UDMR şi PPMT sunt două partide create pe criterii etnice, nicidecum doctrinare. Prin Bihor oamenii ştiu că primul e partidul lui Sanyi Kiss şi al doilea al lui Tokes. Deşi ambele spun că reprezintă minoritatea maghiară, li se potriveşte perfect zicala românesacă „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”, căci între ele principala bătălie se dă pentru bani.
Oamenii lui Tokes îi acuză pe cei ai lui Kiss că le-au suflat cu neruşinare cele 300 milioane de forinţi alocate de la Budapesta care li se cuveneau. Acuma, eu nu sunt sigur că, dacă banii ajungeau în teşchereaua lui Tokes, n-ar fi fost la rândul lor furaţi, dar asta e altă problemă.
Liderul formal al PPMT, Istvan Csomortanyi, nu scapă nicio ocazie în care să nu repună pe tapet vechea poveste a furtişagului. Dar dacă până nu demult se limita doar la mârâieli şi lătrături, acum s-a apucat să muşte. A depus o plângere la DNA pentru ilegalităţile de la Mecena, în speranţa că se va lăsa cu lanţuri, cătuşe, gamele şi tinete pentru rivali.
Sigur că mulţi români, văzând că maghiarii încep să se mănânce între ei, le urează cu sinceritate poftă mare. Mie, însă, mi se pare interesant că ei prezintă semne serioase de românizare: capra vecinului a devenit un subiect la fel de important ca la concetăţenii majoritari.
Un lucru e clar: a venit vremea ca şi partidele maghiare să scape de personajele ponosite din conducere, mai ales că multe au strâns deja un semnificativ bagaj infracţional. Iar dacă nu-i dă afară electoratul maghiar, poate îi bagă „înăuntru” DNA.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.