Protecţie cu piedici: Cum îi încurcă statul pe tinerii care vor să adopte ori să ia copii în plasament

Într-o lume cinică şi rece, cum e cea de azi, puţini sunt cei care se gândesc dezinteresat la alţii. Dar mai există, totuşi, şi astfel de oameni.

În ciuda tinereţii, soţii Cornean se pot lăuda cu o familie mare. Darius şi Estera au adoptat acum cinci ani un prunc abandonat în spital, iar după încă un an au luat în plasament un al doilea băieţel ajuns în orfelinat. Familia s-a mărit apoi cu doi copii biologici, un băieţel şi o fetiţă. Deşi luptă pentru a le oferi şanse egale tuturor, cei doi orădeni se lovesc de greutăţi unde s-ar fi aşteptat mai puţin: în sistemul de protecţie a copilului...

Tineri şi neliniştiţi

Darius şi Estera s-au cunoscut în urmă cu şapte ani, când el avea 22 de ani, iar ea 25. "Am văzut-o cu un copil de mână, m-am gândit că e căsătorită", îşi aminteşte Darius. Mai târziu, după ce au intrat în vorbă, a aflat că Estera nu era, de fapt, mama lui Ianis, băieţelul cu care o văzuse. "Mi-a plăcut că avea grijă de un copil abandonat", povesteşte tânărul, care avea să afle că de la 21 de ani Estera era asistent maternal şi lucra cu copii abandonaţi, ca voluntar al unei fundaţii. "Pe Ianis l-am luat în plasament de la 6 luni. Fusese părăsit în spital. La un an şi jumătate m-am decis să-l adopt. Pur şi simplu m-am ataşat prea tare de el ca să-l las", mărturiseşte femeia.

Cum pe atunci copilul nu era declarat oficial adoptabil - legislaţia stipulând ca toate rudele până la gradul IV să fie găsite şi să-şi dea acordul în scris pentru acest lucru - Estera a mai avut de aşteptat.

"N-am trăit degeaba"

Mai târziu, când demersurile puteau fi începute, cei doi tineri se gândeau deja la căsătorie, aşa că au decis să aştepte momentul. "Dacă Estera l-ar fi adoptat înainte de căsătorie, ulterior trebuia să reiau şi eu procedurile, ca să fie şi pe numele meu. Aşa e sistemul la noi, complicat", spune Darius. Ca urmare, Ianis le-a devenit legal copil abia în 2011, când avea deja 8 ani.

Tot atunci, cei doi soţi, absolvenţi de Jurnalism, au aflat de un alt copil, de un an şi jumătate, ajuns într-un centru de plasament. "Cum Estera avea contacte cu ONG-uri care ajută copii abandonaţi, o fundaţie a apelat la ea, spunându-i despre acest copil şi asigurându-ne că ne vor sprijini dacă îl luăm în plasament", povesteşte Darius.

Împreună cu soţia, a decis să-şi asume noua responsabilitate. "Nu ştiu câte lucruri îmi vor reuşi în viaţă, dar faptul că la un moment dat voi putea spune că am dat o şansă mai bună unor copii, că am modelat un destin, mă va face să cred că n-am trăit degeaba", motivează Darius.

Diferenţe

Între timp, pe lângă Ianis, acum în vârstă de 12 ani, şi băieţelul luat în plasament, ajuns acum la 5 ani, Darius şi Estera au mai avut doi copii biologici, Dominic (3 ani) şi Daria (1 an). "Noi nu l-am adoptat pe Ianis fiindcă n-am fi putut avea copii, ci pentru că am prins drag de el şi am văzut în el mult potenţial", povesteşte capul familiei.

Or, dacă băiatul ar fi rămas în orfelinat, la 18 ani putea ajunge direct în stradă. "În 2012, de Crăciun, am luat acasă un băieţel de vârsta lui şi am putut vedea diferenţa între un copil crescut în familie şi unul crescut într-un centru de plasament. Băiatul acela nici nu reacţiona când vorbeai cu el", îşi aminteşte Darius. Tocmai de aceea, cei doi soţi sunt revoltaţi că, în loc să le încurajeze, statul bagă beţe în roate familiilor care ar vrea să-i îngrijească pe copiii abandonaţi.

De subzistenţă...

Dat în plasament familiei Cornean prin ordin judecătoresc, băieţelul în vârstă de 5 ani merge acum la grădiniţă, iar Darius şi Estera îi oferă aceleaşi condiţii precum celorlalţi copii ai lor, chiar dacă sprijinul pe care-l primesc e derizoriu. Până la finalul anului trecut, familiile de plasament primeau pe lângă alocaţia copilului - de 42 lei, dublată în primăvară la 84 lei - doar o indemnizaţie de 97 lei pe lună, care ar acoperi, chipurile, cheltuielile legate de creştere, de la mâncare şi haine până la jucării şi rechizite. E adevărat, la finalul lui 2014 indemnizaţia a fost mărită la 600 lei.

"Mulţi cred că familiile care iau copii în plasament ar avea nu ştiu ce beneficii. Deloc nu-i aşa. Noi nu trăim din aceşti bani, dar nici nu ni se pare normal ca statul să nu încurajeze integrarea copiilor în familii", spune Darius, afirmând că acest sprijin e, dimpotrivă, prea modest şi incomplet.

Mai mult, deşi potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, copiii aflaţi în plasament "beneficiază gratuit de consiliere şi alte servicii de recuperare" în baza unei evaluări făcute de specialiştii instituţiei, soţii Cornean spun că acest lucru se întâmplă în realitate extrem de rar. "Micuţul pe care l-am luat în plasament are anumite întârzieri, dar de la DGASPC am fost anunţaţi că nu au un psiho-pedagog disponibil să lucreze cu el. Altă dată ni s-a spus că nu noi stabilim dacă are nevoie sau nu de consiliere, deşi necesitatea e clară", povesteşte Estera.

Puşi la plată

Colac peste pupăză, familiile de plasament trebuie să prezinte periodic la DGASPC Bihor un set de acte cum că sunt capabile să îngrijească în continuare copilul. "Cazier, aviz psihologic, analize medicale, acte care costă peste 200 lei, dar le plătim noi, fără să ne fie decontate", zice Darius, subliniind absurditatea că, în timp ce sprijinul statului e minim, familiile mai sunt puse pe drumuri şi la plată.

Cum Darius e angajat în producţia video, iar Estera nu are cum să lucreze având grijă de patru copii, femeia s-a gândit să devină asistent maternal profesionist, pentru ca, în calitate de angajat al DGASPC, să primească un salariu. Dar pentru asta s-a lovit de noi piedici: conform legii, asistentul maternal trebuie să asigure o cameră separată pentru fiecare copil luat în plasament! "Avem patru copii şi ne-ar fi imposibil să-i asigurăm fiecăruia câte o cameră. Condiţia e absurdă având în vedere cum stau, înghesuiţi, în centrele de plasament ale statului. Iar diferenţele dintre traiul în familie şi cel din orfelinat sunt de la cer la pământ", zice Darius.

Nu-i de mirare că, în aşa condiţii restrictive, nu mulţi au îndârjirea soţilor Cornean de a salva nişte copii de la unul dintre cele mai dure destine, acela de a fi singur pe lume...

SUFLETE ÎN CIFRE

"Acasă" la centru

Conform DGASPC, în Bihor sunt 2.079 copii abandonaţi ori orfani, din care 803 în centrele de plasament administrate de stat şi de ONG-uri. 685 copii au fost încredinţaţi unor asistenţi maternali, iar 323 unor rude. În Bihor numărul familiilor care şi-au asumat responsabilitatea creşterii unui copil fără ca membrii lor să fie salarizaţi ca asistenţi maternali este extrem de mic, numai 268 copii fiind încredinţaţi în familii de plasament.

Situaţia adopţiilor e şi mai îngrijorătoare. În 2014, deputatul PNL Bihor Florica Cherecheş a iniţiat un proiect de lege pentru simplificarea procedurilor, arătând că în 2012 statul avea în grijă 57.000 copii, însă a declarat adoptabili doar 7.600 (în Bihor 45), şi subliniind că lunar cheltuie 960 lei pentru un copil din sistem, mult peste cei 600 lei acordaţi familiilor de plasament. Chiar şi aşa, simplificarea propusă de Cherecheş a fost respinsă.