Putea fi şi mai rău...

Da, rezultatele alegerilor de duminică puteau fi mult mai rele. Pe fondul bruiajelor generate de pandemia de coronavirus, amplificate în tenebrele reţelelor sociale (loc de manifestare "democratică" a mediocrităţii din societate, "născător" de false soluţii salvatoare), la care s-a adăugat şi absenteismul masiv, generat de indiferenţă şi resemnare, nici nu ne puteam aştepta la altceva.

După mine, cifrele sunt destul de uşor de explicat. Un Guvern monocolor, fără susţinere parlamentară, care gestionează cea mai cruntă criză ce putea lovi ţara, având limitările şi bâlbâielile lui, nu putea spera la mai mult de 30% (cât va lua PNL în caz fericit după redistribuiri), când nici la locale, la votul politic, adică cel pentru listele de consilieri judeţeni, liberalii nu au atins 31%.

Aud că la Alianţa USR-PLUS sunt voci care cer demisa lui Dan Barna. Dar această a doua "mare speranţă" a dreptei, cu cele peste 15% din voturi (vreo 18% la distribuire) se situează mult peste scorul ruşinos înregistrat nu demult, la locale. În condiţiile în care, ştim bine, are şi ea baiurile ei destule: criză de identitate, orgolii şi conflicte interne, orientare greşită a energiilor într-o ofensivă anti-liberală etc. Prin urmare, nu contabilizez în contul acestei alianțe un eşec. Putea fi, şi la USR-PLUS, mult mai rău...

Pentru cei care sperau asta, o veste tristă: PSD-ul nu este un partid pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, e asemenea lui Iliescu, un bătrân care se încăpăţânează să rămână verde (a se citi roşu), imperturbabil și inflexibil. Are electoratul său solid, format din nostalgicii, socialiştii, comuniştii şi stângiştii de stil nou, din pomanagiii şi dependenţii de ajutoarele sociale, din sudiştii şi tuciuriii patriei, uşor de cumpărat cu mărunţiş, din bugetari şi lefegii plantaţi şi lăsaţi să sporească şi să rodească prin pleiada de instituţii publice susţinute din greu de pălmaşii şi "liberalii" naţiei ş.a.m.d.

Natural, toate aceste categorii n-au cum fi mai puţin de 25-30%, într-o ţară ca România, încă ancorată în trecut, codaşa tuturor clasamentelor Uniunii Europene.

Într-o asemenea criză pandemică, pe terenul "fertil" - lăsat de fapt sterp de partidele "clasice" - nu aveau cum să nu răsară şi buruieni amăgitoare precum această Alianţă pentru Unirea Românilor, un partid autointitulat conservator, în fapt de extremă dreaptă, cu accente vădite de intoleranţă şi xeonofobie, justificate printr-un naţionalism patetic, și cu o vizibilă componentă religioasă, de tip legionar.

Reţeta este aidoma celei patentate de Corneliu Vadim Tudor, retorica aceeaşi, principiile fundamentale aidoma, doar că liderii AUR nu au nici inteligenţa, nici carisma unuia ca Vadim, iar mijlocul de manipulare nu mai e o fiţuică precum "România Mare", ci ditamai Facebook-ul cel „popular”.

La fel ca PRM-ul, şi AUR-ul va face gălăgie vreme de un mandat, două, după care va dispărea în neant, aşa cum a apărut, fără a lăsa nimic relevant în urmă. Este interesant, totuşi, cum a reuşit această tânără forţă politică, născută din nimic şi nimicuri, slab organizată şi lipsită de mijloacele financiare ale unora ca Pro România sau PMP, să dubleze, dintr-un şut, scorurile acestora, aruncându-le sub pragul electoral.

Dar nu apariţia sa în prim-planul politicii "mari" ar trebui să îngrijoreze acum, câtă vreme celelalte partide i-au creat mediul potrivit de germinare. Motivele şi resorturile care au făcut asta posibil ar fi bine de avut în vedere: proastele guvernări, sărăcia, corupţia, lipsa de educaţie, lipsa de perspectivă, incompetenţa ridicată la rang de politică de stat, jaful generalizat asupra resurselor publice...

Duşul rece administrat duminică la urne va obliga, cred eu, forţele de centru-dreapta să adopte o soluţie raţională. În ciuda scorului bun, a pretenţiei de câştigător al alegerilor şi a listei de premieri pe care o flutură deja Ciolacu, PSD-ul nu are cum emite pretenţii la guvernare. Sau, mai bine zis, poate, are dreptul să o clameze, dar toţi ceilalţi sunt chemaţi să-l pună la locul lui, în opoziţie, aliindu-se.

Ţara nu mai are nevoie de experimente de genul Dragnea sau Dăncilă. Dacă nici acum liberalii şi "oamenii noi" nu vor găsi o cale de colaborare pentru a forma un Guvern concentrat pe prioritățile reale, cu sprijinul UDMR şi al PMP (în caz că nava lui Băsescu nu eşuează sub 5%), atunci suntem pierduţi. Dar eu mizez că o vor face.

Iar preşedintele Iohannis trebuie să accepte, după o prea lungă şi obositoare campanie electorală, că "Guvernul meu" trebuie să devină, în sfârşit, "Guvernul nostru". Nu de alta, dar are foarte multe de făcut, în foarte scurt timp, şi nu pentru viitorul luminos al liberalilor, ci pentru noi toţi, supravieţuitorii pandemiei şi veşnicii aspiranţi la statutul de cetăţeni europeni...