URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Septembrie 2017, 18:00

Proiectul strategic pe sănătate: Investiţii de 9,5 milioane euro în spitale şi centre de urgenţă din Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii judeţului au aprobat, miercuri, proiectul strategic pe sănătate, în valoare totală de aproape 9,5 milioane euro, care urmează să fie depus, săptămâna viitoare, spre finanţare prin Programul România - Ungaria 2014-2020.

Ajutor la înălţime

Proiectul, al cărui lider este Consiliul Judeţean Bihor, a primit denumirea de "Proiect integrat pentru dezvoltarea durabilă în zona montană a Judeţului Bihor, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltarea serviciilor de sănătate în cazul intervenţiilor medicale în situaţii de urgenţă" şi a fost votat în unanimitate de aleşii judeţului, urmând să fie depus pe 20 septembrie.

CJ Bihor are mai mulţi parteneri în proiect, care vor beneficia de construcţii şi echipamente medicale, asigurând, totodată, şi co-finanţarea de 2% pentru acestea: Consiliul Local Berettyóújfalu, municipiile Oradea, Marghita, Salonta, Beiuş, oraşul Aleşd şi Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Concret, prin proiect, în zonele Padiş şi Stâna de Vale vor fi construite şi echipate două centre medicale de urgenţă, pentru care co-finanţarea va fi asigurată de CJ Bihor, şi care, după finalizarea proiectului, vor fi folosite de Salvamont-Salvaspeo, precum şi de ISU Crişana.

Telemedicină în judeţ

De asemenea, prin proiect, în parteneriat cu autorităţile din oraşele respective, vor fi dotate cu aparatură de radiologie şi ecografie spitalele din Marghita, Salonta, Aleşd şi Beiuş.

Printr-un proiect a cărui co-finanţare o asigură Primăria Oradea, în aceleaşi spitale va fi implementat un sistem de telemedicină care le va "lega" pe acestea, precum şi centrele de urgenţă montane, de Spitalul Clinic Judeţean din Oradea. Astfel, datorită dotării spitalelor din judeţ cu aparatură nouă, dar şi datorită sistemului de telemedicină, mai multe cazuri vor putea fi tratate direct şi mai rapid, şi nu trimise la Spitalul Judeţean, cum se întâmplă acum.

De asemenea, cum incidenţa îmbolnăvirilor de cancer în Bihor este ridicată, autorii proiectului au inclus şi dotări pentru Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu, mai precis un aparat pentru chemoembolizare (angiograf), în valoare de 1,66 milioane euro, cu ajutorul căruia se injectează microsfere încărcate substanţe chimioterapice, respectiv un SPECT CT cu doi detectori, în valoare de 845.000 euro, adică un aparat de diagnosticare cu funcţie de aparat CT pentru simulare - determinare - investigaţie a poziţiei pentru tratament prin radioterapie.

Accelerator de la Minister

Amintim că, iniţial, se dorea includerea în proiectul strategic pe sănătate şi achiziţionarea unui nou accelerator de particule pentru Centrul Oncologic din Oradea, în valoare de circa 4 milioane euro, însă Ministerul Sănătăţii s-a angajat că va face acest lucru, procedura de achiziţie fiind demarată.

Banii "reţinuţi" iniţial pentru acest aparat important au fost redirecţionaţi, astfel, de Consiliul Judeţean Bihor spre Proiectul strategic pe cultură, aflat încă în elaborare. Se doreşte, cu ajutorul acestei sume, să se finalizeze echiparea şi mobilarea noului Muzeu al Ţării Crişurilor. 

Centru de pregătire, la FMF

Tot în cadrul proiectului, sub tutela Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, va fi înfiinţat un Centru de Formare Continuă de Abilităţi Practice în Domeniul Sănătate, care va oferi "oportunităţi de antrenament şi pregătire practică pentru toate nivelurile de practică medicală în majoritatea disciplinelor din domeniul sănătate".

De asemenea, la Berettyóújfalu va fi amenajată o secţie medicală cu servicii de balneoterapie, hidroterapie, masaj, etc. pe terenul ştrandului din localitate, unde se vor desfăşura activităţi de recuperare motrică în sistem ambulatoriu pentru pacienţii Spitalului Gróf Tisza István.

Valoarea totală a proiectului este de 9.474.159 euro, din care 215.958 euro contribuţia proprie a partenerilor pe proiect. Cei mai mulţi bani, 55% din valoarea totală, vor merge spre spitalele Oradiei, municipiul elaborând proiecte în valoare de 5.226.301 euro şi, ca atare, urmând să suporte o contribuţie proprie de 104.527 euro.

Berettyóújfalu va beneficia de investiţii de 882.353 euro, din care 44.118 euro contribuţia proprie, Consiliul Judeţean Bihor va beneficia de 786.515 euro (contribuţie proprie 15.731 euro), Marghita, Salonta, Aleşd şi Beiuş vor primi dotări în valoare de câte 275.122 euro, urmând să aibă o contribuţie proprie de câte 5.503 euro.

De asemenea, Universitatea din Oradea va primi 1.478.496 euro, din care contribuţia proprie 29.570 euro.

Citeşte şi: Investiţii de milioane de euro în echiparea spitalelor locale, prin proiectul strategic pe sănătate

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
curios
curios, dn manager carp a mai cumparat un angiograf second cu 1 milion de euro,, acuma s-a scumpit la 1,6 milioane aparatul, eu stiam ca se ieftinesc aparatele medicale
Postat 14 Septembrie 2017, 10:08 de ministerulsanatatii
Respect pentru doctorii de la UPU Spitalul Judetean
Tot respectul pentru doctorii de la urgente/Spit Judetean.Atata implicare si atentie din partea lor nu am mai avut ocazia sa vad, demult.DAR nu pot spune acelasi lucru de unele asistente de la UPU(aviz Dana blonda/creata) care trateaza cu mult dispret pacientii. Felicitari doctorilor!
Postat 14 Septembrie 2017, 08:12 de adevarat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON