În timp ce noi ne luptăm cu buda-n curte şi cu cipurile din vaccinuri, Uniunea Europeană preconizează ca în viitorul exerciţiu financiar să bage o grămadă de bani în tot ce înseamnă proiecte verzi şi digitalizare.
Ar trebui să ne revoltăm patriotic că ei visează la avioane, în timp ce noi înotăm în noroaie. Numai că Europa nu e dispusă să-i aştepte pe cei care nu fac un minim efort să iasă din Evul Mediu. De 14 ani se tot roagă de noi să ducem apă în bătătură, gaze în bucătărie şi buda în baie. Şi degeaba.
Satele noastre sunt pline de şanţuri, lucrări abandonate sau fuşerite, pentru că domnii primari, ca să poată fura liniştiţi, au preferat să facă investiţii pe PNDL în loc să folosească fonduri europene.
Oradea, care are în administraţie oameni inteligenţi, va putea "îmbrăca" proiectele necesare oraşului în verde. De mulţi ani aşteptăm să dăm o faţă nouă parcurilor din oraş. Ar trebui şi pentru acestea organizate concursuri de proiecte, fiindcă s-a văzut că, până la urmă, după consultarea populară, şi proiectul parcării din Independenţei a căpătat o faţă umană.
Dacă tot ne obligă UE să reducem emisiile de carbon, hai să luăm autobuze electrice care să-i culeagă pe cei 10-20.000 de orădeni de pe dealuri! Cu această ocazie, s-ar putea scrie proiecte şi pentru asfaltarea acestor zone şi împuşcăm doi iepuri dintr-o lovitură!
Despre digitalizare nici nu mai are rost să vorbim, e nevoie de ea ca de aer, măcar şi pentru faptul că, aşa cum Bolojan a demonstrat-o şi la Primărie, şi la Consiliul Judeţean, instituţiile publice sunt suprapopulate de tăietori de frunze. Dacă Oradea poate trece destul de uşor la etapa de digitalizare, ar fi bine să facem primul pas şi în mediul rural, începând cu o campanie puternică de alfabetizare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.