Prefectura Bihor a anunţat că, din luna octombrie, programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor Bihor se modifică.
Mai precis, Serviciul revine la orarul obişnuit, după ce, pe timpul verii, din pricina solicitărilor foarte multe, ghişeele au trebuit să-şi prelungească orele de funcţionare.
Aşadar, în zilele de luni, marţi şi miercuri, publicul va fi deservit între orele 8 şi 15.30, joia între orele 8 şi 18, iar vinerea între orele 8 şi 13.
Sala de examinare teoretică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere va fi deschisă pentru bihoreni de luni până vineri, între orele 8 şi 13.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.