URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Noiembrie 2015, 16:49

"Punţi crişene". Investiţii de 1,4 milioane euro în reabilitarea bisericilor orădene (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Schelele au fost demontate, muncitorii s-au mutat pe alte şantiere, bisericile au fost redate credincioşilor.

Reprezentanţii municipalităţii au organizat miercuri, la Biserica cu Lună, conferinţa de presă ocazionată de încheierea lucrărilor la cele şase biserici orădene reabilitate din fonduri europene prin intermediul proiectului transfrontalier "Punţi Crişene".

Lucrările, în valoare de 1,4 milioane euro, au vizat reabilitarea Bisericii cu Lună cu filiile "Buna Vestire" şi "Sfântul Duh Mângâietorul", Biserica Romano-Catolică din Cetate, Biserica Reformată Oraşul Nou şi Catedrala Romano-Catolică "Înălţarea Fecioarei Maria". Aceasta din urmă este reabilitată din economiile în valoare de circa 200.000 euro făcute în proiect, fapt pentru care este singura aflată încă în lucru.

Un proiect important...

"În aceste zile am finalizat un proiect foarte important, pentru că promovează ecumenismul regional şi turismul religios, iar enoriaşii bisericilor cuprinse în proiect vor avea condiţii mult mai bune de a participa la slujbele religioase", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Biserica cu Lună.

Lucrările de reabilitare a lăcaşului de cult şi a celor două filii s-au ridicat la circa 670.000 euro. Numai la Biserica cu lună investiţiile au cuprins, printre altele, lucrări de rezistenţă şi consolidare, realizarea unui drenaj subteran, reabilitarea sistemului de canalizare, înlocuirea vitraliilor, înlocuirea treptelor de lemn care duc în turn, montarea unui perete de sticlă în jurul mecanismului care indică fazele lunii şi realizarea unui muzeu dedicat episcopului Roman Ciorogariu.

Acces gratuit

"Deocamdată nu am avut mai mulţi vizitatori decât în alţi ani, pentru că Piaţa Unirii este încă în lucru, dar au profesori care şi-au adus clasele de elevi să viziteze turnul. În mod cert, numărul vizitatorilor va fi mult mai mare anul viitor", a spus părintele Teodor Cristea, parohul Bisericii cu Lună.

Potrivit preotului, accesul în turn este gratuit şi se poate face zilnic între orele 7 – 19. În ceea ce priveşte muzeul bisericii, turiştii pot admira aici broderiile pentru baldachin donate bisericii de către episcopul Roman Ciorogariu în anul 1867, crucea macedo-română donată bisericii de ctitorii ei, crucea cu filigram lucrată de meşteri pricepuţi în arta detaliului în anul 1809 şi chipul original al răsculatului Horea după care a fost făcută copia care a înlocuit portretul împăratului Franz Joszef de pe catapeteasma bisericii.

Lucrările continuă

Odată lucrările de consolidare încheiate, parohul bisericii îşi mai doreşte îmbunătăţirea aspectului exterior al acesteia. "Căutăm o linie de finanţare pe care să putem scrie un proiect european care să aibă ca scop refacerea iconostasului şi a picturii", a spus părintele Cristea.

Valoarea totală a proiectului "Punţi crişene" s-a ridicat la 1,7 milioane euro. Pe lista partenerilor din Ungaria incluşi în acest proiect s-au numărat Parohia ortodoxă din Korosszegapati – Apateu, Biserica reformată – calvină din Hajduboszormeny şi Biserica romano-catolică din Oroshaza.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sunt preoti cu har, credinta si smerenie....
Sunt preoti cu har, credinta si smerenie, care reusesc, uneori doar prin cateva cuvinte, sa te rascoleasca, sa-ti dea incredere, sa te indrepte spre o cale mai buna, spre lucrurile esentiale ale vietii.... Sunt popi, ce si-au gresit "meseria" si care intruchipeaza ce e mai rau in fiinta umana. Avari, mincinosi, fara bunatatea si compasiunea ce ar trebui sa fie emblematice, cu vicii murdare si cu un stil de viata in totala contradictie cu "predicile"... In fiecare om exista atat BINE cat si RAU, iar preotii si popii sunt ca un "reminder" ce iti urla in constiinta ca trebuie sa iti traiesti viata intr-un echilibru...
Postat 18 Noiembrie 2015, 21:45 de info41life
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON