URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Octombrie 2018, 15:45

Proiectil din al Doilea Război Mondial, găsit pe şantierul viitorului mall Aurora din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o singură zi, luni, specialiştii pirotehnici ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au fost chemaţi să ridice trei proiectile provenite din al Doilea Război Mondial.

Una dintre muniţii a fost găsită în Oradea, pe şantierul viitorului mall Aurora, de pe strada Ştefan Octavian Iosif. Alerta la numărul unic 112 au dat-o muncitorii care lucrau la amenajarea spaţiului verde din curtea viitorului complex comercial.

Alte două proiectile au fost găsite pe un teren agricol de pe raza localităţii Marghita, respectiv în Pădurea Neagră, unde muniţia a fost găsită în timpul unei partide de vânătoare.

"Cele trei proiectile de calibru 76 milimetri, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic al inspectoratului, urmând a fi distruse la o dată ulterioară", a transmis maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Bihorenii trebuie să ştie că, dacă găsesc muniţii neexplodate ori elemente de muniţie, trebuie să apeleze numărul unic de urgenţă 112, dar şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor, introducerea lor în foc, topirea elementelor metalice ori tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură. Sub nicio formă, muniţiile nu trebuie folosite pentru improvizarea diferitelor unelte, nu trebuie demontate şi nici apropiate de surse de foc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON