La începutul lunii decembrie, operatorul de salubritate a înregistrat un record privind cantitatea de deşeuri reciclabile colectată din oraş. Dacă în medie, într-o zi a lunii noiembrie, utilajele RER au adunat 30 de tone de resturi valorificabile, pe 10 decembrie, într-o zi de duminică, din oraş s-au strâns nu mai puţin de 43 de tone! Iar trendul a fost crescător de-a lungul întregului an...
Întrucât cantităţile de deşeuri reciclabile au crescut, RER Ecologic Service a suplimentat şi numărul utilajelor care colectează fracţia uscată. Conform programului stabilit de operator, utilajele adună sacii galbeni de la orădenii care stau la case o dată la două săptămâni, în zilele de luni şi vineri, şi golesc containerele asociaţiilor de proprietari în fiecare zi de marţi, joi şi duminică. Începând din 24 decembrie, însă, numărul utilajelor care ies pe străzi pentru a colecta fracţia uscată de la blocuri a crescut de la patru la cinci.
„Am constatat că se aruncă tot mai multe deşeuri reciclabile, astfel că am decis suplimentarea numărului de utilaje. Am început anul 2017 cu trei trasee, am suplimentat iniţial la patru, iar acum, de la finalul anului, la cinci”, explică Horia Burlou (foto), şef secţie Salubrizare Menajeră în cadrul RER Ecologic Service.
Amenzi pentru necolectare
Pe de altă parte, agenţii Poliţiei Locale Oradea stau cu ochii pe deşeurile aruncate de orădeni. După ce au informat toate asociaţiile de proprietari cu privire la obligaţia de a colecta selectiv, poliţiştii nu au ezitat să dea amenzi, dacă au constatat că în containerele negre, dedicate fracţiei umede, sunt aruncate şi deşeuri reciclabile, sau invers.
Conform unui bilanţ făcut de Poliţia Locală, în 2017, un număr de 60 asociaţii din oraş au fost sancţionate cu amenda minimă de 1.000 de lei, iar alte 150 au primit avertismente. „Pe viitor, poliţiştii locali vor continua acţiunile de notificare, dar şi de sancţionare a asociaţiilor de proprietari care nu înţeleg importanţa reciclării deşeurilor menajere”, declară Monica Ambro (foto), purtător de cuvânt al Poliţiei Locale.
Aşa cum se ştie, fiecare oraş din România este obligat să reducă, anual, cantitatea de deşeuri pe care o depozitează la halda de deşeuri, obligaţie care nu poate fi îndeplinită decât prin colectarea selectivă a deşeurilor. Aşadar, separarea resturilor nu este deloc un moft...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.