URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Septembrie 2017, 17:31

Investiţii de milioane de euro în echiparea spitalelor locale, prin proiectul strategic pe sănătate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local Oradea a aprobat marţi, cu unanimitate de voturi şi fără comentarii, contribuţia proprie a municipalităţii, de 105.000 euro, la proiectul strategic pe medicină al Consiliului Judeţean Bihor, prin care spitalele locale vor beneficia de echipamente medicale moderne de telemedicină şi oncologie în valoare de 5,2 milioane euro.

Potrivit proiectului, spitalele din Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta vor fi dotate cu aparatură identică de radiologie, ecografie la nivelul urgenţelor şi vor fi legate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea printr-un sistem de telemedicină menit să compenseze lipsa medicilor de specialitate.

"Creierul va fi la Spitalul Judeţean, unde vom avea întotdeauna medici de specialitate şi unde vom face o selecţie a pacienţilor care vor fi aduşi pentru tratament la Oradea şi a celor care pot rămâne în judeţ", a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Gheorghe Carp, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.

Aparatură de vârf

Dată fiind incidenţa mare a cazurilor de cancer, o componentă importantă a proiectul strategic pe sănătate o va constitui specialitatea oncologie. Printre altele, municipalitatea intenţionează să achiziţioneze un scintigraf (SPEC CT) necesar în diagnosticarea afecţiunilor oncologice şi endocrine. Scintigraful din dotarea Spitalului Judeţean este depăşit moral şi tehnologic pentru că datează din anii ’90.

Pe lista de priorităţi se mai numără un angio CT, de ultimă generaţie, care să permită nu doar analize dar şi intervenţii în domeniul tumorilor cerebrale şi hepatice sau al accidentelor vasculare cerebrale, punând astfel bazele radiologiei intervenţionale la Oradea. "În afară de Spitalul Fundeni, nu există în ţară o astfel de dotare în radiologie", a declarat managerul Spitalului Judeţean.

În cadrul proiectului ar mai urma să fie achiziţionat un aparat de radiologie modern şi un computer tomograf cu 64 de spire. "Cu cât are mai multe spire un aparat, cu atât poate deservi mai multe specialităţi", a explicat Carp. Potrivit managerului, primul tomograf din dotarea unităţii număra doar 6 spire, iar ţinta spitalului este de a intra în posesia încă unui aparat cu 128 de spire.

Împreună cu CJ

Dotările aflate pe lista municipalităţii orădene sunt parte integrantă a "Proiectului integrat pentru dezvoltarea durabilă în zona montană a judeţului Bihor, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltarea serviciilor de sănătate în domeniul intervenţiilor medicale în situaţii de urgenţă" promovat de Consiliul Judeţean Bihor.

Acesta urmează să fie depus în vederea finanţării în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria, pe axa prioritară privind "Îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a sănătăţii". "Am luat decizia să nu depunem proiecte concurente", a declarat primarul Ilie Bolojan în conferinţa de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.

Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Judeţean în şedinţa de miercuri.

Din varianta iniţială a materialului a făcut parte şi achiziţionarea celui de al doilea accelerator nuclear de particule necesar Centrului Oncologic Oradea. Acceleratorul a fost scos, însă, din proiect după ce ministrul orădean al Sănăţii, Florian Bodog, a promis achiziţionarea acestuia din fonduri ministeriale, cu ajutorul unui credit luat de la Banca Mondială.

Mai multe detalii despre proiectul strategic, în articolul: Ministerul Sănătăţii cumpără un accelerator de particule de 4 milioane euro pentru Centrul Oncologic. Ce priorităţi are Bihorul în medicină

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON