La noi nimic nu se fură fără voia paznicilor, se plânge o familie din Peştiş, peste care a dat norocul să moştenească o pădure la marginea satului, dar şi ghinionul de a-i fi tăiată de hoţi cu voia pădurarului, protejat la rându-i de poliţişti.
BIHOREANUL vă arată o poveste de la talpa ţării, cu abuzuri cum probabil sunt destule altele, nespuse de frica unor satrapi rurali care le fac zile fripte celor ce cutează să-i înfrunte.
Orgoliu rănit
Pensionarul Ioan Monea recunoaşte din capul locului: nu se înţelege defel cu pădurarul Aurel Boitoş, pe care îl învinuieşte nu doar că este îngăduitor cu hoţii de lemne, ci şi că le e complice.
Supărarea a început acum mai bine de zece ani, când Monea văzuse un ţigan cărând o căruţă de lemne din pădurea de aproape un hectar pe care o moştenise împreună cu fratele său şi câţiva veri şi verişoare. "Eram pe drum, iar de faţă erau pădurarul, un tehnician de la Ocolul Silvic Aleşd, fratele meu, Monea Gavril, şi ginerele lui, Gruia Alexandru, căpitan la Poliţia Aleşd, acum comisar şef", povesteşte bărbatul. Văzând că lasă ţiganul să treacă cu lemnele furate, i-a reproşat ofiţerului că îl acoperă pe pădurar. "Nu m-am răbdat să-i zic: «Sandule, să fiu eu în locul tău, n-ar mai semna pădurarul statele de plată»".
Remarca i-a ridicat în capul lui atât pe pădurar, cât şi pe poliţist, mai ales că de atunci furturile mici şi dese s-au tot repetat, iar el le reproşa că nu-şi fac datoria. "Într-o vreme am tot făcut demersuri la Ocolul Silvic şi la Poliţia Aleşd, la Direcţia Silvică, dar degeaba", zice Monea. Rezultatul? Din 2004 nu i s-au mai marcat lemne de foc, pe care să le primească din propria pădure, pădurarul pretextând că nu se ştia ce suprafaţă deţine fiecare membru al familiei, aşa că de atunci bătrânul se încălzeşte cu lemne cumpărate de la oraş, din piaţa Aleşd.
"Inspectorul pădurii"
Bătrânul îşi aminteşte o mulţime de sesizări pe care le-a făcut. Odată, de pildă, a descoperit că au fost doborâţi 109 arbori, dar deşi Garda Forestieră a confirmat că jumătate din cioate era nemarcate, pădurarul n-a primit nicio sancţiune.
Altă dată, a sunat la 112 să anunţe că hoţii erau în pădure, în plină acţiune. "Mi-au dat legătura la Poliţia din Aleşd, care a spus că nu poate veni repede pentru că sunt ocupaţi cu un scandal în Obor (n.r. - cartierul ţigănesc din Aleşd). Am verificat a doua zi să văd ce scandal au făcut ţiganii şi am aflat că n-a fost niciunul, dar poliţiştii au vrut să le lase timp hoţilor, să plece înainte să vină ei".
În alt rând, omul a reclamat că un consătean, Boitor Francisc, fura lemne cu duba. Poliţiştii au venit la faţa locului şi au constatat că bărbatul avea aviz de la pădurar pentru 1,8 metri cubi. "Atâta numa’ că el o cărat 20 de metri cubi cu avizul ăla", zice Monea. De altfel, susţine bătrânul, nu o dată s-a întâmplat ca poliţiştii să stea "de şase" în timp ce hoţii îşi vedeau de treabă, ba le şi făceau servicii de antemergător cu maşina de serviciu.
"Scut" de hârtie
Monea spune că pădurarul şi poliţiştii nu s-au sfiit să-l "demaşte" hoţilor fiindcă îi reclama. "Odată, mergeam pe stradă şi un consătean, Toduţ Gheorghe, m-a lovit fiindcă l-am reclamat că a tăiat ilegal o maşină de lemne. Aflase de la pădurar, iar pădurarul de la poliţişti". Alţi consăteni, care mai intră în pădure după lemne, îi tot strigau pe uliţă că-i reclamagiu.
O vreme, Monea a încercat să se protejeze. În 2007 a făcut chiar un gest nemaipomenit, cerând Poliţiei Aleşd o adeverinţă care să ateste că nu a reclamat pe nimeni. Culmea, a primit-o! "Revenim la solicitarea dvs, comunicându-vă că în perioada 1999-2007, din evidenţele Poliţiei Oraşului Aleşd nu reiese că dvs aţi fi reclamat vreo persoană de faptul că ar fi primit lemne de foc în mod ilegal de la pădurarul Boitoş Aurel". Datat din 4 ianuarie 2008, "certificatul" era iscălit de şeful de atunci al Poliţiei Aleşd, comisarul şef Pavel Ioan, dar nu l-a ajutat cu nimic pe Monea, considerat în continuare un ciudat care strică "rânduiala" locului.
Pârâu deturnat
Un văr de-al lui, Iacob Crăciun, relatează o altă situaţie în care pădurarul a protejat hoţi de lemne, iar poliţiştii pe pădurar. Anul trecut, a observat un ţigan cărând o căruţă de lemne din pădure, iar apoi a văzut un prieten de-al lui Boitoş mergând cu un sac să culeagă aşchiile şi rumeguşul. A sunat la Poliţie, iar un echipaj a venit la faţa locului, cu întârziere. "Motoşan Petru a recunoscut că pădurarul l-a pus să acopere urmele, dar apoi a fost învăţat să-şi schimbe declaraţia, că de fapt a fost în pădure cu sacul ca să culeagă bureţi", povesteşte Iacob.
Abuzurile pădurarului nu se opresc aici. "Astă-toamnă, a tăiat arinii de pe marginea pârâului şi l-a deviat pe un teren al nostru ca să-şi facă în apropiere, pe-al lui, o păstrăvărie". I-a făcut plângere penală pentru tulburare de posesie, sesizând totodată Administraţia Bazinală de Ape Crişuri. Degeaba. Plângerea nu e nici acum soluţionată, iar reprezentanţii ABA veniţi la faţa locului au susţinut - deşi urmele de excavare sunt evidente - că devierea s-ar fi făcut "natural".
Curat şi zelos
Pădurarul Aurel Boitoş, fireşte, neagă orice complicitate cu hoţii şi susţine că Monea, Iacob şi sora acestuia, Floare Sălăjan, "se ţin numai de treburi din astea", de reclamaţii.
Cât despre povestea cu amicul trimis să şteargă urmele unei tăieri ilegale, pădurarul susţine că nici vorbă de aşa ceva, ca dovadă că anul acesta Parchetul Aleşd a clasat plângerea lui Iacob deoarece n-a fost găsită nicio probă care s-o susţină. "Alte detalii eu nu am ce să vă dau", a încheiat el subiectul.
La fel, în ce priveşte devierea pârâului, Boitoş spune că habar nu are cine a fost făptaşul, ba chiar sugerează că vina poate aparţine Primăriei Aleşd. "Când or mai crescut apele în vale, ei or mai trimis pe acolo un buldoexcavator. Nu ştiu eu ce-au făcut ei acolo..."
"Numai la ziar..."
Pădurarul nu s-a lăsat nici el mai prejos, răspunzând la fel celor care l-au pârât. "Am făcut plângere la Poliţie că mi-au blocat accesul spre terenul meu din vale, cu un camion de pietre". Atâta doar că, după cum susţin Crăciun Iacob şi Floare Sălăjan, materialul n-a fost descărcat pe drum, ci pe terenul familiei, aşa că au cerut o expertiză topografică.
"Am cerut poliţiştilor ca măsurătorile să fie făcute în prezenţa cuiva de la ziar, că numai la ziar ne mai putem plânge. Deşi era dreptul meu, poliţiştii au făcut în aşa fel încât să nu fie de faţă niciun străin, nici măcar eu. M-au anunţat prin telefon abia când erau pe teren şi mi-au spus că în 10 minute fac măsurătoarea", a povestit femeia, adăugând că din acest motiv se va plânge şefului Poliţiei Aleşd, fiindcă i-au fost încălcate drepturile.
Chit că, recunoaşte ea, poate fi tot fără folos, ca de fiecare dată până acum...
FĂRĂ VINOVAŢI
Răspundere pasată
Acuzat de Gavril Monea că închide ochii la furturile de lemne, ba chiar şi că o dată, când a depus o sesizare, l-a bruscat în sediul Poliţiei Aleşd, iar de Crăciun Iacob că a beneficiat el de lemne furate pe care le-a folosit la construcţia casei, comisarul şef Alexandru Gruia susţine că cei doi vorbesc aiurea. "Sunt nişte reclamagii. Monea sună la 112 de fiecare dată când vede un transport de lemne. E dreptul oricui să facă reclamaţii, dar să aibă şi suport", a spus ofiţerul BIHOREANULUI, precizând că despre dosarele privind furturile nu poate da informaţii întrucât "sunt în lucru".
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al ABA Crişuri, Anca Mihociu, a transmis că devierea pârâului din Peştiş nu este decât o banală "tăiere de cot" pe o distanţă de 50 de metri, care nu a afectat curgerea apei în aval. Întrebată dacă este normal ca asemenea faptă să rămână nesancţionată, ceea ce ar încuraja pe oricine să modifice cursul unei ape după cum îl taie capul, purtătoarea de cuvânt a răspuns că găsirea vinovatului nu este de competenţa ABA, ci a Poliţiei. Pe care, însă, ABA nu a sesizat-o...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.