Prietenul şi duşmanul nostru

Votul nu a fost creat pentru a-i aduce în funcţii pe cei mai buni, ci pentru a inventa alternanţa la putere. Cine a făcut democraţia ştia că poporul nu poate vota la nesfârşit cu aceiaşi oameni sau aceleaşi culori, ştia că părerile şi viziunile i se schimbă o dată la câţiva ani şi a considerat că, privind în ansamblu, se creează astfel un oarecare echilibru între forţe, care previne alunecarea spre dictatură.

Oamenii nu îl consideră pe politician unul de-al lor, plecat dintre ei ca să le reprezinte interesele. Îndată ce a escaladat gardul puterii, politicianul devine entitate adversă numa' bună de flegmat şi blestemat. Dacă e bogat, e hoţ. Dacă e sărac, e prost. Dacă devine elitist, uită de unde a plecat. Dacă e populist, e ipocrit. Politicianul are rol de paratrăsnet - îl ţinem de mână ca să preia toate relele ce vin din cer şi, astfel, să devină responsabil pentru toate frustrările şi eşecurile noastre.

Politicianul este ca un copil neastâmpărat pe care trebuie să fii cu ochii tot timpul ca să nu tragă oala de pe foc sau să-şi bage degetele în priză. E cocoţat în nişte funcţii care îi dau putere, iar puterea e păcătoasă rău. Dar, la fel cum educaţia unui copil prin înjurătură şi bătaie este falimentară, chiar catastrofală, şi dezvoltă viitori monştri adulţi, şi relaţia cu clasa politică are acelaşi efect dacă se bazează doar pe vorbe rele şi scuipaţi.

Sudalma nu are efect nelimitat, politicianul este obişnuit cu înjurăturile şi are stomacul tare, nu e sensibil ca mimosa pudica. Cu timpul, va percepe adversitatea publicului drept agresiune şi, convins fiind că el este bunul în această complicată relaţie, se va baricada în spatele unui zid defensiv ce va fractura şi mai tare relaţia cu aceia care l-au trimis în parlament.

Greşim crezând că, odată ce i-am dat votul, politicianul va şti mereu ce este bine pentru noi. De aceea, relaţia cu el trebuie să fie continuă. Politicianul trebuie monitorizat în permanenţă, trebuie să i se semnaleze ce face bine şi ce face rău, trebuie tras de mânecă atunci când greşeşte, dar şi lăudat când face bine (oricât de absurd pare, politicienii mai fac şi fapte bune, însă de cele mai multe ori acestea se pierd sub noianul de prostii).

Dacă îl consideri un imbecil pe cel care te conduce, am două întrebări: 1. De ce l-ai trimis acolo? şi 2. Cum naiba crezi că vreodată îţi va fi mai bine dacă te conduce un astfel de specimen? Asemuiesc coabitarea cu politicianul cu relaţia cu şoferul de taxi: urci în taxi, îi spui şoferului unde vrei să ajungi, după care îl înjuri tot drumul, îl faci incapabil, hoţ şi chior, iar apoi te aştepţi să ajungi sănătos la destinaţie.

Nu încerc să scuz clasa politică, ci doar să le explic celor care n-au înţeles că toată viaţa ne este controlată de politicieni. Toată!!! Politica pune şefi, politica face reguli, politica trasează liniile, politica face şi desface, politica spune ce e bine şi ce e rău. De aceea va trebui să inventăm un alt fel de relaţie, mai echilibrată, cu aleşii, căci altfel, paradoxal, cu cât îl vom înjura mai mult, cu atât ne va fi mai rău tuturor.