Valer Vancea, cel care a condus Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor în ultimii patru ani, a fost reales în funcţia de preşedinte al forului fotbalistic bihorean, după Adunarea Generală a Asociaţiei, care a avut loc luni la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Deşi în cursa pentru şefia următorilor patru ani de la AJF Bihor s-au înscris iniţial, pe lângă preşedintele Valer Vancea, încă trei candidaţi - Dan Matei (directorul LPS Bihorul), Gheorghe Bologan şi Mircea Fodor -, în cele din urmă Vancea a candidat de unul singur.
Conform comisiei de validare a dosarelor, Bologan şi Fodor nu au întrunit condiţiile cerute pentru a îndeplini o asemenea funcţie, neavând expertiza de conducător al unei asociaţii sau al unui club, iar Dan Matei s-a retras surprinzător în ultimul moment.
Şedinţa Adunării Generale, care a avut ca prim punct pe ordinea de zi alegerea preşedintelui, a început cu o situaţie mai puţin plăcută pentru Fodor şi Bologan, care n-au fost lăsaţi să intre în sală pentru că nu aveau calitatea de membrii afiliaţi. Totuşi, la propunerea preşedintelui în exerciţiu, Valer Vancea, după ce s-au prezentat în faţa membrilor Adunării dosarele celor doi, s-a supus la vot intrarea lor în competiţia pentru funcţia de preşedinte. Cum Adunarea Generală a votat împotriva candidaturii acestora, au rămas în cursă doar Vancea şi Matei.
Interesant şi surprinzător pentru cei prezenţi a fost faptul că directorul LPS, Dan Matei, nu s-a prezentat la adunare. Misterul a fost elucidat de directorul adjunct al LPS, Lucian Stance, care a anunţat faptul că Dan Matei a decis să renunţe la mai candida.
Chestionat de BIHOREANUL, Dan Matei a răspuns că, în urma întâlnirilor cu membrii Adunării Generale a AJF, a constatat o lipsă de susţinere din partea acestora, iar ca urmare din punctul său de vedere nu avea sens să rămână în cursă. "M-am retras fiindcă am fost dezamăgit de lipsa de susţinere unui proiect viabil de redresare a fotbalului din judeţul Bihor", s-a rezumat el să spună.
Astfel, în cursă a rămas doar preşedintele în funcţie, Valer Vancea, care a fost validat şi ales apoi de membrii Adunării Generale.
"Pornesc în noul mandat în primul rând cu gândul că avem multe de făcut în continuare, iar o prioritate ar fi infrastructura. Pentru a atrage fonduri pentru aceasta va trebui să scriem proiecte", a declarat, după alegeri, Valer Vancea.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.